Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Insula din ziua de apoi

Zoom Insula din ziua de apoi

Ne-am ars. La Washington, din ianuarie, va conduce un om care-l place pe Putin. La Budapesta, Belgrad, Sofia, Chișinău, Bratislava și Praga, oamenii din fruntea statelor sunt, se spune, pro-ruși. Deja sunt ani buni de când Gérard Depardieu și-a luat cetățenie rusească și i-a declarat dragoste eternă lui Putin. Iar dacă ne uităm mai atent spre est, vom observa că până și la Moscova conduce unul care e și pro-rus, și-l mai și iubește pe Putin cum nu-l iubește nimeni altcineva. Sintetizând, e belită: am rămas, ne spun analiștii națiunii, singura insulă de pro-americanism într-o mare de țări pro-ruse. Problema reală e că, și dacă ne-am teleporta cu totul țara în America de Nord, tot o insulă de pro-americanism într-o mare de state care l-au votat pe Trump am fi.

Ăsta e destinul nostru de popor cățărat pe ușile Orientului ca să se dea huța-huța în iarmaroacele istoriei. Iar trebuie să ne asumăm noi, doar noi, povara grea a democrației și a lucidității în zonă. Iar trebuie ca noi, săracii, să ducem mai departe flamura anticorupției, cruciada secolului XXI, din care, orbiți de pro-putinismul lor, vecinii mai mult sau mai puțin îndepărtați se retrag unul câte unul.

Ce fericit trebuie să fie Excelența Sa domnul ambasador Hans Klemm că a prins post printre civilizați, iară nu într-o țară de barbari care se închină la Kremlin. Măcar, la București, clanțele Ambasadei Rusiei stau să ruginească, în timp ce alea de la Ambasada SUA lucesc atrăgătoare către vizitatori.

Unii spun că Rusia este mai puternică, astăzi, în spațiul est-european decât era pe vremea Tratatului de la Varșovia. Pentru că, astăzi, apropierea de Rusia nu e făcută cu forța armelor, ci prin voința liber exprimată a popoarelor care și-au ales lideri pro-ruși. Așa o fi. Dar, cu excepția vestitelor sale gaze, Rusia nu prea are de câștigat din acest așa-zis pro-rusism. Iar gaze de la ei se cumpărau în Europa când la Sofia, Belgrad, Budapesta, Praga și Bratislava se aflau la butoane filo-europeni înrăiți.

Simplificăm mult, e drept, dar sperietoarea asta cu rușii, scoasă pe piață de doar câțiva ani, pare, de fapt, ultimul argument al unei Europe falimentare. Birocrația bruxelleză și credincioșii săi maniheiști, incapabili de viziune și, pe alocuri, din ce în ce mai îndepărtați de democrație, mai au doar puțin până la a trece direct la “Așa am zis noi, așa să faceți. Nu trebuie ca voi, populimea, să înțelegeți de ce!”. Dar, până atunci, ne mai flutură puțin spectrul rusului răufăcător.

Din nefericire pentru ei, oameni născuți după încetarea Războiului Rece votează deja, în toate țările europene, de mai bine de opt ani. Pentru ei, rusul cel rău nu mai există. A fost înlocuit de rusul cel plin de bani, care finanțează mari echipe de fotbal, și de rusoaica blondă care câștigă mari turnee de tenis gemând pornografic. Când multinaționale cu sediul central în SUA expatriază din toată Europa profitul obținut aici și țin în șah economiile unor țări întregi, rușii care aruncă după chelneri cu șomoioage de euro par investitori providențiali și oameni de înțeles.

A folosi drept argument amenințarea rusească într-o Europă ai cărei șoferi de TIR au cabinele tapetate cu afișele Mariei Sharapova, nu ale Angelei Merkel, e o dovadă de sărăcie spirituală extremă. Cum sărăcie spirituală este și tendința de a acuza majoritatea alegătorilor din cel puțin şase țări europene de filo-rusism și de simpatii comuniste. Dar cam ăsta e nivelul autogonflatei elite politice a Europei. “Noi suntem OK, suntem foarte buni, chiar, dar ne subminează propaganda rusească!”.

Bine, pa.

9 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. #1

    Cel puțin în Ungaria, unde am ajuns și eu, meniul e scris și în rusă! Harașo!

  2. #2

    Excelent si la subiect.

  3. #3

    EXCELENT ARTICOL !!! …indiferent ce crede bulanimea….

  4. #4

    Justificari! Cand trebuie sa-si bage coada ca sa castige cine trebuie e clar ca Nostradamus are dreptate.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia