Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ion Creangă – Jurnal de pandemie

Zoom Ion Creangă – Jurnal de pandemie

25 octombrie

Mi-a venit o nouă idee de poveste. S-o trec aici, ca să n-o uit. Povestea s-ar numi „Fata babei și fata moșneagului“ și e despre două fetițe care nu mai pot merge la școală în această perioadă, pentru că sunt crescute de persoane în vârstă, cu comorbidități.

26 octombrie

M-am întâlnit azi cu bădia Mihai. Și-a lăsat mustață și arată cam ciudat. Aproape că nu mai seamănă deloc cu figura tinerească și senină de pe bancnota de 500 de lei.

–Cred că știu ce-ai făcut în carantină, i-am zis. Te-ai uitat la Narcos, nu-i așa?

Bădia Mihai a confirmat și mi-a zis că tocmai s-a apucat de miniseria Cernobîl, care-i place așa de mult că se gândește tot mai serios să-și crească o a treia mână.

28 octombrie

O nouă zi, o nouă idee: o poveste care să se cheme „Capra cu trei iezi“, despre o capră care pleacă la magazin cu declarația pe propria răspundere și îi instruiește pe iezi să nu deschidă ușa nici unui curier, pentru că s-ar putea infecta cu coronavirus. Din păcate, povestea nu prea stă în picioare: s-a demonstrat științific că, la capre, virusul SARS-CoV-2 nu este contagios. Critica literară o să șteargă pe jos cu mine dacă mă apuc să scriu așa ceva.

30 octombrie

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am testat azi și am descoperit că sunt infectat cu coronavirus. Și cred că știu și de la cine am luat. Am luat de la Dănilă Prepeleac, care a plecat de-acasă cu o pereche de boi tineri, pe care i-a schimbat pe un car, pe care l-a dat pe o capră, pe care a dat-o pe un gânsac, pe care l-a dat în schimbul unei pungi goale, oferită ulterior de Dănilă Simonei Halep în schimbul unei doze infecțioase de coronavirus. Pe urmă, Dănilă Prepeleac a împărțit frățește virusul cu mine, așa că mă văd nevoit să mă carantinez pentru 14 zile la mine în bojdeucă. Dacă aveți chef de vizite, nu sunt acasă.

1.183 de vizualizări
atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia