Moment culminant, punct de grație în care Puterea, banii și mizeria umană s-au contopit pentru o clipă – Dan Andronic povestește cum a auzit el de alegerea lui Răzvan Burleanu la șefia FRF. Doar că pentru poveste avea nevoie de o mică introducere. Și introducerea sună așa: „Era prin 2014, mă întâlneam cu George Maior, șeful SRI, un om de care eram apropiat, cu care puneam la cale diverse chestiuni, multe din ele cu valență istorică sau filosofică”.
Dragi prieteni, erau vremuri în care universul dădea din când în când din cur și-l introducea pe Dan Andronic în diferite medii. Omul nu și-a putut justifica niciodată prezența în birouri de șefi de Servicii sau în sufragerii înțesate de corupți și securiști. Să zicem că se documenta. El pentru anchete jurnalistice, Laura Codruța Kövesi pentru alea penale. Și unul, și altul penetrau grupuri de interese, state paralele și cercuri infracționale în scopuri profesionale.
Oamenii pe care i-am văzut în poza de la Belgrad aparțin compoziției Puterii celor 30 ani de tranziție spre ceva. Uitați-vă la Cozmin Gușă: politicianul analist, patron, universitar lingător de geopolitici panslaviste și, bineînțeles, nimic din toate acestea, ci doar o curea de transmisie. Dan Andronic – jurnalist consultant, analist, patron, filosof și istoric în biroul lui George Maior. Nu în ultimul rând, sub titulatura de Dan Cătălin Andronic, individul conducea un ziar luat șpagă de numita Elena Gabriela Udrea. Bineînțeles, nimic din toate acestea în adevăratul sens al termenilor. Sebastian Ghiță – afaceristul politician care sufocă partide, lipitoare la toate contractele cu statul, duhnind a securici. La masa din Belgrad a stat trupul diform al României din ultimii 30 de ani, gelatinos, urât mirositor, fără un chip anume: presă, afaceri, răzbunare, contracte cu statul, securism și găleți de corupție. În același timp, nimic din toate acestea: nu, ei nu au făcut presă niciodată. Ci, prin publicații sau posturi TV, și-au ajutat biznisurile și au servit grupuri de interese. Nu, ei nu au făcut biznis, ci un amestec de contractări măsluite, șpăgi, bani trimiși la partid, plus securism. Și-n tot acest timp, România s-a degradat, s-a îmbolnăvit, s-a prostit.
Să revenim la Dan Andronic. Peste ani, poate că România va fi atât de desfigurată încât unul ca Andronic va fi apelat prin emisiunile TV cu termenul ”maestre”. Până la urmă, maestru e acum Sorin Roșca Stănescu. Dar maestrul e agramat, pentru că iată cum scrie Andronic: „Burleanu avea profilul «Omului Nou», aveam oarecari bănuieli, vroiam să verific”.
După 30 de ani de jurnalism, scrie „vroiam”, un cuvânt care nu există în limba română. Așa se întâmplă când faci filosofie și istorie cu George Maior și jurnalism în rapoarte scrise pentru numita Elena Gabriela Udrea.