În afară de istoria scrisă de istorici, mai există una, istoria trăită, pe care n-o știu decît de la cei care au trecut prin ea. Aceea a oamenilor obișnuiți care își povestesc întîmplările din viața lor de toate zilele rudelor apropiate și prietenilor. Mai nou, se vorbește la noi despre istoria orală. Printre puținii care au luat în serios această istorie care nu încape în istorii a fost Irina Nicolau, care era etnograf, nu istoric. M-aș fi așteptat ca istoria măruntă de la începutul secolului trecut să fie luată mai mult la puricat în anul Centenarului. Căci Istoria Mare, aceea politică și despre ciocnirile militare din timpul primului război mondial, nu prea mai are multe de spus despre Unirea din 1918.
Pentru mine e mai interesant ce li s-a întîmplat oamenilor obișnuiți în acei ani, decît să mi se turuie, pentru a nu știu cîta oară, cum am pierdut noi și apoi am cîștigat războiul care avea să ne aducă Unirea. Căci în afară de politicienii vremii, care bine au făcut ce-au făcut, dacă n-ar fi existat sprijinul românilor obișnuiți, geaba chichirici gîlceava. Soldați, civili, bărbați și femei, munteni, moldoveni și ardeleni, toți sau aproape toți dintre ei au ajuns să creadă în unire. Așa a apărut Partidul Național al lui Maniu și tot așa basarabenii unioniști au putut face politică în România Mare.
Atunci noi n-am avut un mare proiect de țară, ci doar proiecte care mai degrabă s-au bătut cap în cap. Regina Maria nu-l înghițea pe Maniu, fiindcă nu găsea un limbaj comun cu el. Basarabenii, care făcuseră partea lor de unire cu țara, erau priviți ca politicieni de mîna a doua, iar una dintre greșelile cumplite ale Bucureștiului a fost că a privit Basarabia ca pe o regiune cucerită, în care trebuia să facă ordine românească cu jandarmii.
Marea noastră nenorocire a apărut însă în perioada interbelică, atunci cînd România Mare a devenit obiect de corupție generalizată, dar și de politică extremistă, de stînga și mai ales de dreapta, care voiau să termine corupția prin măsuri totalitare. Că, atunci cînd au ajuns la putere, legionarii s-au dovedit chiar mai corupți decît corupții dinaintea lor și că regimul comunist a furat proprietăți cu legea pe care o fabricaseră în mînă, cu asta deja intrăm în altă perioadă a istoriei. Pentru a înțelege cu adevărat anii Unirii trebuie să le dăm cuvîntul oamenilor oarecare, care i-au trăit, atît cît ei mai există în memoria familiilor lor și a prietenilor care le supraviețuiesc.
1.264 de vizualizări
Este un punct de vedere corect, istoria nu este numai ceea ce este scris intr- un manual care prezinta viziunea (uneori prea personala, subiectiva) celui care l-a conceput (cu influenta celui care a sponsorizat financiar), ci si ceea ce s- a trait in realitate si povestit de martorii acelor vremuri. De aceea, aceste marturisiri sunt cu atat mai valoroase si merita prezentate publicului cititor, ele sunt marturii vii, nepretuite si trebuie inserate chiar in volume alternative la ce prezinta educatia nationala politica. Felicitari dle. Teodorescu, sunteti printre putinii care fac acest recurs la istorie si prezinta marturii ale acelor vremuri, din gura martorilor care au tacut 45 de ani de creare a ” omului nou”, comunistoidul fara trecut dar cu viitor luminos. Va spun aceste lucruri pentru ca sunt, precum milioane de concetateni), din generatia a treia de sacrificiu a acestui neam, dupa prima, cea a bunicilor care au luptat in WW I, apoi cea a tatalui meu si a unchilor mei care au luptat in WW Il. De aceea va spun, cu toate nenorocirile pe care le-au ati evocat perioada interbelica nu poate fi comparata cu ce a urmat (timpuri pe care le-am trait si noi) care, in ciuda” marilor realizari socialiste”, a izolat tara de contactul cu lumea civilizata, a creat omul nou spalat pe creier, creatie ale carei urmari le traim in prezent. In acest sens, marturiile celor care au fost si nu mai sunt ar fi fost cu atat mai pretioase cu cat, la momentul zero al Romaniei (al catelea zero?), ar fi fost prezentate celor care nu cunosteau realitatile unei perioade trecute sub tacere. Sau, mai bine zis, prezentata ca istorie a pecereului. PS. Cu lacrimi in ochi, cei mentionati facand parte din generatia a doua, caci cei din a- ntaia nu au mai apucat, spuneau celor mai tineri, ca noi sau mai tineri, ” mai copii, nu votati cu astia ca sunt dusmanii acestei tari si acestui popor”. Se intampla in 90, 92, 2000, ……….., apoi acesti martori, traitori ai unei perioade zbuciumate, au inceput sa treaca incet- incet la cele vesnice dar fara a avea acea multumire ca tara a luat- o pe un fagas normal. Marian