În octombrie 2017 s-au anunțat rezultatele licitației pentru podul peste Dunăre dintre județele Brăila și Tulcea. Câștigătorii licitației au fost (și au rămas și după contestații) italienii de la Astaldi și japonezii de la IHI Infrastructure Systems, iar contractul a fost semnat în ianuarie 2018, cu foarte puțin timp înainte ca Guvernul Tudose să se împiedice de sloiurile de pe Dunăre și să pice în botic.
Podul dintre Brăila sau Galați și Tulcea e un soi de inorog care a dat dese târcoale Dobrogei în ultimii 40 de ani. Unii au văzut podul ăsta în vis și s-au apucat să povestească despre el, în râsetele ascultătorilor. Fiecare politician local a vorbit, la un anumit moment al carierei lui, despre acest pod, promițând că el se va face. Și nu s-a făcut. Dar niciodată podul nu a ajuns în faza unui contract semnat. Nici măcar în fază de licitație nu mai ajunsese, de credeai că e însuși Yeti: toată lumea e de acord că s-ar putea să fie pe undeva, dar nimeni nu știa cu exactitate pe unde.
Ei bine, podul a început să iasă din stadiul de fantezie de-abia atunci când mecanismul pentru Investiții Integrate Teritoriale (ITI) a devenit o certitudine pentru județul Tulcea. ITI este un mecanism care funcționează în mai multe țări europene și presupune blocarea unora dintre fondurile europene prin dirijarea lor către zone precis delimitate, în general zone defavorizate care ajung mai greu la finanțări din fonduri europene. În cadrul exercițiului financiar 2014-2020, în România funcționează un singur astfel de mecanism ITI (față de nouă în Cehia, de exemplu), aproximativ 1,2 miliarde de euro fiind blocate pentru investiții în zona Deltei Dunării și a județului Tulcea.
O parte dintre acești bani sunt destinați proiectelor de infrastructură, iar podul peste Dunăre dintre Brăila și Tulcea este un astfel de proiect, care va costa aproximativ 500.000.000 de euro. Dincolo de autostrăzile plătite și nefăcute sau de cele inaugurate în ritm de câte 15 kilometri pe an, acest pod este, probabil, cea mai importantă lucrare de infrastructură din România ultimilor 28 de ani. 500 de milioane de euro pot părea o sumă mare pentru un pod de aproape doi kilometri, dar dacă luăm în considerare și cei 23 de kilometri de șosea cu specificații de autostradă, suma devine una acceptabilă.
Când vestea că se va face podul a ajuns și la pricepuții în toate de prin București ori Ardeal, aceștia s-au grăbit să spună că e o investiție inutilă, că nu e nevoie de podul ăsta, că mai bine se construia altceva cu banii ăia. Adevărul e că Dobrogea e legată în acest moment de restul României prin doar două poduri: unul la Fetești Cernavodă, altul la Giurgeni. Iarna, legăturile astea dintre Dobrogea și restul provinciilor istorice sunt blocate săptămâni întregi din cauza zăpezilor și a viscolului. Dar și iarna, și vara, în lipsa unui al treilea pod peste Dunăre, drumul mărfurilor din Moldova înspre portul Constanța se lungește cu zeci sau sute de kilometri.
În fine, până la urmă podul se face. Sau, dacă e să te iei după urechiști, nu se mai face, pentru că sunt probleme cu constructorul. Da, Astaldi, constructorul podului, a început deja să ridice anumite pretenții, mai ales financiare. De aici și bucuria prost mascată a unora: “Nu se mai face podul, la loc comanda!”.
Ei bine, de ce să lăsăm realitatea să ne strice o știre, fie ea și aducătoare de vești rele? Căci realitatea e că, deocamdată, podul se află în faza de proiectare. Proiectare de care se ocupă japonezii de la IHI Infrastructure Systems. De-abia după un an, când se va fi terminat proiectul, își va începe și Astaldi treaba și va începe să primească bani. Căci bani, în bugetul pe anul acesta, nu sunt prevăzuți pentru construcții care nici măcar nu încep, ci doar pentru proiectare.
Deci da, podul nu se mai cosntruiește anul acesta. Cum, de altfel, nici nu se construia anul acesta. Așa că nici nu se plătește construcția lui anul acesta, cum se plătea, pe vremuri, către Bechtel, înainte de a se fi construit vreun centimetru pătrat de autostradă.
