Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Întoarcerea la oralitate

Zoom Întoarcerea la oralitate

Luptăm toată ziua cu fake news-ul și-l condamnă fiecare cum poate, de cele mai multe ori cu alte fake-uri, iar președintele țării strigă în gura mare că cel mai mare partid parlamentar s-a înțeles cu șeful unui stat vecin să-i dea o bucată din țară. Asta în timp ce ne promite că vom reintra în „normalitate“ și după ce a dus o campanie electorală cu „normalitatea“ pe piept.

Astfel de declarații arată că, în lucrurile care contează cu adevărat, CNA sau alte instituții sunt, de fapt, neputincioase. Sunt degeaba.

Tot accesul naționalist al lui Klaus Iohannis are, cum are și musca de rahat, multe nuanțe: e înfricoșător, e jalnic, e, în alte momente, de un umor incontestabil.

Iohannis nu îi urăște pe unguri, e limpede asta. Dar e atât de prost încât pare că îi urăște. Spre exemplu, a băgat-o inclusiv pe aia cu: „Nu am nimic cu ungurii, am prieteni unguri“.

E neantrenat, joacă această carte a populismului într-un mod ridicol. Primul acces a fost cel care i-a speriat și pe peneliști. I-a înghețat țigara-n gură lui Șică. A fost atât de disproporționată reacția, că singurul care l-a urmat pe Iohannis în pădurea patriotismului pornografic a fost Rareș Bogdan. Cine altul? A ieșit ștergându-se la gură cu batistuța.

Cât de nepregătit să fii în arta naționalismului de scursură, cum să vii cu temele „atât“ de nefăcute încât să spui că PSD s-a înțeles cu Viktor Orbán și că PSD a primit ceva de la Viktor Orbán? Dacă ar fi spus una ca asta, Vadim ar fi adus pe loc probe de netăgăduit: „Mi-a zis mie un fost ofițer de Securitate, un patriot adevărat!“. Sau ar fi fluturat o fotografie cu o clădire din Budapesta scoasă la imprimantă, urlând ca un descreierat: „Aici s-a dat mita!“.

Naționalismul slinos și patriotismul cu zoaie, pur și simplu nu i se potrivesc lui Iohannis. Te înfioară când îl auzi și râzi de el, și iar te cutremuri.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Cei care au produs această situație ce au pățit? Adică au încercat ceva incriminat de legea în vigoare și nu se întâmplă nimic cu ei? Mă refer la cei care au propus proiectul de lege.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]

Cele mai citite