Romancier, scenarist, redactor la Editura Polirom, director al Muzeului Literaturii Române din Iași și al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), Lucian Dan Teodorovici e și un interlocutor cu umor cînd vorbește despre bătaia administrativă de cap pe care a avut-o pentru a duce la bun sfîrșit cea de-a cincea ediție a marelui festival de la Iași.
Cristian Teodorescu: Cum a fost FILIT-ul din acest an?
Lucian Dan Teodorovici: Aș prefera să nu răspund direct la întrebare, mai ales că am fost răcit tot festivalul, așa încît în zilele alea am văzut lumea cu ochi înfierbîntați de febră. Aș trimite mai degrabă către site-ul oficial sau către canalul YouTube al FILIT, unde pot fi văzute clipuri cu ce spun invitații și, mai ales, cu ce spune publicul. Emfatic, cum mi se mai întîmplă să fiu, l-aș cita un pic, așa, doar ca să mai citim o dată negru pe alb și ne mai crească moralul, pe Jeff Lindsay. Omul ăsta (creatorul lui Dexter, personaj al celebrului serial polițist, nicidecum al vreunui desen animat, cum încă insistă vreo două ziare ieșene), invitat la zeci de festivaluri de literatură din lume, a zis în felul următor pe scenă: „Este cel mai bun festival la care am participat. Și am fost la multe din întreaga lume. Este cel mai bine organizat și pus la punct, a fost o experiență minunată pentru mine”.
C.T.: Ca director al festivalului ai avut emoții sau ai avut grijă să le previi, organizatoric?
L.D.T.: Recunosc că e o întrebare care, în primele secunde, mi-a provocat două reacții: mai întîi, un zîmbet lung, (auto)ironic, apoi mîna la frunte, rămînînd așa cîteva clipe. Doar un exemplu: fiind instituție de stat, după ce am făcut invitațiile, adică după ce am știut de cîte locuri de cazare avem nevoie, am scos la licitație, conform legii, serviciul respectiv. Am trecut prin SEAP, normal. Prima oară caietul de sarcini ne-a fost respins formal, după zece zile lucrătoare, cerîndu-ni-se reformulări. Am trecut și de etapa asta, dar nu s-a înscris nimeni. Emoții. Am scos din nou, rugîndu-ne să nu mai fim respinși măcar pe formulări. Am scăpat de o altă respingere, dar iarăși nu s-a înscris nimeni. Cu inima înghesuită în ea însăși, întrucît mai erau doar vreo două luni pînă începea festivalul, am scos pentru a treia oară. Nu s-a înscris nimeni nici acum. Aveam ca variante să luăm invitații la noi acasă, ceea ce e doar o glumă amară, sau să încercăm și a patra oară – totodată ultima, căci nu mai aveam timp, era prea aproape perioada anunțată pentru FILIT. Am avut în fine noroc: a patra oară, s-a înscris totuși o firmă. Am chiuit de bucurie prin instituție, a fost sărbătoare. Dar îți imaginezi emoțiile de-a lungul lunilor de pînă la momentul ăsta? Cineva se va întreba totuși de ce nu am început mai devreme cu licitațiile. Pentru că nu s-a putut. Bugetul a venit prin aprilie, apoi era necesar să stabilim clar numărul de invitați – lucru făcut cu maximă urgență. În fine, am scos serviciul în achiziție practic în prima secundă în care am putut să facem asta. Nu s-a întîrziat deloc. Dar, după cum am explicat, asta nu a contat. Cu asemenea lucruri ne confruntăm încontinuu, am vrut să-ți dau doar un exemplu. Cum am fi vorbit oare astăzi despre FILIT dacă nici a patra oară nu s-ar fi înscris nimeni pentru serviciul de cazare? Ar fi trebuit, cu toată rușinea publică, să anulăm ediția a V-a a festivalului. Ca instituție publică organizatoare, stăm nu doar la mîna noastră, ci și a sorții, după cum vezi.
C.T.: Din cine e alcătuit publicul care vine la FILIT?
L.D.T.: Foarte mulți tineri, înainte de toate, ceea ce e o mare bucurie pentru noi și pentru invitați. Dar nu numai, evident. Vin iubitori de literatură din toate generațiile, vin și oameni din țară – anul ăsta am descoperit mulți „turiști literari”, dacă-mi permiți să le zic așa, ceea ce e o altă mare bucurie.
C.T.: Cum te-ai înțeles cu politicienii locali în privința finanțării? Ați mai avut probleme ca anul trecut?
L.D.T.: N-au fost dificultăți. Dar să ne lămurim: problemele FILIT-ului n-au fost niciodată financiare. Finanțarea a fost permanent asigurată de Consiliul Județean Iași. Au existat niște probleme cauzate de o anume ingerință a politicului, motiv pentru care eu m-am și retras din organizare două ediții consecutive. Anul ăsta, din fericire, promisiunile făcute la începutul mandatului meu la MNLR Iași au fost respectate, n-au existat deloc presiuni politice, am fost lăsați pur și simplu să ne facem treaba. Iar dacă relația va decurge în același mod în continuare, cred că putem fi optimiști în privința edițiilor viitoare.
C.T.: Cum merge literatura română, din perspectiva unui redactor de editură?
L.D.T.: Aș zice că foarte bine, dar nu vreau să mă hazardez: ca să fii sigur că merge foarte bine, trebuie să observi că, măcar cîțiva ani consecutivi, lucrurile se îndreaptă în direcția bună. Așa c-o să mă limitez să remarc doar faptul că de vreo doi ani e un interes sporit pentru literatura română, ceea ce-ți permite măcar să fii mai optimist.
C.T.: Ce cărți de autori români nu trebuie să ratez la Gaudeamus?
L.D.T.: La Bookfest, mulți scriitori se minunau de cît de numeroase sînt volumele de literatură română cu care a venit Polirom la Tîrgul de Carte. Cam așa va fi și acum. Ca să economisim spațiu, o să-ți dau doar numele unor autori: mai întîi, i-aș pomeni pe regretații Emil Iordache și Mircea Țuglea, doi scriitori foarte buni, cu două cărți necunoscute încă publicului, care au rămas în urma lor. Din nefericire, astăzi nu ne mai putem întîlni cu nici unul dintre ei, în persoană, la vreun tîrg de carte sau oriunde. Apoi, o mulțime de alți autori buni și foarte buni vor avea cărți noi la Gaudeamus. Dă-mi voie, te rog, să-i amintesc într-o nerecunoscătoare ordine alfabetică, deși fiecare ar merita măcar cîteva cuvinte de promovare serioasă și din partea mea, dar mă îndoiesc că spațiul ne permite. Așa încît: Ioana Baetica Morpurgo, Mihai Buzea, Dan Coman, Dinu Guțu, Sebastian Lăzăroiu, Mihaela Perciun, Viorica Răduţă, Bogdan Răileanu, Adrian G. Romila, Doina Ruşti, Daniel Vighi. Mi-e greu să cred că n-am uitat pe nimeni, fiindcă n-am consultat o listă dîndu-ți răspunsul ăsta, dar sper totuși să n-o fi făcut.
C.T.: Ai un program încărcat, cînd mai ai timp să scrii?
L.D.T.: Nu mai am timp, din păcate. N-are rost să dezvolt cine știe ce răspuns aici. Nu mai am timp, simplu spus, dar sper că în concedii o să pot recupera cît de cît. Îmi mai fac și iluzia că, eu oricum scriind doar dis-de-dimineață, o să-mi intru totuși într-un ritm și că de la 4 la 7 dimineața voi putea să scriu zi de zi. Dacă va fi așa, atunci o să am o carte nouă chiar într-un an sau doi. Dacă nu…
C.T.: Apropo, la ce lucrezi?
L.D.T.: Am început, în concediu, un roman care pare a se dezvolta amplu. O distopie. Numai că eram în concediu… După aceea, n-am mai avut cînd să revin asupra lui. Mi-ar plăcea deci să spun că lucrez la o distopie, dar e mai degrabă o dorință decît o realitate în momentul de față. Asta, dacă întrebarea ta se referea la scris. Dacă însă mă întrebi la ce lucrez în general, ar fi multe de povestit. Am venit cu o mulțime de proiecte în funcția asta de manager al MNLR Iași. Și am speranțe că le vom duce la capăt în mandatul meu. Dar, sintetizînd un pic cinic și tot un pic nedrept, o să-ți spun că principalul meu proiect acum e să țin toate proiectele celelalte într-un perfect cadru legal. Ca să nu se înțeleagă greșit: sigur că nici nu se pune problema ca ele să fie gîndite să iasă în vreun fel din acest cadru legal. Numai că abia după ce ajungi într-o poziție dintr-asta începi să înțelegi de ce construcția unui pod poate dura două decenii în România, de ce sînt probleme cu autostrăzile ș.a.m.d. Sigur, pot fi tot felul de alte explicații, dar una e în mod cert sufocantul hățiș legislativ despre care vorbeam. Mulți spun: păi, propune punctual schimbări. Or, asta e o iluzie: sînt, după părerea mea, atît de multe schimbări de făcut pentru a diminua birocrația, încît devine o uriașă muncă birocratică numai să le sistematizezi cît de cît. Și tot nu cred că ai rezolva mare lucru. Bref, deși aș comenta mult în direcția asta, lucrez în special la a nu ieși deloc din cadrul legislativ, la a semna cîte un act important pentru instituție ținînd cont de toate legile care-l generează și de toate cele care l-ar putea pune în vreun fel sub un cît de mic semn de întrebare. Lucrez, oricît de ridicol ar suna, la pregătirea în amănunt a viitoarelor proiecte. Nu știu dacă asta înseamnă a crea deja proiectele sau nu. Dar muncă în mod cert înseamnă. Sigur că am depășit destule obstacole, unele proiecte s-au concretizat deja, iar ele au însemnat și înseamnă multă muncă: de la FILIT la anumite intervenții tehnice la muzeele noastre (MNLR Iași cuprinde paisprezece muzee și case memoriale), la expoziții, la realizarea unor statistici care să ne fie de folos pe viitor etc. Dar voiam, mai sus, să subliniez totuși că speram ca lucrurile să devină mai repede palpabile, concrete. Sînt însă în plin proces de învățare că e necesar totuși ca, pe lîngă entuziasm și proiecte, să mai ai și răbdare. Pentru ca pe urmă să nu ajungi să regreți.
C.T.: Cît mai fumezi?
L.D.T.: Așa-mi trebuie, dacă am scris într-o carte prea personală și despre cît de mult fumez. Întrebarea asta apare destul de des în ultima vreme. Eh, uite: încerc deocamdată să trec la țigările acelea cu încălzire, în loc de ardere. Nu e nici o economie, doar că par a fi ceva mai puțin nocive. Sînt în stadiul în care le combin încă, însă un mic pas e făcut. Vedem. Dacă discuția asta a noastră ar avea loc peste un an, mi-ar plăcea să cred că te-aș privi cu uimire și te-aș întreba, la rîndul meu, cam așa: „Dar nu știi că m-am lăsat de cîteva luni?”.
