Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

LILIANA COROBCA: „Cînd am venit în România, mie mi-a fost greu să accept că sînt basarabeancă“

Zoom LILIANA COROBCA: „Cînd am venit în România, mie mi-a fost greu să accept că sînt basarabeancă“

A venit din Basarabia. E romancieră și cercetătoare. Liliana Corobca a editat Panorama comunismului în Moldova sovietică și Panorama comunismului în România, două cărți impunătoare despre care nu se prea vorbește, deși merită cu prisosință. E una dintre romancierele cele mai interesante – părerea mea, și nu numai – ale noului val. Te impresionează prin franchețea și luciditatea și grația cu care spune lucruri plăcute și neplăcute.

Cristian Teodorescu: Ești printre puținii care știu cu adevărat cum a fost cu cenzura în comunism. De ce te-ai apucat să cercetezi tocmai asta?

Liliana Corobca: Sînt printre puținii care au studiat Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor (1949-1977) și singura care a stat în fondul DGPT (instituția cenzurii comuniste) ani de zile. Mai bine decît mine știu cu adevărat cum a fost cenzura chiar cei care au practicat-o și nu au fost puțini, apoi știu nu puține lucruri și cei care au simțit-o pe pielea proprie. Eu am studiat în arhivă, apoi am valorificat ce am studiat. Cînd am descoperit fondul, nu m-am apucat să cercetez tocmai asta (cenzura), eram în plin romantism (ideologic) și în căutare de literatură de sertar. Visam să găsesc o capodoperă interzisă de comuniști și s-o editez. Nimic din toate astea în arhiva Comitetului pentru Presă și Tipărituri, desigur. Aș fi putut să abandonez subiectul, aș fi putut renunța, m-a bătut gîndul. Am continuat din ambiție, era greu, era copleșitor (documentele se măsoară în kilometri, cenzorii scriau enorm de mult, paradoxal!), nu înțelegeam mai nimic la început și mi-am zis: pot sau nu? Era un domeniu pe care l-am început de la zero și cam de la coadă. Mă uitam la acele note și rapoarte ca mîța-n calendar. Înainte de documentele brute, aveam nevoie de lecturi, de niște noțiuni generale, de o bibliografie asimilată a subiectului. Am recuperat pe parcurs. La început, cel mai mult m-a impresionat că asemenea documente, importante totuși, nu treziseră interesul nimănui. Eram prima care le citea oficial, în calitate de cercetător (prima care completam fișa dosarului la arhivă). Și asta m-a motivat, la un moment dat, zicîndu-mi că, dacă le ignor și eu, vor sta documentele acelea necitite și nebăgate în seamă încă vreo cîteva decenii.

C.T.: Față de, să zicem, cenzura din Polonia, Cehoslovacia sau alte țări din fostul lagăr comunist, ce a avut în plus sau în minus cenzura de la noi?

L.C.: În linii mari, sistemul cenzurii în blocul comunist are mai degrabă asemănări decît deosebiri, cu același rol și aceeeași structură (am găsit că a fost implementat de consilieri sovietici peste tot, așa că e de înțeles). În Ungaria și în Republica Democrată Germană nu au existat instituții, precum Glavlit (instituția cenzurii în URSS) sau DGPT (în România), acolo asemenea „direcții“ au fost subordonate diferitor ministere. În comparație cu alte țări comuniste, aș remarca, în cazul României, o rigiditate sporită față de schimbările politice. Peste tot după moartea lui Stalin, la conducerea cenzurii au fost puși oameni noi, iar în Bulgaria s-a desființat chiar instituția. În URSS, la cîțiva ani, erau schimbați șefii cenzurii, unii erau condamnați, în anii marii terori fiind împușcați vreo doi. În România, Iosif Ardeleanu a condus implacabil instituția din 1951 pînă în 1973, iar evoluția politică nu a prea afectat activitatea angajaților. Instituția cenzurii a fost gîndită să servească intereselor de partid, să contribuie la menținerea regimurilor (asta face și acum), era adaptată sau s-a adaptat cu timpul la particularitățile politice ale fiecărei țări. Ideea era să se controleze totul (prin „cenzură“ nu avem în vedere doar DGPT, ci și anumite departamente din Securitate, edituri, birouri de presă, comitete, uniuni de creație etc., toate coordonate de partid). Un moment mai special a fost și așa-zisa desființare a Comitetului pentru Presă și Tipărituri din 1977, atribuțiile acestuia fiind preluate de alte structuri. Mai remarcăm că România a avut cea mai nesemnificativă activitate în regim samizdat, adică foarte puține publicații care apăreau (ilegal), evitînd controlul de stat (al cenzurii). S-au adus tot felul de explicații, dar în raport cu instituția cenzurii se poate spune că fie creatorii nu s-au simțit nedreptățiți de intervențiile și solicitările cenzorilor (puterea comunistă n-a fost percepută ca una dușmănoasă și oprimantă, ca să fie cazul s-o eviți și să publici pe ascuns), fie represiunea din primii ani a indus o frică atît de puternică încît scriitorii nu și-au revenit ani de zile. Am parcurs întregul fond și nu-mi amintesc ca la DGPT să fi ajuns texte cu adevărat subversive. Au existat cazuri izolate, au existat texte copiate de mînă, dar în comparație cu alte țări activitatea în samizdat rămîne modestă.

C.T.: În 2019 a apărut Panorama comunismului în Moldova sovietică, coordonată de tine. De curînd a ieșit, tot la Polirom, și Panorama comunismului în România, și tot sub coordonarea ta. Ce aduce nou cartea asta față de ceea ce se știe – și, din nefericire, se uită?

L.C.: Conceptul, schema mi se par noi și originale (declar cu modestia de rigoare). Să pui la un loc atîtea subiecte (34 la Moldova și peste 50 la România), să ai la îndemînă, cu bibliografii tematice, studii generale din atîtea domenii (politică, artă, sport, viață cotidiană, închisori, minorități, religie, relații internaționale, servicii secrete, muzică, istoriografie, edituri, instituții politice etc.), aici ar fi, cred, un punct forte al volumelor. Mulți autori au făcut sinteze bazate pe cercetări anterioare, alții, nu puțini, au scris special, pentru aceste proiecte, studii noi, bazate pe documente inedite. Nouă este imaginea panoramică, foarte complexă,  reunirea unor specialiști foarte diverși, talentați, cu multă experiență (cei mai mulți) sau la început de cale (cîteva excepții și ansamblul nu suferă din cauza asta). Dar scopul nu acesta a fost, nu noutatea subiectelor. De fapt, miza la primul volum a fost diferită de a celui care a urmat. În Republica Moldova apar multe publicații privind regimul comunist de acolo, dar foarte puține sînt cunoscute aici. Aici se perpetuează formula „Basarabia e România“ și se face abstracție (uneori totală) că zecile de mii de basarabeni care vin (și se stabilesc) în România sînt foști cetățeni ai unui imperiu sovietic, foști moldoveni sovietici, nu basarabeni idilici dintr-o ideală provincie a României Mari. Cînd am venit în România, mie mi-a fost greu să accept că sînt basarabeancă, acest cuvînt era evitat în copilăria mea. Am cunoscut și perplexitatea românească atunci cînd basarabenii vorbeau între ei rusește. Panorama comunismului în Moldova sovietică vine să completeze acest gol, să explice o perioadă pe care nu o putem șterge din istorie, este un gest de apropiere prin asumarea trecutului. În mod neașteptat, publicul nu a fost foarte receptiv la acest demers, am avut un lung turneu de promovare, cu autori din Moldova, dar cu săli aproape goale și cu vînzări de carte modeste. A doua  Panoramă a fost făcută după modelul primei, cu subiecte care ar facilita analiza comparată și ar pune pe tapet atît subiecte mult discutate, cît și unele mai puțin cercetate ale trecutului comunist. Adică să putem înțelege ce am avut în comun și ce era altfel.

C.T.: Cît din mentalitatea din vremea comunismului s-a păstrat pînă azi în Republica Moldova?

L.C.: Nu sînt specialist în acest domeniu și nu am urmărit de aproape acest aspect. Nu pretindem azi că prostia, răutatea, oportunismul, corupția, traseismul și alte păcate contemporane vin din trecutul comunist. Nici comuniștii n-au fost chiar așa originali, au preluat și ei de unde au putut. Mentalitatea se modelează și după exemplele prezentului, nu vine doar din trecut. Iar să dai vina numai pe trecut e un exemplu de slăbiciune.

C.T.: Dar în România?

L.C.: Definiția mentalității este „Fel particular de a gîndi al unui individ sau al unei colectivități“ (DEX). În ambele Panorame avem și cîte un capitol dedicat vieții cotidiene în comunism. Pe baza lor, putem vedea ce s-a schimbat și ce a rămas. În comunism, cred că gîndeai (mai) mult și vorbeai (mai) puțin, acum se pare că e cam invers. Se citea mult, acum mult mai puțin. Aveau oamenii mai puțin acces la informații (reviste, cărți) de interes, acum reviste, cărți se pot găsi, dar interesul e mai mic. Avem astăzi conducători cu studii, burse în Europa și America (fără un trecut comunist deci), dar cînd sînt de condamnat pentru vulnerabilitatea lor (eufemistic spus), li se impută că vin tot pe același invariabil tanc sovietic (clișeu puternic, cu impact emoțional). Cu o bază militară NATO peste drum, să pretindă că vin călare pe o arbaletă americană ar fi riscant. Comunismul este în continuare manipulat politic și, cînd vrei să înțelegi istoria, nu s-o judeci, poți fi acuzat de tot felul de păcate.

C.T.: Ce e de preferat: să uităm ca să mergem înainte sau să mergem înainte ținînd minte prin cîte am trecut?

L.C.: Depinde. Dacă nu putem merge înainte, pentru că nu uităm nimic, dacă amintirile și trecutul ne trag înapoi, atunci poate o soluție precum „aurea mediocritas“ ar fi de preferat. Memoria colectivă e selectivă și, din păcate, influențabilă, manipulabilă. Consider că, indiferent de experiența personală a fiecăruia, uitarea nu este o soluție și, indiferent ce preferăm, trecutul cu fantomele lui va reveni în viața noastră cînd va vrea el și cînd ne așteptăm mai puțin.

C.T.: Ai scris un roman biografic despre Eugen Ionescu. Cum arată urmașii de azi ai rinocerilor săi?

L.C.: Avînd în vedere că Ionesco a descris o categorie universală și atemporală, rinocerii de azi arată la fel ca strămoșii lor. Am scris cartea înainte de pandemie, aș fi scris altfel acum, probabil.  Cei pe care i-am întîlnit eu erau gri, unicornorați, agresivi, primitivi și cu complexe de superioritate, adică se considerau lei, nu rinoceri. Își fluturau coama invizibilă și se urcau în copaci, rupînd crengile, așteptînd aplauze admirative.

C.T.: Cum se înțeleg cercetătoarea din tine și romanciera, n-au încotro sau sînt prietene?

L.C.: Uneori sînt prietene, alteori n-au încotro. În cazul celor două romane, Caiet de cenzor și Capătul drumului, putem vorbi de o relație specială între cele două ipostaze. De fapt, nu-mi place să fac documentare pentru a scrie romane, îmi place să intuiesc și să imaginez realitatea. Altfel, n-am mai cercetat nimic de ceva timp, deci nu-mi mai pun această întrebare.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Imi aduc aminte cand s-a desfiintat, vorba vine cenzura, stateam de vorba la o sticla de Stolichnaia cu un sef de la o editura, ba ,zic gata ati scapat de cenzura sunteti mari. Ce vorbesti ba, acum e mai nasol, inainte daca il convigeai ,pacaleai pe cenzor si ii dadea drumul, ura, el raspundea, acum cade beleaua pe autor, director,redactor sef,redactor,asa ca acu’ sa vezi adevarata cenzura. Ca asa era, este, romanul, curajos nevoie mare cand e vorba sa semneze altul, cand trebuie sa isi puna el apostila se schimba calimera. Hai ba, am nevasta,copii, mama batrana si bolnava …

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Un omagiu tardiv

    15 iunie 2021

    Acum vreo șapte ani, prin mica publicitate a unui ziar, am făcut, la preț de nimic, o achiziție  de zile mari. Am intrat în posesia nu a unui Ferrari de epocă, […]

  • Subiecte la examenul de incapacitate

    15 iunie 2021

    Liceele bune, atîtea cîte au mai rămas, sînt distruse sistematic prin falsificarea examenului de capacitate. Faptele se petrec în gimnaziu, prin complicitatea părinți-copii-profesori și prin dezastruoasa formulă a examenului unic […]

  • Hora păcălicilor

    15 iunie 2021

    Orban și Cîțu bântuie țara în lung și-n lat, străbătând filialele PNL-ului așa cum fantoma comunismului bântuia Europa la începutul Manifest der Kommunistischen Partei. Mai o vizită la un centru […]

  • Cînd treci

    8 iunie 2021

    Sub pașii tăi cad viermii în extaz, se bîlbîie salcîmii și fac spume, rușinea-mi fuge beată din obraz și m-aș dori pămînt mușcat de rîme pe care surîzînd să îl […]

  • Un om periculos

    8 iunie 2021

    A trădat, a mințit, a pus în pericol vieți omenești, a fost complicele unor hoți. Recidivist în toate aceste fapte și arivist politic neobosit, a dat în văzul lumii întregi […]