În 1882, cam în aceeași perioadă în care, la București, Carol Întîi plănuia mutarea temporară în reședința de vară de la Peleș, în centrul New York-ului, o tînără de la țară, falită după moartea tatălui risipitor, își făcea și ea speranțe de mutare, bătînd la ușa celor două mătuși de la oraș cu care nu prea ținuse legătura. E chiar momentul în care, peste drum de casa surorilor celibatare (cea mai mare și mai acră – văduva moștenitoare a unei averi impresionante, mezina – o domnișoară bătrînă romantică și naivă), se inaugurează palatul magnatului Russell, milionarul îmbogățit din afacerea decadei, extinderea căilor ferate pe tot teritoriul țării.
Cînd bărbații sînt foarte ocupați să facă bani, soțiile nu mai știu cum să-i cheltuiască. Pe mobilier cu nume de regi ai Franței, pe toalete elegante și pălării ridicole, azi, pe donații către asociațiile filantropice înființate mai mult pentru orgoliile și aerele de superioritate ale membrelor de vază și mai puțin pentru caritatea orfanilor și văduvelor de război. Ambițioasa doamnă Russell vrea neapărat să fie recunoscută și acceptată în cercurile înaltei societăți, o lume bună în care se pătrunde greu, indiferent cîți bani ai avea. Dacă nu te cheamă Astor sau Vanderbilt, n-ai nici o șansă să le impresionezi pe snoabele cu pretenții care se uită de sus la proaspăt îmbogățiții priviți ca niște parveniți.
Prin similarități evidente cu Downton Abbey, saga aristocrației britanice la sfîrșitul unei ere creată de același Julian Fellowes, The Gilded Age panoramează vîrful societății americane de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, pe verticală, din apartamentele luxoase ale stăpînilor de la etaj pînă în dependințele slujitorilor de la subsol, și pe orizontală, între familiile bogate și puternice ale momentului. Cronica meciului dintre noii burghezi și nobilimea închipuită a primilor veniți, coborîții de pe Mayflower, e povestea unui conflict între banii vechi și banii noi, între trecut și viitor, dintr-o perspectivă feminină și feministă. Greșită: fără nici un drept legal și nici un fel de putere în societate, femeile anului 1882 erau, aproape fără excepție, niște accesorii ale bărbaților, care dispuneau de ele ca de orice obiect al casei.
Istoria prezentată în majoritatea filmelor și serialelor produse recent de Hollywood a fost trasă în bandă la preceptele morale ale prezentului (care, cum știm cu toții, nu-ți mai dau voie să vorbești nepărtinitor despre raptul teritoriilor indiene, segregare rasială, discriminări de tot felul etc.) și îndulcită prin reinterpretare și omisiune. Așa s-a ajuns ca The Guilded Age să fie mai mult despre costume frumoase și frizuri sofisticate, într-un New York luminos (în realitate, era întunecat și ziua, de la fumul de cărbune), impecabil de curat (într-un timp în care praful/noroiul și balega de cal erau asfaltul străzii) și plin de albi care se poartă frumos cu negrii (abia eliberați din sclavie, colorații – colored – erau tratați ca ultimii oameni). În locul reconstituirii istorice crude, dar corecte, s-a preferat o dramoletă cu imagine glossy și linie narativă simplă, în stilul unei amnezice La vie en rose americane. Vaai, fată, ce drăguț! A apărut o nouă telenovelă de salon, pentru publicul de Fashion TV interesat doar de prezentările de modă vintage la care mai important e cum arată hainele și perdelele sălii decît ce vorbesc manechinele care defilează pe catwalk.
The Gilded Age, 2022-, fantezie istorică proiectată prin filtrele prezentului, creat de Julian Fellowes, zece episoade de 50-80 de minute, difuzat de HBO Go.
Bine scris!