–Măria Ta, ce-ai pățit? întrebă Preda îngrijorat.
–Ce să am, nimic! răspunse Mihai absent, în timp ce își ascuțea securea.
–Hai, bre, las-o moartă ca un sfert din armata otomană la Călugăreni. După o asemenea victorie ne așteptam cu toții să fii pe cai mari, Stroe își cumpărase prăjină extensibilă de pescuit să-ți ajungă la nas… Și tu? Stai în tabără sprijinit de poneiul principelui Nicolae!
–Încerc să fiu asemeni României. Adică mereu surprinzător, răspunse vodă ascuțindu-și atent sulița.
–Bine că ai precizat, să nu creadă cumva oamenii că vrei să spui „predispus să zac ca un dulap nesimțitor și să ratez ocazii unice“.
–Nu, Predo, asta nu e a mea, ci a urmașilor urmașilor voștri. Dar ca să te lămuresc pe deplin, trebuie să înțelegi că nu e ușor să fii Unificator. Ai de luat decizii extrem de dificile, oftă Mihai și continuă să-și ascută buzduganul cu trei peceți.
–De exemplu? întrebă Preda cam de sus.
–De exemplu: cum e mai bine? Să iau Transilvania? Să cuceresc Ardealul?
–Păi, nu e tot aia?
–E frumos din partea ta să ai o atitudine bi, dar știi la fel de bine ca și mine că sînt lucruri complet diferite, îi spuse blînd Mihai în timp ce ascuțea un tun. Dacă iau Transilvania, sînt un porc sexo-misogin care impune normele opresive ale patriarhatului heteronormativ și promovează rolurile tradiționale de gen.
–Și dacă o să cucerești Ardealul…
–Atunci tot Vestul va spune „You are so Brave!“ și vom putea intra în Alba Iulia sub egida „Romanian Pride“, pentru că am demonstrat că dragostea de stat e la fel de normală ca și dragostea de țară. Dragostea e dragoste, Preda, înțelegi tu? întrebă Mihai, privind figura nedumerită a fratelui Buzescu.
–Da, acum înțeleg, spuse acesta cu patos. Înțeleg atît de bine încît mă întreb dacă nu cumva tocmai am fost victima unei micro-agresiuni de mansplaining, pentru că mă numesc Preda.
–Atunci apelează la rolurile de genitor și întreabă-ți unul din părinți, poate-ți dă un sfat, zise Viteazul în timp ce ascuțea atent scutul.
–L-am întrebat pe părinte 1 ce părere are. Știi ce mi-a zis? „Progenitură 2, pe mine mă cheamă Amza. Descurcă-te!“
–Atunci ia o carte de gramatică și vezi care sînt pronumele tale preferate!
–Băi Mihai, noi avem cinci cărți în toată Valahia! Două-s de macaua și trei de Păcălici, de unde vrei gramatică? Mai bine dă-mi tu un sfat. Pronumele tale preferate care sînt?
–Predo, dar credeam că le știi deja, susură voievodul. Tocmai tu, care îmi ești atît de apropiat, adăugă el în timp ce scotea paloșul din teacă și plimba cu subînțeles piatra de-a lungul tăișului.
–Cred că le știu, Mihai, dar aș vrea să te aud pe tine spunîndu-le, șopti și Preda. Mi-ar da curaj, adăugă el.
–Atunci află de la mine, Predo, că pronumele mele preferate sînt „a mea / ale mele“. Și le voi folosi cînd voi uni cele trei țări române împotriva naturii politice a imperiilor din jur, care preferă să țină teritoriile de la graniță mici, slabe și dezbinate.
–Mihai, nu se poate! Cineva trebuie să te oprească! strigă Preda.
–Te referi la ticălosul de Basta? întrebă Viteazul, grandios în aerul său de martir.
–Nu, mă refer că ai pornit înspre calul tău cu ascuțitoarea în mînă!
–Așa, și?
–Și vrei să te acuze lumea că tu, campionul creștinătății, ai ajuns să lupți acum alături de cal ebraic?
–Vezi tu, Predo, aia e problema: într-o lume bîntuită de război, foamete, molime și nesiguranță, omenirea insistă să se preocupe numai de p**a calului! zise Viteazul și continuă să-și ascută spiritul.
