Dacă te iei după filmele documentare de pe Discovery și de la alte posturi de televiziune care au aceeași specialitate, ai impresia că India se află undeva în afara timpului. Cu inși care sînt decretați sfinți fiindcă nu și-au mai tăiat unghiile și părul de cîteva zeci de ani și cu persoane care se spală ritualic în Gange, ca și cum ar fi singura preocupare a vieții lor. Asta în timp ce vezi maimuțe care își fac de cap prin orașe, făcînd stricăciuni de tot felul, sau mii de șobolani care o duc bine prin temple, fără să fie deranjați de credincioși, decît pentru a le oferi de mîncare. În același timp, la televiziunile de știri, afli despre India că e a doua țară din lume ca număr al populației și că e o țară paradoxală.
Aici se moare pe stradă de foame și tot aici uciderea în public a unei femei care a săvîrșit păcatul de a fi fost violată e o știre care nu înseamnă mare lucru, cel puțin în comunitatea ei. Or, romanul lui Janice Pariat îți spune cu totul altceva despre femeile din India. Cel puțin despre cele care trăiesc la oraș și au o educație intelectuală. Astea sînt la fel de emancipate ca femeile din Occident și au, ca să zic așa, deplină proprietate asupra trupului lor. Adică se pot culca cu cine vor ele, chiar dacă mai și stîrnesc reacții dezaprobatoare.
Altfel, însă, se descurcă și nu se tem că vor fi omorîte de rubedeniile lor sau de cunoscuți fiindcă au relații sexuale cu unul și cu altul. Janice Pariat nu ne spune cărei religii din India îi aparține personajul său feminin despre care scriu alții, care s-au culcat cu ea sau, ca profesorul ei de desen, au descoperit că era altfel decît fetele obișnuite. Inima cu nouă încăperi e un roman care ignoră tradițiile restrictive indiene și care vorbește pe șleau despre libertățile sexuale pe care și le îngăduie o femeie din India, în pofida interdicțiilor de tot soiul. Căci, altfel, ideea romancierei de a-și construi personajul principal din relatările altora nu e nici nouă, nici, în acest caz, foarte izbutită artistic. Vocile celor care scriu despre personajul principal nu mi se par prea diferite una de alta. Ca să nu mai spun că tipa însăși, cea despre care se scrie, n-are cine știe ce evoluție epică, ci doar schimbă partenerii de pat, de diferite vîrste și în diverse împrejurări. Cum nu sînt familiarizat cu codurile relațiilor sexuale din India, îmi îngădui doar să presupun că Inima cu nouă încăperi e un roman al inițierii unei tinere care își desface cu larghețe picioarele în fața tuturor bărbaților care se înamorează de ea. Dar, de la un punct încolo, poveștile bărbaților care au avut de-a face cu ea încep să se repete, literar vorbind, motiv pentru care autoarea îngroașă scenele de sex, cu detalii tot mai explicite. N-aș zice că poezia sexualității funcționează prea bine în acest roman. Janice Pariat are cu certitudine curaj în lumea Indiei, dar în lumea occidentală, faptul că personajul ei se culcă cu diverși bărbați pînă să se mărite nu înseamnă mare lucru. Că acest roman probabil că e susținut de cei care vor să ridice la putere drepturile femeilor, inclusiv ale femeilor oropsite din India, de unde se și trage, presupun, celebritatea Inimii cu nouă încăperi, aici sînt și eu de acord. Artistic, însă, nu dau multe parale pe această compunere romanescă. E de citit, dar poate fi și ignorată, fără pagubă.
Janice Pariat, Inima cu nouă încăperi, traducere de Anacaoana Mîndrilă-Sonetto, Editura Polirom, 2018.
