Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Impossible has left the building

Zoom Impossible has left the building

 

Îmi legănam cutia cu bere ajutat de valurile domoale ale Dunării, privind critic trupa de pe scenă, cu detașarea unuia care nu e implicat. Chiar mă pregăteam să-mi caut un partener de miștouri, când, din spate, o voce dă glas unei amărăciuni pe care n-o bănuiam: „Serios dacă merită să te zbați să mai faci ceva pentru ei! Uită-te și tu, jumătate au și plecat acasă!“. Un oftat adânc a tras cortina peste o sentință dură și, poate, corectă. A plecat înainte să mă pot întoarce ca să-i spun: „Ivan, n-au plecat jumătate, ci au venit de zece ori mai mulți decât acum patru ani.“

E târziu în noapte, duminică. Pe riffuri alerte se stinge molcom a patra ediție Rowmania Fest, festivalul internațional al bărcilor cu vâsle.

Oamenii sunt rupți de oboseală. Rupți.

Doru face încontinuu curse, cu aerul lui de spiriduș blajin. Cristian își caută febril vocea pe care a lăsat-o undeva pe malul lacului Ciuperca. Raluca pare a avea în spate miile de kilometri parcurși de participanții la triatlon. Cristina își ridică, în sfârșit, colțurile buzelor, zâmbind pe săturate. Adriana își consultă telefonul, mirată că nu mai sună din zece în zece secunde. Într-o locație secretă, Alina încă răspunde la mail-uri de la ziariști. Alex pare mândru în tricoul roz al staffului. Paul nu e ecolo, nu la ora aia, dar bărcile lui plutesc grațios deasupra întregului festival. Doamna Dumi privește îngăduitoare cum se epuizează proviziile strânse peste zi. Cea-pe-care-n-o-voi-numi-ca-să-nu-pară-favoritism bifează prima acțiune de amploare alături de o echipă experimentată. Și sunt foarte sigur că mai sunt. Mulți. Pe care nu-i știu, pe care nu i-am văzut și cărora le cer scuze pentru această impardonabilă lipsă în documentare.

Și, desigur, discret primus inter pares, Ivan, a cărui amărăciune se retrage elegant în negura de peste fluviu. Pare că a făcut el însuși apel la propria-i sentință de pe fond. Între timp au mai apărut dovezi în favoarea tulcenilor și simt că vor avea a cincea șansă. Și pe șasea, și…

Acum patru ani, când întâlnirea dintre Teodor Frolu și Ivan Patzaichin a dat naștere festivalului Rowmania, nimeni nu știa cât va crește acesta. Poate cei doi aveau o idee, un plan. În mod cert aveau o viziune. Atunci când a început competiția micilor campioni de la Mila 23, au participat trei echipaje, iar ceilalți puști ai satului, de pe margine, râdeau de „fraierii“ care se vedeau urmași ai campionilor dați de fabulosul triunghi Crișan, Mila 23, Caraorman. Anul ăsta deja se băteau să se înscrie. Iar asta se întâmplă cu tot ceea ce se ramifică, rapid, din rădăcina Rowmania.

Acum patru ani, autoritățile locale nu erau absolut deloc interesate să se implice în proiect. Acum nu se poate spune chiar că se bat care să ajute mai mult, dar nici departe nu sunt. Plus că au apărut și autoritățile centrale, care, la rându-le, par a nu fi chiar indiferente.

Și crește, crește, crește. „Festival“ e doar un cuvânt, pe alocuri golit de sens de grămada de festivaluri ale micilor și berii care, din mai până spre octombrie, împânzesc țara. Rowmania e altceva. N-am cerut și nici n-am să cer o definiție oficială, pentru că nu cred că există, încă, una. E nevoie de multe cuvinte pentru a descrie Rowmania și, pe măsură ce trece timpul, va fi nevoie de și mai multe. Dar am o presimțire că, peste câțiva ani, Rowmania va putea fi prezentată, pe scurt, drept ideea care a început să miște lucrurile.

E târziu. Luminile s-au stins, sala goală s-a închis. Spectatorii au plecat de mult, dar încă nu e liniște. Se aude răsuflarea din ce în ce mai regulată a unor oameni care au tras din greu. Au trecut luni de zile de când au început munca ce a dus la finalul de duminică. 12 luni, mai exact. Au parcurs mai multe orașe, de-a lungul Dunării. În ultima lună, au avut nevoie de vacanțe, micuțe, e drept, pentru a ajunge acasă. Dar le-a ieșit. Din nou. Au terminat o chestie complexă, cu mai multe layere decât un document de Photoshop în care e înfrumusețată vreo vedetă de carton. Dar ei au alte griji. Li se pare că se putea mult mai mult, că trebuia mult mai mult. Din interior, o știu din experiențe similare, nu se vede prea clar. Din afară, însă, e uriaș. Uriaș din ăla cu majuscule. Dacă, pe alocuri, Dunărea a mai crescut cu niște centimetri, e de la rădăcinile Rowmania, care au început să crească, să se înfigă adânc și să se întindă din Tulcea spre Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe. Ca să nu vorbim decât despre extremitățile estice. Din afară, așa se vede și arată foarte promițător.

Undeva, pe unul dintre layerele despre care vorbeam, aproape imperceptibil pentru un ochi neatent, o mână fermă a presărat multă încăpățânare. O știți, e încăpățânarea aia care a dus, în ciuda pagaiei rupte, la un aur olimpic în 1972. E molipsitoare și duce înainte un proiect care înseamnă, pe lângă multe altele, o enormă investiție în educație. E o picătură chinezească, una care, la un moment dat, va scobi adânc de tot în bolovanul nepăsării și al neimplicării.

E târziu. E mâine. E liniște. Dormiți liniștiți, căci o meritați din plin.

E luni dimineață. Străbat deja un București vlăguit la începutul unei noi zile de corvoadă. Trec pe lângă ARK, centrul de comandă al fenomenului Rowmania. Imposibilul tocmai iese pe ușa din spate, rușinat. Mai e puțin și i se întorc nașii.

 

Foto: Sorin Lupșa 




1 comentariu

  1. #1

    Într-adevar, festivalul crește de la an la an. Duminica trecută, remarcând abundența nemților care se simțeau ca acasă pe străzile Tulcei (chiar am fost martor când un cuplu tânăr și-a facut cumpărăturile într-un mic market la parterul blocului) îi spuneam unui prieten exact același lucru: frate, dac-o ține tot așa, în câțiva ani o să vorbim fluent germana.
    La Rowmania n-am avut nici o clipă impresia aia de șușanea provincială, de ceva făcut ca să fie bifat pe agenda nu știu cui. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării sau amatorilor.
    De asta i-aș spune domnului Patzaichin să nu ofteze încă. E un festival de calitate. Cantitatea vine la urmă.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Minoritatea lui Onan

    27 iulie 2021

    LGBT nu mai e ce-a fost. Buchetul erotic al diversității de sex și de gen a ajuns o pădure tropicală în care exploratorii descoperă, fără odihnă, specii noi. LGBT e […]

  • Când au băgat ăștia și prostie în vaccin?

    27 iulie 2021

    Campania publicitară a Guvernului ne spune că vaccinul conține o sumedenie de lucruri. Realmente o sumedenie. Și toate, aproape toate sunt aspiraționale, pentru diverse segmente ale populației. Dar, pentru că […]

  • La vache qui rit

    27 iulie 2021

    Fîntînă cu găleata furată de-un calic la care se închinară-nsetații șapte veacuri, pe miriștea cu părul uscat de borangic, în țara unde parcă nu s-a-ntîmplat nimic, Istoria bolește și nimeni […]

  • Strigături oltenești cu ocazia celei de-a patra descălecări a pandemiei

    20 iulie 2021

    Biată Coană-a Europii stă cu ochii pe colac, suferă de boala popii, ține mila sub capac. Patimă neîntreruptă de COVID și de buget, vino, lady, prin conductă, că te-aștept la […]

  • România ignorantă

    20 iulie 2021

    Modești și neobosiți, acești copii își trăiesc succesul în tăcere. Din mințile lor izvorăște toată frumusețea care lipsește unei țări întregi. Pe medaliile lor, din care s-ar putea clădi un […]