Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Încercetătorii români

Zoom Încercetătorii români

Nu-i nici un secret, avem boală pe echipele nordice. Deci și pe Danemarca. Pe-ăștia îi ținem minte de cînd ne-au bătut cu 5-2 pe meleagul nostru strămoșesc, pe glia deșertificată de pe fostul „23 August“ („Lia Manoliu“ se numea atunci), iar, ulterior, la ei, ne-au răpit pe nedrept calificarea, la ultima fază (a fost 2-2, insuficient pentru noi). Să nu-și facă iluzii cumva: nu-i uităm, deși îi iertăm. Deși le-am trage oricînd un 3-1, ca-n toamna lui 1989, danezii ne deveniră simpatici. Spre deosebire de cercetătorii britanici, cercetătorii danezi vin cu concluzii pe placul nostru, optimiste: conform unui studiu, posibilitatea infectării cu virusul este extrem de redusă – afirmă dînșii–pe durata unei partide de fotbal. Jucătorii nu se pot contamina, pen’ că intră în contact direct un minut, cel mult un minut și jumătate, hai, pînă la două minute. Așa să fie, cum susțin danezii, Doamne ajută!

Mai curioși sîntem, însă, de altă chestie: aflînd rezultatele studiului danez, ce-or zice ai noștri, în sfîrșit? Desigur, aici nu ne referim la cercetători, ci la oficialii din fotbalul românesc, cel atît de drag nouă. Băi, nenică, îi așteptăm să se pronunțe cumva. Mai peste tot,ligile au zis ceva. Unii au decis să înghețe campionatele pînă-n toamnă – ca-n Olanda, Belgia sau Franța. Alții, dimpotrivă, susțin căle vor duce pînă la capăt – ca-n Germania și chiar ca-n atît de greu încercatele Italia ori Spania. O fi bine, o fi rău? Bineînțeles că, cu beleaua asta, nimeni nu poate anticipa precis. Da’ oamenii ăia, de la ligi și chiar federații, măcar și-au precizat punctele de vedere – bune-rele, cum or fi. Doar ai noștri mai stau, mai stau, mai așteaptă să le vină inspirația, preferabil din altă parte. De unde să vină, mînca-ți-aș?

Spre deosebire de mulți neaoșiști, excludem faptul c-ar exista un „model românesc”. Inevitabil, mai copiem de la alții, că-i văzurăm performînd mai bine decît noi. Asta e, dintr-un milion de motive… Ei bine, ceea ce nu reușim – maladie endemică–e că nu știm cum să copiem, gîndindu-ne la ceea ce ni s-ar potrivi mai bine. Așa și acum. Să adaptăm „modelul german” sau „modelul francez”? Păi, spuneți-ne odată, Gino Iorgulescule și Răzvane Burlică!

Ne-a plăcut mereu să evoluăm la paralele inegale, între fotbal și lumea românească. La fel și azi. Cu mare dragoste, constatăm doar: întreaga planetă trăiește în incertitudine, dar incertitudinea de la noi candidează, firește, pentru un nou record de Guinness Book. E cea mai mare. Sîntem experți în bîjbîială. Alții își fac deja planuri, iar planul nostru e să ne tot uităm, fără a lua vreo decizie, la planurile celorlalți. Se va implementa cumva ceva. Hai România! Credem în acest mesaj. În timpul, scuze, ăsta, rămîne valabil ceea ce am zis de la proclamarea stării de incertitudine.

Păstrează-ți memoria, dezvoltă-ți imaginația! Întăriți-vă umanitatea! Hai omenia!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Ciungul

    29 septembrie 2020

    Mîinile mele îmbătrînesc mai repede decît mine. Mă urc în tren și le văd în stînga și în dreapta. Mi se face cald și una îmi deschide politicoasă fereastra. Mă […]

  • Cea mai grea problemă a lui Nicușor

    29 septembrie 2020

    Chiar dacă teatrul de război pare să fumege peste cadavrele unor dinozauri, a fost o luptă electorală din care toată lumea a cîștigat cîte ceva. PNL a cîștigat ceea ce […]

  • Moët PNL!

    29 septembrie 2020

    Zumzăie fanfarele și sar cepurile butoaielor în întreaga țară: PNL a învins! Ce, pe cine, când și cum, încă nu se știe, dar e clar că a învins. PNL, partidul […]

  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]