Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jurnalul lui Evgheni Prigojin, erou al luptei neosovietice pentru pace

Zoom Jurnalul lui Evgheni Prigojin, erou al luptei neosovietice pentru pace

23 august

Am impresia că am murit. Nu știu exact cum s-a întîmplat. Poate că are legătură cu stewardesa aia drăguță care a început să cînte „Mulți ani trăiască!“ şi mă invita să sting lumînările de pe tort. Deşi nu era ziua mea. Şi nici alea nu erau lumînări, ci batoane de dinamită. Mi-aduc aminte că mă şi gîndeam cu groază cît de ridicol o să arăt cu frişcă pe față. Bine că ne-a nimerit racheta aia sol-aer şi am scăpat cu fața curată.

24 august

Am ajuns în iad. Şi nici nu mă mir. De fapt, să fiu sincer, se putea şi mai rău. Cum ar fi să ajung să trăiesc în Rusia unui pitic grandoman şi antipatic.

25 august

Azi l-am întîlnit pe Lucifer, prințul întunericului. Talpa iadului. Worst of the worst. Un personaj înfiorător, da’ măcar nu e un pitic kaghebist şi criminal care se visează lider global în timp ce şi-o fură de la nişte țărani ucraineni.

26 august

Ha! Am găsit soluția salvatoare! Am cerut să fiu judecat şi eu după Sharia rusească, aia care zice că e OK să faci terci țara altuia dacă zici că nu e război, ci operațiune specială de bla-bla-bla. 72 de virgine ucrainene, pregătiți-vă pentru moşu’!

27 august

Dreptatea mea a triumfat! Şi să vezi fază, nici n-a fost nevoie să mă duc eu după virginele alea, au venit ele la mine. Şi Vanea, şi Volodea, şi Serioja, şi Grişa.

28 august

Acum, cînd am în față spectrul eternității, simt nevoia să-mi pun întrebările existențiale. Cum ar fi „Ce soartă este mai crudă: să ia Prigojin herpes genital sau să ia herpesul Prigojin?“.

29 august

Cumva, parcă începe să-mi pară rău de herpes. El ce vină are? Nu vreau să fac comparații, da’, spre deosebire de mine, el e chiar tolerabil.

30 august

Acum, cînd toată lumea s-a obiṣnuit cu moartea mea, pot să vă spun adevărul. Eu nu sînt mort. E adevărat, am murit în accidentul acela, dar, vorba unui popor de imbecili care ia orice drept fatalitate în loc să ia minime măsuri de prevedere, „Las’ că trece!“. Mi-a trecut şi mie. A fost de ajuns să fac recurs în România şi Justiția pe care-o apărați m-a declarat complet nevinovat, pentru că, au subliniat magistrații, eu nici măcar nu ştiu cine a fost Gheorghe Ursu.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Turul trei

    16 septembrie 2024

    Turul unu al alegerilor prezidențiale e învăluit în abur și fum. Vălătuci de neghiobie se rostogolesc de colo-colo, animînd o ceață moartă. Vîntul istoriei bate leneș către nicăieri, dînd la […]

  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

Iubitori de arta