Înșirați de-a lungul drumului care duce la Alba Iulia, îmbrăcați de sărbătoare și purtînd în mîini stegulețe și buchețele de flori, românii ardeleni așteaptă venirea triumfală a Viteazului. Patriotismul lor a smuls exclamații de admirație din partea călătorilor străini, în timp ce vizitatorii se întreabă nedumeriți: „Ce-i asta, cucerire sau vizită de lucru?“.
Mai pe la colțuri, ticălosul de Basta încearcă să-și țeasă intrigile, susurînd veninos: „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor“. Dar ți-ai găsit! Degeaba insistă el, băștinașul ridică senin din umeri și întreabă, cu ochii strălucind de ignoranță:
–Și ce a vrut să zică aici poetul?
–Că Mihai o să vă facă nasoale!
–Nu pricep!
–Chestii nașpa!
–Vorbește, bă, românește, ce-i țigăneala asta?
–Va face lucruri sinistre, așa e bine?
–Nu e bine, fu de acord băștinașul.
–Păi vezi?
–Da’ nici rău nu e. E perfect normal și acceptabil.
–Cum să fie?…
–Basta, no! Evident că va face lucruri sinistre, termen care provine din latinescul sinister, adică stînga, și toată lumea știe că Mihai vodă e stîngaci. Quod erat demonstrandum, no?
–Dar de unde știe un ignorant ca tine atît de bine latină? întrebă Basta, strivit sub greutatea argumentului.
Băștinașul se trase conspirativ de ureche și îi șopti, numai un zîmbet:
–Pentru că noi de la Râm ne tragem! Și ignorant ești tu, că n-ai citit Letopisețul Țării Moldovei!
Între timp, în fruntea coloanei, Preda, proaspăt întors de la curtea austriacă, îl pisează la cap pe voievod:
–Și cum am cîștigat la Șelimbăr, Măria Ta?
– Am cîștigat, Predo? ridică vodă o sprînceană a mirare. Tu parcă erai lipsă.
–Nu contează, victoriile Măriei Tale sînt victoriile întregului popor! Dacă ai cîștigat, se cheamă că au cîștigat și valahii, și ardelenii, și moldovenii…
–Da, și meglenoromânii, și istroromânii, asta ca să nu mai vorbim de machidoni sau de secui, mormăi vodă.
–Stai puțin, bre, că secuii…
– Secuii au fost cu mine! tună patriotic vodă.
–De ce? Din confuzie identitară?
–Nu, pur și simplu voiau să ia Transilvania.
–Păi, n-o aveau deja?
–Așa, și? Le-a plăcut cînd au luat-o și au mai vrut o dată, ridică vodă din umeri.
–Bine, dar ei erau aliați tradiționali ai partidei ungurești. Și acum…
–Acum au demonstrat că pot fi în toate taberele, cu toate partidele, ca românu’ imparțial, să nu mai zici că n-am dreptate să-i pun lîngă machidoni.
–Bine, dădu Preda ochii peste cap, dar cu bătălia cum fu?
–Simplu: mai întîi l-am trimis pe Baba Novac. Dar eroismul lui n-a fost destul. Prin urmare am trimis pe Aga Leca, pe Stroe, pe Radu, pe popa Stoica…
–Și???
–Și abia după aia mi-am dat seama că poate ar trebui să trimit și oștirea după dînșii. Din păcate, mi-am dat seama prea tîrziu: cînd i-am trimis la luptă, ai noștri băteau…
–Păi, e bine!
–E bine o laie, băteau în retragere! Și așa întreaga noastră oștire s-a risipit ca oile, de mă așteptam să înceapă să scrie porcării pe dealuri. De fapt, adăugă falnic Mihai, cei mai viteji au scris mare „Ștromeleag învîrtoșat“, da’ au scris în chirilică și ardelenii, inculți, n-au priceput, că ăștia cunosc doar grafia latină.
–Și atunci?
–Și atunci, cînd totul părea pierdut, a apărut deodată Țugurlan, furios pînă peste poate, și a țipat: „Care-ai dat, bă, în ai lui Mi’ai?“.
