Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Inconsecvențele unei pandemii (III)

Zoom Inconsecvențele unei pandemii (III)

Rămăsesem, săptămâna trecută, la data de 11 martie. România înregistra 47 cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar președintele Iohannis „demitiza“ boala, spunând că pacienții au simptome ușoare, de tip răceală, și că nu e vreo problemă serioasă, n-avem de ce să ne panicăm. Continuăm cronologia acestei perioade recente.

12 martie 2020, București, România. Numărul cazurilor de infecatre cu SARS-CoV-2 ajunge la 59, de la 47 în ziua precedentă. Premierul desemnat, Florin Vasile Cîțu, trebuie să se prezinte în Parlament pentru a obține votul de încredere pentru guvernul său, ai cărui miniștri fuseseră deja audiați în comisiile parlamentare. Premierul interimar Ludovic Orban se află în izolare într-o vilă de protocol a RAAPPS, cum în izolare se află mai mulți membri ai PNL, după ce, la ședința de partid în care și-au desemnat candidații la alegerile locale, au intrat în contact cu contraamiralul și senatorul Vergil Chițac, candidat desemnat la Primăria Municipiului Constanța, depistat pozitiv la testul de coronavirus.

Cu câteva ore înainte de votul din Parlament, Florin Vasile Cîțu își depune mandatul, renunțând la alcătuirea unui nou guvern.

12 martie 2020, Palatul Cotroceni, București. „Guvernul Orban, care a dovedit că acționează cu toată hotărârea și responsabilitatea și ia toate deciziile necesare pentru a stopa răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus. Datorită acestor măsuri, chiar dacă mai drastice, dar luate la timp, în România numărul infectărilor a rămas destul de mic.[…] Solicit imperativ Parlamentului să lucreze cu celeritate, astfel încât săptămâna viitoare să fie învestit un Guvern cu puteri depline, un guvern împreună cu care pot să mă dedic sută la sută combaterii efectelor răspândirii noului coronavirus, având atunci la dispoziție toate pârghiile pentru a lua măsurile ce se impun.“– Klaus Iohannis, președintele României.

13 martie 2020, România. Numărul infectărilor ajunge la 95, de la 59 în ziua anterioară.

13 martie 2020, Palatul Cotroceni, București. „Avem, în momentul de față și acum când vorbim, un guvern în funcțiune. Guvernul Ludovic Orban, care a lucrat foarte serios și foarte bine de la învestire și până în ziua de astăzi, indiferent dacă a lucrat cu puteri depline sau interimar. Acest guvern a lucrat foarte bine de când a început criza generată de coronavirus. Am luat împreună măsurile cele mai potrivite, la timpul potrivit, și rezultatele se văd. Avem relativ puține cazuri de infecție cu coronavirus în România și ne dorim să gestionăm criza eficient și în continuare. Este imposibil de imaginat ca, în timpul acestei lupte, unde noi formăm o echipă serioasă – deci, este imposibil de imaginat să schimbăm totul peste noapte, fiindcă atunci nimic n-ar mai funcționa. Așadar, singura propunere pe care am primit-o este Ludovic Orban și, în consecință, l-am desemnat pe domnul Ludovic Orban pentru poziția de prim-ministru al Guvernului.“ – Klaus Iohannis, președintele României.

14 martie 2020, România. 123 de cazuri față de 95 în ziua anterioară. Miniștrii propuși de Guvernul Orban sunt audiați pe repede-înainte, guvernul este votat în Parlament în aceeași zi. Noul premier este Ludovic Orban.

14 martie 2020, Palatul Cotroceni, București. „Astăzi Guvernul a fost votat, învestit, și a depus jurământul în condiții foarte speciale din cauza epidemiei de coronavirus. În primul rând, felicitări noului guvern și le doresc mult succes. Apreciez în mod deosebit votul care s-a dat astăzi în Parlamentul României. Astăzi din Parlamentul României s-a transmis un mesaj de unitate. […] Noul guvern împreună cu mine ne vom dedica toate energiile sută la sută, pentru a gestiona eficient această criză și, evident, după ce se termină această criză pentru a guverna foarte bine pentru români și pentru România. Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, să fie luate în așa fel încât să prindă. Iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege, am decis să decretez stare de urgență la începutul săptămânii viitoare. Această stare de urgență va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulți bani domeniului sănătății, mai mulți bani pentru medicamente, mai mulți bani pentru aparatura medicală absolut necesară.“ –Klaus Iohannis, președintele României.

16 martie 2020, România. 168 de infectări.

16 martie 2020, Palatul Cotroceni, București. „Dragi români, ne aflăm într-o situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă [„mai mulți dintre ei nu au niciun fel de simptom. Mai mulți dintre ei au simptome foarte ușoare, de tip răceală. Câțiva au simptome de tip gripă. Până și persoanele mai vârstă, care au și alte probleme de sănătate, au o stare generală acceptabilă. Asta ca să demitizăm un pic boala“, același vorbitor, 11 martie 2020]. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri și înțelegem cu toții că severitatea lor este pe măsura gravității perioadei pe care o traversăm. Începând de astăzi se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile. Pandemia cauzată de răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale, care au dovedit că au efecte pozitive în țările grav afectate de evoluția virusului. Aceste măsuri vizează sănătatea publică, domenii sociale și economice, dar vizează, deopotrivă, și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale.Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă, viețile celor de lângă noi! […] Foarte important este să limităm povara financiară asupra cetățenilor în aceste momente grele. Astfel, pe perioada stării de urgență, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică, cum ar fi energia electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți, în limita prețului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgență.“– Klaus Iohannis, președintele României.

(va urma)

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

  • România din ce în ce mai puțin educată

    4 august 2020

    Klaus Iohannis este profesor. Nu și-a mai exercitat meseria din 1997, e drept, acela fiind anul în care a părăsit definitiv catedra pentru un post în administrație. Mai întâi inspector […]

  • Martirii carantinei

    28 iulie 2020

    Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect […]

  • Cel mai scump dulap din istorie

    28 iulie 2020

    „Am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro“, a zis președintele Iohannis, și s-au găsit destui să se repeadă să-i pupe mîinile ca unui binefăcător. Banii ăștia, […]