Învățăturile lui Victor Ponta către șeful său, Marcel Ciolacu

Proaspăt numit consilier onorific al premierului, Victor Ponta revine în „politica activă“. Terenul de golf și Fundația Mării Negre n-au reușit să umple golul lăsat de anii puterii. Cîrlanul se întoarce la țîța turmei, cum ar spune Ion Iliescu, dacă ar mai fi luat în seamă.

Întrebarea care se pune e următoarea: e această revenire rezultatul unei decizii raționale a premierului Ciolacu, îngrijorat de lipsa „relațiilor economice internaționale“ ale Guvernului, sau e un calcul simplu și electoral al șefului de partid? Chiar vrea Ciolacu să deschidă uși economiei românești sau se pregătește mai degrabă să aducă electoratul lui Ponta și al partidului Pro România în ograda PSD?

Ponta, ca fost premier, ar avea ce-i aduce Guvernului Ciolacu. În agenda lui de telefon se găsesc mulți șefi de stat și de guverne, mulți miniștri și foști miniștri, occidentali și orientali, mulți șefi de corporații și de instituții internaționale. Ponta a fost un premier volubil și activ, a umblat mult, a comunicat mult, a stabilit contacte, și-a creat relații, amiciții, și-a clădit, probabil, cel mai consistent portofoliu relațional al unui premier român de la Adrian Năstase încoace. Are un avans considerabil față de Ciolacu. Chiar dacă opera lui politică a fost împănată de gafe și pripeli, Ponta are ce-i preda elevului Ciolacu din materia PR internațional.

Ar fi, în primul rînd, relația cu Erdogan, de care depinde situația de securitate din Marea Neagră. Apoi, prin legăturile cu foști șefi de state și de guverne (Tony Blair, Obama, Matteo Renzi), are acces la corporațiile și fondurile de investiții care încă n-au luat România în calcul. Nu e de neglijat nici relația cu Vucici, care ar deschide pentru România perspectiva de a reprezenta UE și NATO în relația cu Serbia. Ponta mai poate deschide relațiile economice cu China, cel puțin pînă la nivelul la care Occidentul le păstrează și profită de ele, așa încît Guvernul României să poată beneficia în condiții morale egale de investițiile Beijingului. De la comerțul cu Balcanii de Vest și Turcia și pînă la atragerea capitalului strategic, Ponta îl poate ajuta pe Ciolacu să facă rost de bani din afara țării. În orice caz, mai mult decît o pot face toți ceilalți consilieri de care premierul a umplut Palatul Victoria. Cu condiția să vrea, adică în situația în care scopul acestei reapropieri între Ponta și Ciolacu e cel declarat. În caz că e vorba doar de socoteli politice, de tatonarea unei alianțe PSD – Pro România și de negustorie electorală, atunci numirea lui Ponta rămîne o știre și atît.

Dincolo de cazul Ponta, foștii premieri, miniștri, președinți și șefi de instituții grele sînt, în general, depozite naționale de relații și experiență cu care guvernele României nu fac nimic. Nici premierii, nici președinții aflați la putere nu se consultă vreodată cu ei. În SUA există o tradiție instituțională a consultării foștilor președinți, în Franța există chiar o lege, în Marea Britanie premierii stau de vorbă cu foștii premieri ori de cîte ori apar crize. La noi, în schimb, cine vine la putere e deja deștept. Altfel, cum aș fi ajuns aici? – își spune el, mulțumit, și mai numește în poziția de consilier un cumnat, un fost ofițer SRI și o tînără din organizația de tineret, dornică de a fi hărțuită.