24 octombrie
Dragă jurnalule, toată presa imperialistă și decadentă scrie că am făcut un atac de cord. Este, desigur, o tactică mîrșavă de a-mi pune în cîrcă orice chestie nasoală. Războiul e nașpa? Putin face război în Ucraina! Teroriștii sînt nașpa? Putin găzduiește șefii Hamas la Moscova! Atacul de cord e nașpa? Putin a făcut atac de cord! Stai liniștit, jurnalule, toată povestea asta e o prostie. Ca să fac atac de cord ar trebui mai întîi să am inimă.
25 octombrie
Jurnalule, eu susțin pe deplin demnitatea și libertatea umană, dar știi ce bine e să ai slugi? Uite, mă tot gîndeam aseară insistent la povestea aia cu atacul meu de cord și numai ce văd că sare lingăul ăla de Nekrasov: „Infarct? Lăsați, tovarășe președinte, că-l fac eu!“.
Apropo, jurnalule, trebuie să pun un nou șef la Lukoil. Unul care să moară de altceva, să nu zică feministele grase din State că nu susțin diversitatea.
28 octombrie
Mai mulți lideri Hamas, pe care nu eu i-am chemat la Moscova, mi-au cerut să intervin în negocierile de pace cu Israelul, pe care eu nu îl urăsc. Evident, mi-ar face mare plăcere să intervin, pentru că eu susțin veșnic pacea, dar apare o problemă: dacă neînvinsa mea armată și-a luat-o grav de la niște țărani ucraineni, ce naiba mai rămîne din ea dacă dă peste niște iobagi nervoși dintr-un kibbutz?
29 octombrie
L-am sunat azi pe prietenul meu drag Kim Jong-un să-i cer împrumut niște rachete cu care să fac praf Kievul și umflatul ăla m-a refuzat: „Îmi pare rău, gai-jin, dar e imposibil. E adevărat că tehnica nord-coreeană e cea mai bună din lume, dar trebuie să fii un dictator nebun să crezi că, dacă le tragi din teritoriul tău, rachetele mele mai ajung să se prăbușească glorios în Marea Japoniei. Regret, dar nu pot să mă fac de rîs, am și eu standardele mele!
30 octombrie
Jurnalule, nu înțeleg de ce presa insistă că mesele la care îmi primesc invitații ar fi ridicole. Eu nu văd nimic ridicol la niște mese disproporționat de mari. Așa cum nu înțeleg de ce iubita mea mă întreabă constant de ce insist să port niște chiloți ridicol de mari.
E deprimant sa vezi intreaga presa romaneasca inganand doar ce le spune stapanul, singura libertate care le-a mai ramas fiind excesul de zel pupincurist. Ironic este insa faptul ca, acum ca au castigat razboiul propagandistic fara drept de apel, vor fi victimele propriei propagande, pentru ca, de, realitatea se incapataneaza sa nu asculte de ei. Si nici de stapanii lor.
recunosc marsule, ca ti-a ramas zel pupinc.urist destul.