Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jurnalul lui Emmanuel Macron (președinte interlocutor)

Zoom Jurnalul lui Emmanuel Macron (președinte interlocutor)

5 aprilie

Dragă jurnalule, azi i-am lăsat vreo zece apeluri nepreluate lui Vladimir. Degeaba, însă. N-a sunat înapoi. O avea treabă, nu zic. Știu că e foarte ocupat în perioada asta, dar putea și el să trimită un SMS, ceva. Sau chiar să mă sune, pentru câteva secunde, ca să mă asigure că se gândește la mine și la planurile pe care ni le-am făcut împreună, de a nu mai porni războaie cu nimeni.

6 aprilie

În sfârșit, m-a sunat Vladimir. M-a întrebat cam așa: „Băi, Șoigule, cum stai cu masacrul ăla? Merge treaba?“. Apoi, după ce mi-a auzit vocea și și-a dat seama că a greșit, a închis imediat, fără nici o explicație, fără să-și ceară scuze. E ocupat, e clar. Dar, între două masacre, ar putea să dea și el un semn. Sau, dacă are mâinile ocupate pentru că e în plin proces de schingiuire a unor civili ucraineni, ar putea să mă pună pe speaker. Cer prea mult? Nu cred. Mi se pare foarte nedrept ce face.

7 aprilie

Azi mi-am luat inima-n dinți și hainele army și m-am dus la el. Vlad, vreau să te ajut, i-am zis. Hai să lucrăm împreună. Nu mai suport atâta indiferență din partea ta. Știu că ești ocupat, dar hai să fim ocupați împreună! Ce faci? Bombardezi niște sate din Ucraina? Lasă-mă și pe mine să-ți dau o mână de ajutor. Am și eu arme, chiar nucleare. Am trupe de elită, am soldați bine instruiți din Legiunea Străină. Aș putea să-i trimit ca să luăm împreună Mariupolul, să fie orașul nostru. Orice s-ar întâmpla pe viitor, vom avea mereu Mariupolul, de care să ne amintim cu plăcere. Iar după ce terminăm treaba, putem, în sfârșit, să mergem undeva și să stăm de vorbă despre cum am putea aduce pacea în Europa. Vreau să fim pe o faleză, doar noi doi, și să-mi promiți că n-o să mai invadezi nici o țară. Până atunci, te ajut la ce vrei tu, inclusiv cu niște masacre și alte crime de război, numai să mă pot întâlni cu tine, numai să-ți mai eliberezi puțin programul ca pe o republică separatistă din fostul spațiu sovietic. Indiferența ta mă omoară ca pe un civil nevinovat ce sunt.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Războiul Rusiei cu Rusia Kieveană

    24 mai 2022

    (dedic acest poem primarului Kievului, Vitali Kliciko, care a mărturisit că mama sa e rusoaică) Tovarășe Babaev, dumneata, care-ai mîncat de mic fasciști cu hrișcă, n-ai fi crezut că se […]

  • Țara noastră, biciclista

    24 mai 2022

    A început de ieri să cadă câte-un ban. Și după aia încă unul, și încă unul, și încă unul. Practic, e aversă de bani deasupra întregii Românii. Primarii n-au decât […]

  • Adio, arme, drum bun, generali!

    23 mai 2022

    Sînt destule locuri în România de unde se poate auzi războiul din Ucraina. Alarmele aeriene din Ismail, bombardamentele din Odessa și din Insula Șerpilor se aud bine la Chilia Veche, […]

  • O profeție

    17 mai 2022

    El a sosit să-și caute coșciugul și a scurmat vreo șapte văi cu plugul, dar supărat s-a dus să se îmbete în crîșmă, la doi pași de rîul Lethe. A […]

  • Bolovannis

    16 mai 2022

    „Vinovat este Putin.“ Așa sună ultima inepție a lui Iohannis. Așa arată concluzia ultimilor șapte ani de stagnare și inutilitate, de impostură intelectuală și nonsens politic. Așa arată viitorii trei […]

  • Ziua în care Dumnezeu a fost lăsat la vatră, odată cu tatăl meu

    10 mai 2022

    Biata mea mamă, cum să nu se sperie că-n loc să fi rămas un gînd de-al ei, neîntinat de hulpava materie, m-a scos ca pe-un sobol dintr-un bordei? Poate că […]