„Ferește-mă de suporterii mei, Doamne, că de adversar mă păzesc singur!“ – cam așa ne rugam înaintea partidei cu Kosovo. Ruga ne fu ascultată pe Arena Națională, fanii români s-au comportat decent, „civilizat“, „europenește“, „ca afară“. Adversarii, în schimb, s-au făcut de toată jena, chiar dacă ne-au dominat majoritatea minutelor de joc (trebuie să recunoaștem, în mod fairplay). Băi, frate, au ieșit de pe teren într-o manieră penibilă.
O circăraie de tip balcanic, cu văicăreli și acuze ca la ușa cortului. Așa ne-am despărțit de reprezentativa celor care la Priștina ne huiduiau imnul, mai aruncau cu diverse, ne ziceau țigani. Ce să le zici, ce să le mai zici, ca microbiști care ne-am însușit, de bine, de rău, niște valori ale civilizației fotbalistice de tip european? Baftă și rămas bun, Kosovo!
Am fi preferat, zău, să vorbim doar despre fotbal. De ce ai noștri au jucat slăbuț cu cei din Kosovo? Ei bine, contextul nu ne permite. Ca suporteri ai unei țări de frontieră între Occident și Orient, meciul cu kosovarii ne impune să facem iarăși, a cîta oară, un succint comentariu extrasportiv și geopolitico-fotbalistic. Un exercițiu util pentru noi, românii, pentru noi, cei deprinși să ne tot plîngem cu motiv sau fără.
Cînd am văzut amestecul de țîfnoșenie și de autovictimizare al kosovarilor, ne-am zis, în calitate de europeni get-beget, de la Decebal și Traian încoace: „Mulțumesc ție, Doamne! Senchiu, danche și mersi că România joacă în NATO și în Uniunea Europeană. Spre deosebire de așa-zisul stat kosovar, România n-are atîtea emoții în momentul de față. Cu toate belelele noastre, sîntem pe picior de fugă din Balcani, ancorați ferm, hai să zicem, în valorilor civilizației europene și nord-atlantice. Evadarea din Balcani a fost idealul de veacuri al poporului român, n-o mai luăm de la pașopt încoace!
Cei din Kosovo, păcat de talentul lor, au rămas tot acolo, întreținînd fitilul unui butoi cu pulbere. Să-i văd ce-or zice dacă pică în grupă cu Spania pentru Mondiale, că nici Spania nu recunoaște statul Kosovo.
În grupa noastră de Nations League ne-am definit cu anvergură de lider zonal, asta e clar. Rămînem un pilon de stabilitate pe flancul estic, de la nord la sud. Ne-a ieșit într-un context tare complicat. Lituania are probleme cu rușii, Belarus e cu rușii. Kosovo? Pomenirăm Cipru, un stat împărțit în două de vreo 50 de ani.
Ne-am dori să ieșim din zona asta problematică, să jucăm fotbal fără discuții colaterale. Deci, resemnați cu faptul că ăștia ne consideră doar niște fotbaliști de urna a doua a Europei, ne-am gîndit la o chestie. Ideea ar fi că ne-am dori să ne exprimăm într-o companie selectă, civilizată și prosperă. Nu ca pînă acum. Bun, ar suna super Elveția ca, virgulă, cap de serie și, în urnele următoare nouă, la tragerea sorților, Luxemburg-Liechtenstein. Doar Luxemburg e-n UE a noastră. Dar măcar putem fi convinși că reprezentativele astea se comportă europenește, nu ca, virgulă, Kosovo! Hai România!
