29 aprilie
Uneori mă simt ca un captiv în propriul grătar, prins în spatele unor gratii pe care se frig mititei zemoși, fleici cu grăsime care sfârâie și cârnăciori oltenești, supli ca niște picioare de balerină.
Oare viața nu are să-mi ofere și altceva? Mi-aș dori uneori să fiu de cealaltă parte a grătarului. Însă nu pe partea pe care sfârâie carnea, ci pe cealaltă parte în plan orizontal, cum ar veni. Adică să fiu unul dintre clienții care cumpără mici de la mine. Oare cum ar fi? Să nu perpelesc pe grătar sute de mititei, ci să mă rezum la patru, pe care să-i mănânc în grabă pe capota mașinii, în timp ce alți șoferi mă claxonează pentru că am oprit pe avarii.
M-am hotărât ca anul ăsta să fac o pauză. O să-mi iau liber de 1 Mai și n-o să prepar nici un mic. Poate, cine știe, ajung și pe la Beach Please, deși acolo e plin de micuți care o să-mi amintească de mititei.
30 aprilie
Multă vreme, oamenii pentru mine au fost de două feluri: shaormari și grataragii. Dar iată că acum, de când mi-am luat liber, văd lumea altfel. Mai sunt, pe lângă ei, și civilii, care îi aleg pe unii sau pe alții în funcție de felul în care vor să-și distrugă sănătatea.
M-am întrebat mereu ce fac oamenii care nu întorc mici pe grătar. Din ce obțin ei plăcere și mândrie profesională. Mereu, când văd câte un medic sau scriitor sau regizor care e mulțumit de cariera lui, îmi vine să-i zic: Da, dar ai întors vreodată mititei pe grătar pentru un băiat pe nume Luci care tocmai a pierdut pensia lu’ bunică-sa la aparate?
1 mai
Azi am văzut un grătar de mici la Piața 1 Decembrie din Titan și n-am putut să rezist. Am stat două ore la coadă. Însă nu ca să cumpăr mici și să-i mănânc, ci doar ca să-i întorc pe grătar. Am întors în total opt mici, ceea ce m-a costat 32 de lei, dar ce pot să spun? A meritat.
Luci e un „nice touch”