Am primit despărţirea White Stripes cum primeşti o ciorbă călîie într-un restaurant din Băile Herculane. După ce am văzut ultimul lor material împreună, live-documentarul Under Great White Northern Lights, pe care orice om întreg la minte tre’ să-l descarce, n-aş fi crezut că stînca pe care fratele şi sora o puseseră undeva sus acolo în rock va cădea brusc, fără nici o explicaţie pertinentă.
Din cîte am înţeles, ea ar fi renunţat prima. Poate tocmai de aceea Jack White revine atît de repede. Blunderbuss se numeşte şi e albumul său de debut solo (sună amuzant, ştiu). Nu-i vreo revelaţie, nici nu cred că era cazul, ba chiar e foarte familiar. Ca şi cum l-am lăsa o zi întreagă să compună un album – deloc radical, numa’ classic rock şi ceva country. Relaxant, mulţumesc şi pentru atît. Aşa cad rockerii în genunchi – nevastă super-model, vacanţe exotice…
* Jack White, Blunderbuss, Columbia Records.
Gen din aceeaşi categorie
1. The Black Keys – El Camino. Vi-l sugerez pentru că în unele momente sound-ul lui White se duce către asta. Poate că nu neapărat intenţionat, dar inoportun în orice caz.
2. The Hives – Lex Hives. Suedezii de garaj se pregătesc de lansarea celui de-al cincilea album. Cade prin iunie şi e autofinanţat.
3. The Strokes – Angles. A treia recomandare, a treia trupă cu The. Firesc, nu? Iar Julian Casablancas e într-o formă de zile mari.
sarmanii au fost sot si sotie, nicidecum frate si sora.
Dar stinca e tot acolo, nu-i panica.