Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jose Manuel Barroso: "Iată cît de mare va deveni zona euro"

Zoom Jose Manuel Barroso: "Iată cît de mare va deveni zona euro"

A zis el prezidente Jose Manuel Barroso că toate statele membre UE ar trebui să fie membre ale zonei euro? A zis! Ba, mai mult, a convocat şi o întîlnire de urgenţă a statelor europene, să tranşeze povestea o dată pentru totdeauna. Cum a decurs înaltul summit şi care au fost rezultatele, aflaţi mai jos:

► Belgia anunţă că îi va ajuta pe români şi pe bulgari să treacă direct la euro, dar numai dacă au între 3 şi 7 ani.

► Delegaţia Greciei încearcă să ia cuvîntul, dar Sarkozy îi fură microfonul: “Ştim, bă, voi aţi trecut deja la zeuro, hihihi!” Supăraţi, grecii încep să împartă prin sală tricouri de susţinere: pe faţa sînt inscripţionate cu “Save Greece” şi pe spate cu “I'm with stupid!”

► China propune ca ţările cu o economie mai slabă să trecă pe o monedă euro mai ieftină, fabricată la Beijing şi Shanghai. Cum? Vă întrebaţi ce caută China în Europa? Pardon, vă întreb eu pe voi: ce cautaţi pe proprietăţi chinezeşti?

► Înaltul comisar european al judeţului Vaslui nu înţelege nimic din discursul chinezilor, dar strigă fericit “Da! Da! Pînă dimineaţă!” ori de cîte ori îi aude rostind răspicat “Bei-jing”.

► Delegaţii Irlandei sînt supăraţi: ei veniseră special echipaţi în sacouri cu “Eliberati Irlanda de Nord!”, dar, după cheful monstru cu omologii de la Bucureşti, au rămas doar în maieuri cu “Basarabia, pămînt românesc!”

► Întrebată care este planul său de-a renunţa la zloţi, Polonia ridică din umeri: “Frate, jumătate dintre noi deja au trecut la lira sterlină şi restul aşteaptă microbuzul de Londra. Acum v-aţi trezit?”

► Germania se oferă să integreze Polonia în zona euro printr-un proces-fulger de 6 zile. Rusia vrea să ajute. Franţa şi Marea Britanie se întreabă dacă afară plouă, că parcă ar ieşi la o ţigară.

► Suedezii au cel mai scurt discurs: “Noi mergem să mîncăm chifteluţe la Ikea, mai vrea cineva?”

► Italienii la cer nemţilor telefoanele ca să comande pizza. Toţi sună de fapt la linia fierbinte.

► Delegaţii Marii Britanii reclamă ca omologii lor din Irlanda s-au îmbătat turtă şi acum aruncă în ei cu peturi goale de whiskey. Irlandezii neagă, printre sughiţuri, orice acuzaţie.

► Reprezentantul Finlandei pare să aibă cele mai interesante propuneri, păcat că nimeni dintre cei prezenţi nu pricepe o iotă de finlandeză. Chemat să lămurească puţin lucrurile, translatorul delegaţiei maghiare ascultă discursul şi răspunde perplex: “Cum, vere, şi voi vreţi Ţinutul Secuiesc?”

► România e singura ţară cu un raport pozitiv: cetăţenii săi de etnie romă s-au integrat deja în zona buzunarelor cu euro din Franţa şi Italia, în timp ce reprezentaţii populaţiei încă majoritare adoptă masiv carduri, deşi organismele europene îi avertizează constant că au de-a face  cu nişte clone.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia