În oala de noapte a patriotismului de scandal

Vreau să vă supun azi atenției e un caz de „public shaming“, practicat cu succes de un anonim din Cotidianul, anonim care se ascunde sub inițialele R.C. Că se ascunde nu e un lucru rău. Și nici că are păreri. Nici măcar că le aruncă în lume nu e grav, că eu sînt pentru libertatea cuvîntului, cu toate belelele ei. Însă articolul de denunț ideologic (în care, să ne înțelegem, Cotidianul s-a specializat) a făcut, de curînd, pui. S-a răspîndit pe net, a fost preluat cu tot cu citate… dar hai s-o luăm cu începutul, să ne lămurim unde, cine, ce și cum.

Cum v-am zis o țîră mai sus, a apărut, pe 24 aprilie, un articol cu titlul „Marta Petreu: «Deschide-ți Doamne gura ta ce pute», membru corespondent al Academiei Române?!!“. Cred că v-ați dat seama din titlu despre ce e vorba. Un denunț patriotic. Citez, pe sărite, din articol: „E o blasfemie! Cum poți să vorbești așa despre Dumnezeu și, vorbind așa, să treci cu succes de furcile caudine ale Secției de Literatură și Filologie, acumulînd 2/3 din voturile membrilor acesteia?“ și „Națiunea Europeană? Ce-i aia? O aberație antinațională, globalistă și neomarxistă! Europa este o uniune a Națiunilor! De cînd oare fiul sinucigaș al marelui prozator Thomas Mann, homosexualul Klaus Mann, e oferit ca reper? Un «reper» care debitează inepții…, comentate de «cercetătoarea» clujeană MP, care investighează cu insolență… «trecutul deocheat al lui Emil Cioran». Marta Petreu vs Cioran?!“ și „În concluzie, dna Marta Petreu este incompatibilă cu calitatea de membru al Academiei Române, a cărei menire – de la fondarea acesteia, așezată în pagina istoriei națiunii române de mari scriitori și boieri – este conservarea, păstrarea și promovarea identității națiunii române. E limpede faptul că propunerea Martei Petreu ca membru corespondent și validarea propunerii făcute de Ileana Mălăncioiu intră în coliziune directă cu poziția «Academiei Române de instituție identitară națională, for suprem de consacrare cultural-științific㻓.

Cum v-am zis, e dreptul oricui să debiteze ce vrea. Ceea ce a reușit însă acest articol (că e și ăsta un merit) a fost că citatele enigmaticului R.C. au trecut bariera saitului și s-au întins pe net. Acolo, să te ții. Despre asta vreau să vă vorbesc. Cu o voluptate uitată din vremea unui ultim și discret orgasm, o mulțime de specialiști în literatură, istorie și patriotism s-au întins la vorbă. Ținta? Marta Petreu. Nu a fost postare vigilentă în care să nu fie terfelită, bălăcărită, înjurată, blestemată, în numele – glorios, fie! – literaturii române. Praful saharian e mic copil, dacă nu ținem seama de generația spontanee de specialiști români în orice, însă nu mi-aș fi imaginat niciodată cîți români curați și verzi, cu școala la zi, stau cu inimile și cugetele lipite de Academia Română. Oameni care n-au mai citit din clasa a patra nici o carte au măturat net-ul în căutarea versurilor sau frazelor scriitoarei. Le-au luat la puricat, le-au extras seva veninoasă, au făcut front comun în fața unui om pe care nu-l citiseră niciodată, vreme de mai bine de 40 de ani, nu-i deschiseseră revista (Apostrof) 30 de ani de-a rîndul și care nici pe cîmpia Armaghedonului nu călcaseră, și au pornit corul bocitoarelor. Rușine, înjosire, decadență. Am rezumat, pe scurt.

Incultura face rău sănătății, dar face tenul fin, piciorul mic și părul creț. Pentru cei care nu știu, cartea la care m-am referit mai sus, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, a fost multipremiată încă înainte să se nască jurnalistul mondial R.C. Premiul „Cartea anului 2011“ al României literare, Premiul „Cea mai bună carte a anului“, în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2012, laureată la Festivalul Primului Roman din Chambéry, Franța, ediția 2012. Poate nu e chiar la talpa gîștei.

Ajuns aici, ar trebui să explic un fenomen care se întinde, văzînd cu ochii, în spațiul românesc și universal. Lumea a ajuns, ca în urmă cu 1.000 de ani, să nu mai distingă imaginația, ficțiunea, polisemia cuvintelor. Ia totul personal și irevocabil. Zice personajul Humbert Humbert că a sedus o fetiță? Atunci, sigur, autorul a făcut-o. Zice autorul Albert Camus că a ucis? Păi, ce atîta literatură, ia nu mai tăiați, măi, firul în patru, băgați-l la zdup! E uimitor cum se întîlnesc fundamentaliștii reacționari cu habotnicii progresiști în gînduri și-n simțiri. Pentru ei, literatura și arta sînt aidoma „Intrării trenului în gară“, al Fraților Lumière. Spectatorii nu făceau deosebirea dintre viață și artă și au fugit din sală. Da’ ce zic eu artă? Țineți minte anii ’90? Tot ce era scris în presă sau difuzat la televizor era, automat, și adevărat. Pe această credință subterană, care îmbină incultura, spaima și reacțiile viscerale, crește un public mulțumit că a mestecat altcineva pentru el mîncarea stricată, pe care nu mai are decît s-o cace. Ce ajunge la ieșire sună cam așa (citez): „Cum a ajuns ordura asta membru – chiar și corespondent – al Academiei Române? Și emițătoarea unor teorii globaliste!“, „Îi pute ei creierul a pucioasă! Trebuie exorcizată și nu știe!“, „Poeta pluii!“, „Academia Română e full de alogeni și alogene“, „DACĂ ESTE ADEVĂRAT, ESTE FOARTE GRAV!!!! AFARĂ CU TOȚI TRĂDĂTORII ȘI BEȘINOȘII DIN ACADEMIA ROMÂNĂ!!!!“.
Hai, copii, joaca s-a terminat. Mîine vă dăm altceva de înghițit.

1.321 de vizualizări