S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta… Și eu mi-am făcut rucsacul, cu tricouri și șosete, puse una peste alta. În grabă, ca să nu pierd avionul spre insula mediteraneană care figura pe lista de Wanted încă de dinainte de pandemie.
Eminescu n-a ajuns în Malta. Dar dacă ar fi ajuns, conform testamentului său literar (Să mă lăsați să mor, la marginea mării), cred că i-ar fi plăcut. Pentru o insuliță de doar vreo 300 de kilometri pătrați (parte a unui mic arhipelag cu o jumătate de milion de locuitori), cam cît Bucureștiul, Malta e un teritoriu uimitor de divers. Are și zone urbane, majoritatea de coastă, foarte aglomerate, dar șicîmpuri pustii, viroage unde cresc doar cactuși și boschete. Capitala, Valletta, este epicentrul din care radiază un conglomerat de orășele-cartier prin care se trece dintr-unul într-altul fără să sesizezi, niște stațiuni de litoral cu plaje majoritatea populate cu stînci proeminente, unele lucioase, șlefuite de apă, altele dintr-o rocă poroasă ca o piatră ponce. Zăpăcitorul peisaj urban cuprinde străzi în pantă cu sau fără trotuare, tuneluri și pasaje pietonale, scări. Urci/cobori, uimit de ce ți se dezvăluie privirii după fiecare colț; e o surpriză arhitectonică continuă mixul ăsta de vechi și nou, de clădiri de culoarea nisipului care se armonizează bine cu vecinii, fie că alături se înalță un palat medieval, o biserică sau un mall. De multe ori, pe stradă, ai senzația că te afli cînd în sudul Italiei, cînd în nordul Africii, ceea ce este corect și din punct de vedere geografic (la nord, se află Sicilia; la sud, lumea maghrebiană), și fonic (malteza e un amestec de arabă, italiană și engleză). Deși și briții au influențat un pic stilul local, mai ales organizarea societății moderne, fierbintele sînge meridional n-a putut fi alterat prea mult de rigoarea anglo-saxonă.
În doar cele cîteva zile ale city broke-ului maltez dintre cursele bisăptămînale ale irlandezului zburător, au fost destule de văzut. Pe jos am mers mult doar în prima zi, de la hostel-ul din St. Julian’s (San Giljan, în limba localnicilor) și cazinoul Dragonara din apropiere (unde m-am întîlnit cu un basarabean venit la un turneu de poker), pe linia țărmului, pe lîngă Portomaso Marina, portul turistic cu iahturi, apartamente de lux, hotel de cinci stele (Hilton) și casă de licitații (Sotheby’s), și restaurantele, barurile, terasele de pe marginea golfulețelor Spinola și Balluta, pînă în Sliema, de unde-am luat vaporașul (1,50 euro), pentru cinci minute de navigație spre mica peninsulă pe care se află capitala Valletta. În celelalte zile, am urcat în autobuzele cu tarif unic, 2 euro – două ore (cele expres sînt 3 euro): distanțele dintre obiectivele turistice importante sînt mari pentru pietoni și mici pentru șoferi. Atenție, însă: dacă te uiți pe hartă, zici că-i aproape și-o să fii acolo rapid, dar ceea ce par a fi doar vreo zece kilometri în linie dreaptă se parcurg chiar și în două ore, o dată pentru că traseele sînt întortocheate, cu multe stații pe toate străduțele, și apoi din cauza traficului (se circulă ca în UK, pe stînga). Am ajuns astfel și în interiorul insulei, la fosta capitală de pe deal, impresionanta cetate medievală Mdina, în care intri pe o punte din lemn, fostă pod rabatabil peste șanțuri de apărare (aici s-au filmat scene din primul sezon Game of Thrones; adică, pe străzile foarte înguste, un fel de alei între ziduri înalte, poți să-ți imaginezi că dai nas în nas cu alde Lannister sau Baratheon), și mai în nord, la Bugibba Bay, pentru o promenadă pe faleza unde valurile se sparg într-o dantelărie de stropi, pînă la Aquarium-ul (15 euro) de pe țărm, în care cobori ca într-un subsol de epavă sau submarin scufundat, printre corali, rechini, pisici de mare și diverși peștișori colorați în nuanțe de la Nemo la Dory.
Privind de sus Malta din avionul retur, concluzionam că mi-au rămas multe locuri interesante nedescoperite. Rămîne pe data viitoare.
P.S. Într-un supermarket din St. Julian’s am avut surpriza să dau peste un raft 100% românesc, de la zacuscă, pate de ficat, muștar, eugenii și gem de prune la mălai, borș, varză murată și ardei iuți. Clienții-țintă fac parte, cel mai probabil, din diaspora noastră, pentru că-i greu de crezut că turiștii s-ar apuca de făcut în vacanță mămăligă cu sarmale în camera de hotel. Deși cu noi nu știi niciodată, sîntem un neam cu totul surprinzător.
2 comentarii