– Tu ești Mircea?
– Da-mpărate!
– Am venit să mi te-nchini!
– Doamne ferește și apară, încă un nebun care se crede Iisus!
– Mircea, eu vorbesc serios!
– Sigur că vorbești serios, pentru că tulburările psihice nu sînt o glumă. Voci auzi?
– SIGUR CĂ AUD!
– Mda, destul de nasol. Dar îmi place că ești entuziast pe tema asta.
– Aud voci pentru că eu mă spăl în urechi, Mircea! De ce crezi că stau cu turbanul ăsta ridicol pe cap? Tocmai am făcut un duș și am părul ud!
– Dar azi nu e sîmbătă seara, Baiazid!
– Da, Mircea, dar tocmai am venit de la sală!
– Așa, și?
– Și put, omule, pentru că am transpirat!
– Așa, și? Baiazid, noi nu facem dihor-shaming. Trebuie să înveți să te iubeșți așa cum ești, pentru că fiecare dintre noi e unic fiindcă este diferit…
– Da, diferit de curat! Ceea ce explică de ce imnul vostru național e „Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere!“, în timp ce noi cîntăm „Mă dusei pe la Bosfor să fac un duș repejor“.
– Baiazid, încearcă totuși să ne respecți tradițiile și cultura noastră! îi reproșă Mircea.
– Ce cultură, nene, ce cultură? Că Cucuteni, pardon de expresie, e oricum mai mult tipică Moldovei și Transilvaniei.
– Ba mai e și în nord-estul Munteniei, protestă doct Mircea.
– Pentru că merg nohaii lu’ Genghis-Han în galop cu calul și au nevoie de timp ca să frîneze înainte să ajungă la sălbatici!
– Noi, sălbatici? Noi care i-am dat lumii pe Eminescu și pe Sadoveanu?
– (cam printre dinți) Ăștia-s moldoveni, incultule! Zi și tu de alții!
– Hagi și Halep?
– Du-te și te spînzură de ramul care zici că ți-e prieten!
– (împăciuitor) Hai să revenim la partea aia în care te credeai Hristos… Să zicem că te-aș crede, în schimbul unei mici atenții bănești, desigur.
– (revoltat) Vrei bacșiș, ghiaur păcătos?
– Nici vorbă! Eu lupt pentru valorile europene! zise Mircea cu mîndrie. Deci vreau șpagă, că vine din germană!
– (filosofic) De-o fi una, de-o fi alta, scriu un cec și pentru voi…
– Super, deci ne-am înțeles, acum mai trebuie doar să faci o minune.
– Lasă-mă să ghicesc, ai pe cineva drag pe care ți-ai dori să-l readuc între cei vii ca în povestea cu Lazăr?
– Ei, nu, nici chiar așa. Apocalipsă cu zombie îmi trebuie mie, nu-i destul că mi-ați venit voi pe cap?
– Atunci să-ți satur toată oștirea cu cinci pîini și doi pești?
– (cu mîndrie patriotică) Pe români nu-i vei sătura niciodată de Creangă și pațachine, păgînule!
– Ziceam în sensul propriu, Newton. Literalmente să vă satur cu acea cantitate infimă de hrană.
– Și ce minune ar fi aia? Eu îi țin cu două mămăligi și o ceapă, vrei să se îngrașe? Obezitatea e un flagel mondial, Baiazid, nu un subiect de luat în rîs.
– Și-atunci ce vrei?
– Ceva mai simplu… Uite, de exemplu, să transformi apa în vin.
– Mircea, de aia ai insistat să ne întîlnim într-o barcă în mijlocul Dunării?