Ca în Georgicele lui Mircea Cărtărescu, și țăranul francez își ara oripilat ogorul, în anii ’80. Iar în regiunile izolate, țăranul francez de atunci era și el un reacționar d.p.d.v. al autorităților și un ofuscat că i se cărau copiii la oraș. Mai sînt și alte asemănări, dar în general țăranul literar francez avea alte preocupări decît omologul său român. De-abia după marea retrocedare din România, recentul fermier de la noi a început să aducă cu fratele Jacques din cîntec. Asta dacă nu și-a vîndut pămîntul pe mai nimic, fiindcă nu mai știa ce să facă cu el sau se întorsese șomer de la oraș la țară și n-avea chef de muncile cîmpului.
Comparațiile astea mi-au venit în minte citind romanul „popular“, cu țărani, al franțuzului Serge Joncour, care are el rădăcini țărănești, dar s-a născut la Paris, a făcut Filosofia și s-a apucat de scris printre picături în timp ce cîștiga un ban practicînd meserii care n-aveau legătură cu această îndeletnicire. Deși multipremiat și decorat cu Legiunea de Onoare, romancierul e și azi un tip antisistem, din categoria celor cu gura mare. Adică, în limbajul lui Alexandre, protagonistul Naturii umane, nu s-a dat pe brazdă. Romanul i-a adus lui S.J. două premii importante, unul e Femina, în timp ce, de pe urma intervențiilor lui pe Twitter și pe Facebook, Joncour s-a ales în repetate rînduri cu suspendări „corecționale“.
Ca în Munci și zile, poemul în care grecul hesiodic dă sfaturi țăranului cum și cînd să-și muncească pămîntul cu folos, fermierul Alexandre duce romanul în spate, pe zile. Zile cînd s-a întîmplat ceva de ținut minte în lume sau la ferma părinților săi unde el, fraierul familiei, a rămas să muncească, spre deosebire de cele două surori ale lui care s-au dus la oraș și s-au urbanizat pînă în vîrful unghiilor. Tînărul țăran nu iese din cuvîntul părinților și la început se uită ca la o ciudățenie la Crayssac, vecinul lor, care crește oi și capre și se încontrează cu autoritățile care vor să modernizeze și această zonă izolată. Moș Crayssac, care a devenit inamicul progresului cu mijloace radicale, învățate de la alții, e arestat des de jandarmi, astfel că milosul tînăr are grijă de oile și de caprele lui, cînd bătrînul e la arest. Romanul e povestea redicalizării lui Alexandre, nu din convingere, ci din amor pentru o nemțoaică din RDG. Constanze face parte dintr-un grup de antiprogresiști, care împing dragostea de natură în starea ei originară, pînă la atentate cu bombe artizanale. Adepta protestelor pașnice, nemțoaica preferă să răspîndească fluturașii protestelor. În casa părinților lui Alexandre, care au contracte cu un hipermarket care-i învață cum să-și crească vacile mai rentabil, există radio și televizor. Alexandre află de la jurnalele de știri ce se întîmplă la Paris și-n lumea largă, iar de la amicii surorii sale mai mari, emancipata Caroline, primește primele lecții de iubire activă pentru natura sălbatică ce i se par niște scrînteli de orășeni care nu pricep cum se trăiește la țară. Le cîntă totuși în strună de dragul frumoasei și, pentru el, inabordabilei nemțoaice. De la marea secetă din 1976 străbatem, pe zile, cîteva decenii împreună cu îndrăgostitul fermier care devine vîrful local de lance al ecologismului extremist. Aflăm ce pricepe el din legile agricole inventate de orășeni care n-au habar de agricultură și ale căror bune intenții modernizatoare au efecte catastrofale și din disputele tradiționaliștilor cu adepții progresului în creșterea vacilor și ai hibridizării porumbului. Mai aflăm și ce înțelege Alexandre din politica stîngii și a dreptei, din schimbarea președinților Franței, din norul radioactiv de la Cernobîl, din căderea Zidului Berlinului, din președinția lui Elțîn în Rusia ori din alegerea lui Bill Clinton, în State. Fermierul reacționează cu un amestec de bun-simț țărănesc și de inadecvare logică, de o naivitate care amintește de personajele din romanele iluminiștilor francezi, dar și cu o putere de pătrundere de om cu scaun la cap căruia amorul pentru frumoasa activistă nu i-a răpit decît parțial propria sa judecată.
Natură umană e o binevenită și cît se poate de convingătoare întoarcere la natura inițială a romanului, cea plebeiană și plină de forță, care se bizuia pe poveste și pe personajele ei.
Serge Joncour, Natură umană, traducere și note de Mădălin Roșioru, Editura Polirom, 2023.
