Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Iohannis contra poporului

Zoom Iohannis contra poporului

Ca să nu mai despicăm firul în patru, să spunem ceea ce a înțeles toată lumea: președintele Iohannis a ieșit la televizor și a acuzat PSD de îmbolnăvirea și uciderea, prin manevre politice, a bolnavilor de Covid-19.

“PSD intenționat a creat o criză sanitară”, a zis Iohannis, arătînd cu degetul spre ecran. E vorba, prin urmare, de omor în masă, fiindcă președintele s-a referit la “sute de morți”.

Din ce-a zis Iohannis de-a lungul vremii se înțelege că PSD e, de fapt, la a doua crimă de proporții, prima petrecîndu-se la Colectiv, cînd “a fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”.

Deci președintele țării susține că un partid politic extermină fizic, cu metodă, grupuri umane. Și că acest partid politic ucide români nu numai cînd e la putere, ci și cînd e în Opoziție.

Să vedem acum ce zice poporul. IMAS, institut apropiat mai degrabă dreptei politice, publică un sondaj efectuat în perioada 10-29 iulie, din care rezultă că 58,2% din români cred că noile infectări cu coronavirus (cele la care s-a referit președintele) sînt cauzate de “activitatea ineficientă a autorităților”. Niciun cuvînt despre PSD sau despre Opoziție, excluse, la nivelul percepției, din categoria “autorități”.

Deci lumea vede autoritățile vinovate, adică Guvernul, nu partidele din Opoziție. Iohannis, în schimb, șeful suprem al autorității executive, își pune ochelarii invers și vede doar ce vrea el. E adevărul unuia împotriva adevărului majorității, situație prin care românii au mai trecut și, ca să iasă din ea, a fost nevoie de o răscoală populară și de peste o mie de morți.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Amice, e idiot.. iar romanii, imbecili.. .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • O moarte simbolică

    23 februarie 2021

    Înainte de a se fi măritat cu aprigul bărbătuș Vijulie, femeia cu barbă Stelian Tănase nu părea a ști să dea în bobi și a citi în zațul cafelei, ca […]

  • A venit și vremea arătării diplomelor

    23 februarie 2021

    În toate campaniile, PNL și USR-PLUS s-au dat mai școliți ca proștii de la PSD. Au lăsat mereu să se înțeleagă că ei sînt legitimați de cunoștințe dobîndite în universități […]

  • Munca la arat

    23 februarie 2021

    Este una dintre cele mai mari ironii ale guvernelor liberale din 2019 încoace faptul că ministru al Muncii este o doamnă care nu a muncit nici măcar o singură zi […]

  • Krepkaia

    16 februarie 2021

    La prima sa vizită în „străinătate“, adică la Chișinău, Nichita Stănescu a coborît din vagonul-restaurant aidoma zeilor care pogorau cu hîrzobul din cer, în aplauzele scriitorilor basarabeni buluciți pe peron, […]

  • Sărăcie pe bani grei

    16 februarie 2021

    Nu există nici un strop de inteligență în bugetul prezentat de guvernul PNL-USR-PLUS. Același tip de prostie înfricoșată și obedientă, arătată de Băsescu în 2010, cînd a tăiat salarii și […]

Ultimele articole