Se mijea democrația printre perdelele trase ale cabinelor de vot, așa cum se mijea dimineața printre norii care n-aveau chef să-i dea soarelui măcar un pumn de cer, cît să-și întindă și el razele după o noapte lungă de paranghelie. Vorba aia, au sărbătorit oamenii pe pămînt, deci vă dați seama ce dezmăț trebuie să fi fost în cer.
Mască? Avem. Mănuși? Avem. Dezinfectant? Avem. Un plan de intrare/ieșire cît mai rapidă din secția de votare, pentru că tempus fugit cu virusul în brațe după fiecare? M-a învățat experiența de la locale. Sînt pregătit. Kung-fu-ul meu e puternic. Nici Goliat nu-mi poate sta în cale. Mi-aș scoate masca și aș face-o praștie.
Nu, nu mi-aș scoate masca, nu sînt neam prost. Am una de rezervă, special pentru asemenea întîlniri. În definitiv, dacă Guvernul s-a arătat impotent în fața unor carcalaci microscopici, ce încredere să am că ar face vreo scofală în fața unui găligan?
Dar poate că am exagerat puțin cu masca de rezervă. Sînt ferm convins că Guvernul s-a îngrijit să aibă toată lumea acces, înainte de a vota, așa cum a făcut și la locale. Doar că acum… nu-s localele. Și nici măști. Și nici mănuși. Și nici șervețele ambalate individual. Doar o butelcă de dezinfectant care n-aș paria că n-a fost îndoit cu apă ca să țină mai mult.
Școala unde votez are o formă originală: este, în funcție de educația privitorului, fie un L foarte stilizat, fie o potcoavă desenată extrem de primitiv. Intrările, plasate fix la capete. Sala în care votez eu – lîngă una dintre intrări. Logica, rațiunea, bunul-simț și spiritul de conservare și-au dat mîna – igienizată bine – într-un plan de uniune națională: intru rapid, votez rapid, ies rapid.
Aștept elegant, de la distanță, să termine de fumat burtosul care stă fix în fața ușii. Gata, drumul e liber. Intru pe ușile larg deschise, aștept cuminte în fața sălii să termine cetățeanul dinaintea mea. N-apuc să aniversez un minut de stat și mă și ia în primire trimisul Jandarmeriei pe pămînt.
– N-aveți voie să intrați pe-acolo!
– De ce, pentru că e o ușă larg deschisă?
– Pentru că scrie Ieșire!
Excelent, a învățat Jandarmeria să citească. Astă-primăvară abia învățase să apese pe buton să cînte imnul în megafon. Îi dau dreptate.
– Bine, scrie Ieșire. Pe o ușă larg deschisă, deci e vizibil ca partea întunecată a Lunii. Dar nu mai contează, scrie Ieșire. Data viitoare o să știu mai bine.
– Deci trebuie să ieșiți și să intrați prin partea cealaltă!
– Adică să ies pe unde am intrat, să ocolesc întreaga curte, să intru prin partea diametral opusă, să parcurg întregul parter al școlii, împrăștiind viruși și preluînd virușii tuturor celorlalți, ca să ajung în același loc în care mă aflu acum.
– Da! îmi răspunde el, cocoșindu-se în uniformă de la înălțimea celor două-trei capete care i-ar mai trebui ca să mă privească în față fără să-și strîmbe gîtul.
S-a proțăpit în fața mea, gata să-mi bareze drumul, pentru că distanțarea socială e pentru fraieri. Se știe că virusul intră prin gură, nas sau ochi, nicidecum prin organul legii. Să-l sar? Să-l ocolesc? Cetățeanul încă n-a terminat. Aștept. Burtosul care tocmai fumase la intrarea intitulată Ieșire intervine și el, flancat de alt burtă-verde. Probabil de la o comisie cu greutate.
– Trebuie să-l ascultați pe domnul, că el e militar și știe… zice Radu de la Ațifumat.
Găbiță Oprea, tu ești? Zi, băi, că e vorba de interesul național. Și dacă aș fi mîrlan te-aș întreba de ce aia a mă-tii ți-ai suflat mucii fără mască în fața intrării și n-ai ocolit și tu așa cum mă sfătuiești pe mine?
– Dacă ați fi urmat ce v-a zis domnul, acum erați deja înapoi aici! cloncăne și burtă-verde.
Aici, adică unde mă aflu și acum? Sper din tot sufletul meu că inșii ăștia cu suflete de slugoi nu sînt profesori.
Aș fi înțeles toată sceneta asta ridicolă în vremuri liniștite, de nu umbla lumea cu covizi în coadă. Dar cînd realitatea a turat rata de infectare la blană după alegerile locale, cînd pandemia joacă tontoroiul pe masa de alegători, indiferent de cum s-ar chinui compentenții lui Werner să se uite pe lîngă, bunul-simț urlă ca sergentul din Full Metal Jacket: Mișcă-te rapid! La fel, aș fi înțeles protestul dacă încurcam lumea să iasă. Dar de aia m-am dus la deschiderea urnelor. Pe coridor – și puteam să văd asta de afară – NU ERA NIMENI. Dacă dădeam o bășină în fața sălii de vot murea de singurătate, pentru că nu era nici o nară de votant pe hol. Doar plictisiții din comisii și păzitorul de lege.
A terminat cel din fața mea. Îi las pe principialii adunați în jurul meu să-și miroasă reciproc părerile. Intru. Votez. Ies. Știu că se vor găsi gurani care să urle din tastatură că principiile oricînd și că Europa.
Eu vă spun doar atît: aveți grijă de voi și de ai voștri. Și grija aia începe cu a gîndi pentru voi.
