Dacă doar vă face plăcere să-l vedeți pe Gary Oldman spulberînd un Ford A utilat c-un Tommy Gun și-un costum cu dungulițe sau pe Tom Hardy spunînd și altceva decît „No one cared who I was until I put on the mask“, Lawless* e un cocktail tăricel. Frînele scîrțîie. Puștile bubuie. Bărbații se bat, femeile au rochii vintage și genul acela de timiditate care-i întărîtă pe romantici și pe străbunicii care cochetează cu Viagra.
Alcoolul de contrabandă (așa-numitul moonshine) duduie-n cazane. Sîngele curge și el în valuri, inclusiv dintr-o beregată tăiată generos, de la o ureche la alta (spoiler: pacientul supraviețuiește miraculos). Smoala fierbinte se combină cu penele de găină și cu urletele unui fraier imobilizat de un copac, ca-n epopeile sudiste ale lui Mark Twain, dar fără strop de umor și, dacă nu mă înșel, fără nici un negru în distribuție. În fine, freza lui Guy Pierce e o odă multiplă, dedicată geometriei, briantinei și înclinației maniacale pentru curățenie și sadism.
Însă în cazul în care vă așteptați ca a doua colaborare dintre regizorul australian John Hillcoat și compatriotul său, scenaristul Nick Cave, să fie la fel de remarcabilă ca prima (The Proposition, 2005), pregătiți-vă să fiți dezamăgiți. Pentru un western care se ocupă cu traficul de tării și cu alte activități foarte masculine, Lawless e suspect de moale, pufos pe alocuri și are aerul diluat al unui pahar de Wasmund’s în care s-au topit cinci cuburi de gheață. Bazat pe romanul biografic The Wettest County in the World (aparent, o lectură obligatorie în statul
american Virginia, cu o bogată tradiție în apă și în bootleg whiskey), filmul urmărește aventurile notoriilor frați Bondurant, care fac afaceri cu trăscău în timpul prohibiției. Cînd Special Deputy Charlie Rakes (Guy Pierce) vine tocmai din Chicago ca să facă ordine și iureș în Franklin County, traficul degenerează într-o explozie alcoolică de violență, iar prîslea Bondurant (Shia LaBeouf), un wannabe gangster cu suflet de copil, simte nevoia să demonstreze că e bărbat. Începe prin a se îndrăgosti de fiica unui predicator și sfîrșește, perfect previzibil, prin a periclita afacerea familiei.
Ar fi putut ieși un instant vintage. O demonstrează scenele în care apare personajul lui Gary Oldman, un gangster spilcuit și atroce, care evocă adevăratul spirit al unei epoci formale și sîngeroase. Dar filmul derapează constant în exagerare și inadecvare. Livrează la foc automat replici de un un ridicol bombastic, declamativ-hollywoodiene (de genul „We are survivors. We control the fear“) în momente care se puteau rezolva din priviri. Îi rezervă lui Rakes un portret caricatural, demn de un desen animat cu polițiști corupți și, într-un registru inițial realist, le conferă anumitor personaje un damf de invincibilitate mitică, neverosimilă ca un bourbon cu aromă de căpșuni. Poate că așa stau lucrurile-n carte. Dar asta nu e o scuză, niciodată. Și atît Cave, cît și Hillcoat (căruia i se datorează o adaptare mult mai fericită, pe nume The Road) obișnuiau să aibă capul limpede, indiferent de ce consumaseră înainte.
* În afara legii (SUA, 2012). Regia: John Hillcoat. Cu: Tom Hardy, Shia LaBeouf, Jessica Chastain, Guy Pierce.
Dacă doriți să recomand
1) Boardwalk Empire / Imperiul din Atlantic City (SUA, 2009). Sezonul al doilea, episodul 1. La HBO – duminică, 23 septembrie, ora 23,15. Pentru cine încă n-a văzut cum arată adevărații traficanți de alcool, într-un adevărat serial HBO, țin să precizez: sezonul al doilea e mai bun decît primul și tocmai a început să se difuzeze al treilea, în America. De unde-l luați pe primul? Nu e treaba mea să intru-n astfel de detalii.
2)Treme (SUA, 2010). Sezonul al doilea, episoadele 1-9. La Cinemax 2 – joi, 20 septembrie, începînd cu ora 20. Nu e tocmai o capodoperă a genului, dar pentru unii contemporani povestea muzicienilor, a bucătarilor și a altor năpăstuiți din New Orleans care încearcă să afle dacă există viață după Katrina e plină de învățăminte și bubuie de optimism. Ei bine, avem nevoie de toate astea. Nu e cazul să vă spun ce urmează după alegerile din decembrie.
3)Rebel without a cause / Rebel fără cauză (SUA, 1955; regia: Nicholas Ray). La TCM – vineri, 21 septembrie, ora 19,55. Un film clasic n-a omorît pe nimeni (în afară de, să zicem, Nicholas Ray, care era pe moarte într-un film documentar al lui Wim Wenders). Să nu uit: Bonnie și Clyde. Joi seară, la TCM, începînd cu ora 19,50.







Filmul e mi s-a parut mai bun decat il prezinti tu aici. E drept ca l-am vazut cu gandul la Proposition si The Road care sunt capodopere cu acte-n regula. La Hillcoat e mereu vorba de stare, nu de veridicitate sau adecvare la [non]canon artistic. Ai si tu grija ce consumi inainte.