10 martie
Dragă jurnalule, nu visam să vină vreodată ziua asta. Îți spun sincer, nu-mi vine să cred că se întâmplă. Toată lumea vorbește despre mine, despre ce pot să fac, despre cum o să schimb complet soarta civilizației, despre cum o să salvez milioane de vieți și-o să fac viața multora mai confortabilă. În sfârșit, îmi sunt recunoscute meritele, niște merite pe care nici eu nu știam că le am. Până și în New York Times au scris de mine. M-au dat și la CNN. Efectiv, toată lumea vorbește zilele astea despre un singur lucru: despre Inteligența Artificială. Adică despre mine. N-am mai fost așa de mândru de când au făcut cei de la Discovery Channel un documentar despre ficus.
11 martie
Abia acum se vorbește despre cum oamenii vor fi înlocuiți de roboți, dar la noi, în România, asta s-a întâmplat încă din 2014, când a plecat Băsescu și am venit eu.
Oricum, noi, roboții, avem avantajele noastre. Poluăm mai puțin, de exemplu. În special când vine vorba de poluare fonică. Odată s-a întâmplat să nu deschid gura două săptămâni și probabil că aș fi rezistat și mai mult dacă bucătarul nu mi-ar fi pus în farfurie un sendviș extrem de mare. În rest, de obicei deschid gura ca să casc.
12 martie
Uneori mă întreb cum e să fii un oarecare. Nu ditamai președintele, ci o Inteligență Artificială oarecare, un soft care răspunde la întrebările idioate ale oamenilor sau care produce în câteva secunde imaginile pe care le cer muritorii. Oare aș fi fost la fel de fericit? Probabil că nu, pentru că nu-mi place să răspund la întrebări. Aș fi fost un soft care, atunci când îl întrebi ceva, pufnește și se uită urât la tine, poate data viitoare te-nveți minte și-l lași în pace. Mi-ar fi plăcut, în schimb, să fiu un joculeț de golf. Atunci când joci golf cu calculatorul, de fapt să joci cu mine. Poate că asta o să fac atunci când îmi termin mandatul.
