Trânta dintre bănci și pielea românului, pusă pe băț pentru un hogeac care-i ia căciula de stele de pe cap și-l bagă sub acoperiș de tablă, nu schimbă doar destinele îndatoraților, ci și ale viitorilor îndatorați. Este un fenomen care a făcut ravagii la nivelul acesta doar în lagărele de exterminare naziste și comuniste, acolo unde empatia victimei cu bicepsul călăului a dus neuronii chinuiți de suferință direct în puțurile minții umane. Te-ai fi așteptat ca românii să facă un pas înapoi, să-și ia gândul de la casa din vis, cel puțin temporar, în tot acest tărăboi iscat între bancherul veșnic Mugur Isărescu și penelistul vremelnic Daniel Zamfir, promotorul Legii dării în plată. Când mergi cu mașina în coloană cu 180 de kilometri la oră pe A2 și vezi niște mașini făcute muci pe dreapta, cu mortăciuni și tot tacâmul, ai o reacție de apărare, o lași mai moale și tu, și ceilalți. Ei bine, nu, când vine vorba despre case și despre credite la bancă, românii își pierd mințile. Banca este un abator uman în care datornicii, executați, eviscerați și înșirați în cârlige, nu au darul de a-i speria pe cei încă necrestați la beregată, cei care aspiră la un credit, ci îi fac să se arunce cu și mai multă frenezie în șuriul măcelarului finanțist.
Atunci când am auzit primele rumori ale acestei legi,
m-am gândit instinctiv că este vorba despre un lobby făcut de rechinii sectorului imobiliar, care au cam luat plasă și vor acum să scape de cartierele de blocuri de lux rămase nevândute și să le pună în cârcă băncilor care le-au acordat credite de milioane de euro. Ei bine, am greșit! Cel puțin nu despre returnarea investițiilor acestora cu fadrome de bani luați prin credite este vorba, ci tocmai despre ducerea lor la bun sfârșit, adică la profituri subtanțiale. Acum câțiva ani, când programul “Prima casă” a devenit mult mai înțelegător cu românii sătui de chirie, ceea ce numim noi „dezvoltatori imobiliari”, adică vreo șase-șapte băieți grei, gen Negoiță, Căpățână sau Maurer, care controlează peste 75% din această piață, s-au pliat instantaneu pe noile condiții de creditare. Cum deverul este mare, acești dezvoltatori au început să construiască duplexuri, blocuri cu două-trei etaje și căsuțe ce se încadrează în acel plafon situat pe la 66.000 de euro acordat de bancă familiilor în cadrul programului “Prima casă”. Chestia a scos din nevoi rechinii imobiliari ce primiseră o lovitură grea de la criză, cu cartierele lor întregi de vile nevandabile, de la milionul de euro în sus, destinate poftei de viață a îmbogățiților cu bășini în cap. Așa s-a cam liniștit treaba cu Pipera, Băneasa, Tunari și celelalte zone de fițe. Inevitabil, prețurile au scăzut, iar proiectul Legii dării în plată a fost o nouă gură de oxigen pentru dezvoltatori. Uite așa am ajuns la un oarece plictis imobiliar, însă a apărut la orizont scandalul Legii dării în plată și posibilitatea ca băncile să suprime programul “Prima casă”. Sub semnul unui viitor cu condiții draconice de creditare, toți cei care mai stăteau în așteptare, care se temeau de abatorul bancar, și-au dezgolit beregățile, piepturile și au dat năvală la bănci ca în gară, să prindă ultimul tren spre sacrificări.
Domnești, Chiajna, Bragadiru, Roșu au devenit Mecca sudică a celor care, cu modestie, au vrut o casă. Vă propun să trecem rapid peste oferta cartierelor rezidențiale. Dai un ban, dar stai în față, cam ăsta ar fi morcovul după care unii se înhamă la căruța datoriilor. Barieră la intrarea în cartier, pază, camere de supraveghere, piscină în miezul cvartalului de fițe. Merge și “Prima casă” direct cu dezvoltatorul, dar mai pe burtă, așa, un apartament mic, cu ieșire la curticică. Locul de parcare 3.000 euro, iluminatul stradal plătit lunar, dai și la întreținerea mobilierului stradal, la piscină, la întreținerea spațiilor verzi. Să nu mai vorbim de iarnă, când se adună nămeții și plătești întreținerea căilor de acces. Dar astea sunt detalii pe care le afli după ce te muți și constați că ajungi să plătești la întreținere cât pentru rata la bancă. În plus, mai afli că ești tu proprietar pe apartament, dar pământul pe care se află acesta este al dezvoltatorului. Este ca și cum ți-ai face o casă în curtea cuiva. Accesul, gazele, curentul electric, apa trec pe la el prin curte. Adică plătești și pentru asta, nu doar pentru consum. Bun! Haideți să vedem cum e la comun, cu pulimea. Aici eu zic să vedem fenomenul care se numește Haliu, un cartier răsărit între Bragadiru și București, drept în brazda cernoziomului agricol. O grămadă de dezvoltatori imobiliari mici, gen PFA, care au cumpărat parcele de câte o mie-două de metri pătrați și au făcut duplexuri îngrămădite, cu curți de 50 de metri pătrați.
Nu vă pierdeți vremea să vizionați cu agentul imobiliar
prea multe astfel de case. Toate folosesc același plan arhitectural interior, cu mici variațiuni pe aceeași temă, ca și cum aceea era singura schiță gratuită pe care dezvoltatorul a putut să o dea jos de pe net. Promisiunile unei astfel de investiții imobiliare pentru românul de rând sunt legate de utilități: gaze, curent, apă, canal, acces civilizat la șosea. Numai că, dacă luați toate astea la bani mărunți, o să vedeți că aveți fosa septică în curte și tot de acolo luați și apa curentă din puț. Mai este și varianta în care Primăria vine la un kilometru cu țevile, în capul străzii, iar o firmă particulară, în general mână în mână cu dezvoltatorul, vine cu pompele și face branșamentul. Ceea ce costă, nenică! Uite așa o să te prinzi, după ce te muți în aceste case, că plouă prin acoperișul făcut la caterincă, că încep să crape pereții (ce vrei la banii ăștia?) și că în jurul casei se adună mormane de gunoaie. Zici OK, așa e în șantier, dar vei avea o surpriză neplăcută când vei realiza cum cei de la alte case aruncă la voi gunoiul menajer, iar tu ești nevoit să le arunci pe ale tale la ei. Pentru că pe câmp nu vin gunoierii, în fine, o mică complicație cu Primăria, care cândva se va rezolva. Și o s-o țineți așa, cu gunoaiele, cu vidanjorii și cu noroaiele niște ani buni, până se duce viața, dar nu și datoria la bancă. Veți lăsa copiilor voștri niște rate și o casă într-un cartier hidos, haotic, cu străzi desfundate, înguste, pe unde nu pot trece două mașini din sensuri opuse în același timp. Văzute din dronă, casele din Haliu par căzute din cer, fără nici o noimă, ca zarurile. Sunt crescute așa cum cresc ciulinii pe câmp, răsărite ca ciupercile una peste alta, pentru ca micul dezvoltator cu PFA să stoarcă tot ce se poate stoarce dintr-un lot de teren. Ca să nu zic că, dacă ai probleme cu mașina și vrei să ieși per pedes la șosea, la Maxi Taxi, pentru a ajunge la muncă, s-ar putea să fii rapid devorat de haitele de câini vagabonzi care cutreieră câmpurile în căutare de haleală venită cu programul “Prima casă”. Acesta este Bucureștiul de la sud, cu o viziune ce amintește de Podul Calicilor din perioada medievală. Doamne ferește să izbucnească un foc la un duplex, va arde tot Haliu ca o torță, pentru că nu există surse de apă, iar mașinile de intervenție nu au cum să intre pe ulițele dintre case. Să vezi atunci cutremur politic, mai rău decât la Colectiv.
