Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jurnalul lui Iorga

Zoom Jurnalul lui Iorga

Inedit pînă azi, Jurnalul lui Nicolae Iorga din anii 1938-40 a fost publicat, de curînd, la Editura Humanitas. Iorga și-a scris jurnalul pînă în preziua asasinării sale de un comando legionar. Legionarii l-au ucis pe istoric și i-au profanat cadavrul în semn de răzbunare, pentru ceea ce ei susțineau că ar fi fost vina lui Iorga pentru condamnarea și apoi omorîrea „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu. Legionari au încercat să-l asasineze și pe Regele Carol al II-lea, pe care-l considerau marele vinovat pentru moartea „Căpitanului”,  cînd regele a plecat din țară. Asta după ce legionarii i-au ucis în celulele de la închisoarea Jilava pe inamicii politici ai partidului lor, pe care tot ei îi arestaseră, în timpul „statului legionar”. Metoda era învățată de la naziști și de la fasciștii italieni care și-au lichidat terorist adversarii. La noi, asasinarea lui Iorga a cutremurat opinia publică. Chiar și unii dintre legionari au fost de părere că această execuție „ritualică” avea să se întoarcă împotriva partidului lor. Căci N. Iorga era pentru români o valoare de patrimoniu. La vremea sa, însă, istoricul devenise parte și din patrimoniul universal, ceea ce nu i-a împiedicat pe legionari să-l asasineze.

Iorga și-a dat seama că legionarii voiau să-l lichideze (nici n-ar fi fost greu!), dar în loc să-și caute adăpost în străinătate, unde ar fi fost primit cu brațele deschise, istoricul genial al vremii a rămas în țară. Se aștepta N. Iorga să fie executat de legionarii conduși de Horia Sima după moartea „Căpitanului”? Mai degrabă da.

De ce n-a plecat Iorga din țară în timpul statului legionar, ca să se pună la adăpost de răzbunările camarazilor răposatului Codreanu? Fiindcă, presupun, nu-și închipuia că legionarii se vor încumeta să se atingă și de el. N. Iorga știa și cine e, și ceea ce reprezintă. Încît atunci cînd legionarii au ajuns la putere, împreună cu (să nu uităm!) generalul Ion Antonescu, Iorga se mai putea iluziona că statul de drept mai funcționează, girat de Antonescu. N-a fost așa. Antonescu i-a lăsat pe legionari să-și facă de cap.

Asasinarea lui Iorga le-a ucis legionarilor popularitatea. Naționalistul Iorga nu se compara cu naționalismul de fațadă al legionarilor, coloana a cincea a nazismului. În Jurnalul lui N. Iorga nu se simte nici o urmă de frică de legionari, deși istoricul se prinsese că ar fi putut fi o țintă a lor. Asta cred că ținea de felul de a fi al istoricului, căruia nu-i era frică de nimic și care toată viața s-a crezut invulnerabil, ca om care e prieten apropiat cu adevărul.

Ca fost profesor al regelui Carol al II-lea, dar și ca om politic, N. Iorga a fost un susținător al partidului unic inventat de Carol. El însă a fost unul dintre puținii care au susținut că, după ultimatimul URSS, ca România să părăsească Basarabia, ar fi trebuit să ne apărăm acest teritoriu. Tot Iorga i-a acuzat de trădare pe membrii consiliului de coroană  care au acceptat ca România să accepte termenii ultimatumului lui Stalin. Istoricul a avut dreptate. Căci dacă, măcar simbolic, armata română s-ar fi opus trupelor sovietice, tehnic vorbind am fi putut vorbi azi de o agresiune armată, nu de o cedare teritorială.

Cînd eram copil, l-am cunoscut pe fratele unuia dintre cei care l-au asasinat pe Iorga. Tipul, vorbind cu tatăl meu vitreg, la noi în casă, susținea că, dacă ar fi fost după el, care fusese legionar, Iorga ar fi trebuit lăsat în viață.

Mulți ani mai tîrziu m-am întrebat ce avea în cap acel fost legionar care, și după ce fratele lui îl omorîse pe Nicolae Iorga, avea impresia că soarta marelui istoric depindea de voința cîtorva derbedei. Adică nu că ei n-ar fi trebuit să se atingă de Iorga, ci că viața lui Iorga a depins de cîțiva huligani legionari, care au decis să-l omoare.

  1. Iorga, Jurnalul ultimilor ani. 1938-1940, Editura Humanitas, 2019.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]

  • Cel mai partid perdant

    14 ianuarie 2020

    Îmi plăcea USR, la început, ca idee. Cu mult înainte să aflu că domnul Kivu a fost un ordinar turnător la Securitate. Îmi plăcea USR ca energie. De mulți, foarte […]

  • Alegem nimic, dar mai repede

    7 ianuarie 2020

    Pare, cumva, că ne-am plictisit de democrație, că ne încurcă viitorul nostru, că vrem să-l expediem repede, ca să-l bifăm. Poți să-ți bifezi viitorul? Sigur. Pui în dreptul lui o […]

  • „Ferește-mă, Doamne, de cei ce-mi vor binele!“

    7 ianuarie 2020

    Dacă din clasa întîi pînă-ntr-a patra am colecționat, ca toți dobitocii, premii și mențiuni, să aibă și mam’mare un prilej de bucurie, dintr-a cincea, cînd se apropiau ședințele cu părinții, […]