Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Liberalii iubesc veniturile mici și contractele nerespectate

Zoom Liberalii iubesc veniturile mici și contractele nerespectate

De mai bine de un an, în județul Tulcea se duce o bătălie surdă cu o miză de milioane de euro. Ca în Ion, al lui Rebreanu, lupta se dă pentru pământ, acel pământ care, pe vremea lui Ceaușescu, a fost transformat din teritoriu al Deltei în teren agricol, iar după 1989 a devenit o importantă sursă de venit. Pentru unii.

În proprietatea publică

a Consiliului Județean Tulcea se află 32.197 de hectare de teren agricol situat pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Cele mai mari suprafețe se află în amenajarea agricolă Pardina, unde sunt nu mai puțin de 22.881 de hectare, urmată de amenajarea agricolă Sireasa, cu 4.362 de hectare. Mai sunt trei amenajări agricole (Ostrov-Tătaru, Carasuhat și Murighiol-Dunavăț) care au câte 1.550, 1.320 și 2.084 de hectare, dar acestea sunt împărțite în loturi de dimensiuni mai mici.

În 1996-1997, Consiliul Județean Tulcea a început căutarea de agricultori interesați să exploateze aceste terenuri agricole. Pe vremea aceea, două erau motivele pentru care nu se prea înghesuiau mulți să concesioneze terenuri agricole în Deltă: transportul dificil și faptul că nu se acordau subvenții. Totuși, terenurile din Deltă aveau renumele unor terenuri foarte roditoare, așa că, în final, au fost găsiți și concesionari mari, care să-și asume exploatarea unor suprafețe mari de teren. Unul dintre concesionari a fost o firmă de stat, Agrodelta Sireasa SA, care a concesionat, în total, 9.418 hectare. Alți doi concesionari mari sunt Delta Rom Agriculture și Anglo Rom Agriculture, controlate de milionarul Thomas Gostner, prin intermediul unui holding din Luxemburg (Fri-El International). În 2003, având și contractele de concesiune semnate în 1998 și 1999, Agrodelta Sireasa s-a privatizat, intrând pe mâna lui Traian Rece, personaj controversat, fost chelner la Athénée Palace, revoluționar și, în legislatura 200-2004, senator PSD de Constanța.

Date fiind condițiile specifice anilor

’90, redevențele percepute de către Consiliul Județean Tulcea pentru terenurile agricole concesionate au fost extrem de mici, devenind de-a dreptul hilare în condițiile în care România a început să acorde subvenții agricole substanțiale din momentul apropierii de UE.

Dar contractele încheiate în 1998 și 1999 pentru aproximativ 22.000 de hectare cu Agrodelta Sireasa, Delta Rom și Anglo Rom aveau o durată de 20 de ani agricoli și nici unul dintre concesionari nu a fost dispus să renegocieze în mod real creșterea acestor redevențe, atunci când s-a pus problema aceasta, prin 2012-2013. În acel moment, concesionarii nu vedeau decât faptul că mai au cinci-șase ani de contract în față și că pentru ei este mult mai profitabil să plătească redevențe de maximum 17-18 euro pe hectar, în loc de 180-200 de euro cât ajunsese între timp prețul pieței.

În 2017 au expirat primele contracte

mari de concesiune: un contract al Anglo Rom, pentru concesionarea a 3.203 hectare, un contract Delta Rom, pentru 7.212 hectare, și un contract al Agrodelta Sireasa, pentru 4.362 de hectare.

Nici unul dintre concesionari nu a respectat expirarea contractului, au atacat în instanță Consiliul Județean Tulcea și au refuzat să elibereze terenurile pe care, din octombrie 2017, le exploatează fără nici un drept. CJ Tulcea, pe de altă parte, a refuzat prelungirea contractelor, în condițiile în care concesionarii ar fi vrut să plătească în continuare aceeași redevență și în condițiile în care toți cei trei concesionari încălcaseră în mod repetat clauzele contractuale care le impuneau să practice pe respectivele terenuri numai și numai agricultură ecologică. Numai în anii 2014 și 2015 au fost efectuate controale la toți cei trei mari concesionari și au fost descoperite nereguli legate de folosirea substanțelor chimice interzise pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Astfel, în depozitele Delta Rom s-au găsit 11 tone de substanțe interzise în agricultura deltaică, în depozitele Anglo Rom au fost descoperite 100 de tone de astfel de substanțe, iar la Agrodelta Sireasa s-a descoperit că porumbul cultivat era tratat cu o substanță de asemeni interzisă. În plus, testele efectuate pe terenurile concesionate de către aceste trei firme au scos la iveală faptul că se folosiseră în mod repetate îngrășăminte chimice, pesticide și erbicide interzise, concentrațiile de azot nitric din solul terenurilor agricole fiind și de cinci ori mai mari decât cea normală. În 2016, CJ Tulcea a cerut în instanță rezilierea contractelor de concesiune ale celor trei societăți, din cauza nerespectării clauzelor contractuale și a legii care le obliga să practice exclusiv agricultura ecologică.

Din cauza litigiilor din Justiție,

Consiliul Județean nu a putut organiza licitații pentru concesionarea terenurilor pe care le exploataseră până anul trecut cele trei societăți. După un an de așteptare, săptămâna trecută, pe site-ul Consiliului Județean Tulcea au apărut proiecte de hotărâri prin care s-ar putea demara licitațiile pentru concesionarea terenurilor ale căror contracte de concesiune au expirat în octombrie 2017. Între timp, Consiliul Județean nu a încasat nici un leu de la foștii concesionari, care, totuși, au continuat să cultive și să recolteze terenurile respective, chiar dacă nu au mai încasat subvenții de la APIA, neavând, de fapt, dreptul să exploateze acele terenuri.

Surprinzător, însă, în aceeași săptămână în care au fost înaintate proiectele de hotărâri pentru demararea licitațiilor, PNL a venit cu patru proiecte de hotărâri prin care vrea să prelungească contractele concesionarilor Delta Rom și Anglo Rom. În timp ce licitațiile ar urma să plece de la o redevență de 1.000 de kilograme de grâu la hectar, propunerea liberalilor pentru prelungirea contractelor cu încă zece ani este o redevență de 1.050 de kilograme la hectar. Adică puțin mai mult decât nimic în plus.

Mișcarea liberalilor,

reprezentați de liderul grupului de consilieri județeni ai PNL, avocatul Michael Gudu, e cu atât mai surprinzătoare cu cât, până de curând, consilierii liberali votaseră cot la cot cu cei ai PSD și ALDE pentru organizarea licitațiilor. Pentru a-și îndulci propunerea, liberalii propun o clauză suplimentară în contracte, prin care acestea să înceteze imediat ce o instanță va constata definitiv valabilitatea rezilierii sau a expirării contractelor deja contestate de către Consiliul Județean.

Iar clauza aceasta nu te poate face decât să zâmbești. Un partid de oameni întreprinzători, iubitori de justiție și pricepuți în chichițe avocățești se transformă brusc într-un partid de naivi, care sunt gata să creadă că un concesionar care a încălcat toate clauzele importante ale unui contract, care a refuzat să predea terenul atunci când i-a expirat contractul și care ține cu dinții de veniturile de peste zece milioane de euro anual aduse de aceste terenuri va fi de acord să încheie brusc un contract care tocmai i-a fost prelungit cu încă zece ani.

Căci numai de naivitate poate fi vorba, orice altă insinuare fiind, desigur, în afara oricărei discuții, atâta vreme cât nu există alte dovezi.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint