Ludovic Orban, bufonul cu volan

Pariez că Ludovic Orban e genul de om care împinge des uși pe care scrie ”Trage”. După care, cînd i se atrage atenția că e prost și că trebuie să împingă, face o piruetă și un mic dans, cu o față de parcă tot impasul lui în fața ușii a fost doar un mic joc actoricesc. Și pleacă liniștit, în treaba lui, perfect convins că situația nu a fost penibilă, ba din contra, foarte cool. Apoi își șterge bărbia de scuipat prelins prin colțul gurii.

Sînt sigur că, atunci cînd era mic, Ludovic Orban era pus de ceilalți copii să stea doar în poartă. Și mai trăgeau acolo și ăia de la el din echipă, doar așa, pentru zgomotul ăla de bostan copt care se auzea cînd prindea micuțul Ludovic mingea cu fața. Iar cînd se jucau de-a v-ați ascunselea, sînt sigur că ceilalți copii se vorbeau și, cînd ăsta mijea, o întindeau toți în casă. Iar el îi căuta cîteva ore, fără să se prindă. Apoi se trezea a doua zi, pe perna lui udă de bale, perfect convins că a cîștigat jocul pentru că a rămas ultimul.

Dar nu faptul că gîndește lent îl face pe Orban amuzant. Ci faptul că îi lipsește complet simțul penibilului.
E genul de om care, atunci cînd calcă în rahat, povestește la toată lumea, făcînd anecdote despre cum o să aibă o zi norocoasă. Chiar și acum cîteva zile, cînd a ieșit în decor pentru că nu știe să conducă o mașină și i-a făcut poze Ponta cînd a trecut pe lîngă el. În loc să tacă, a povestit la toată lumea cum s-a făcut de rahat în public.

Tipul, pur și simplu, e imun la rușine. Te uiți la el și te taie jena în locul lui. Cum dansează el ca un papițoi născut cu genunchii invers. Cum cîntă senin toate prostiile la întîlniri politice. Cum îl prezintă pe Klaus Iohannis de parcă ar fi vreun luptător de wrestling. Sigur pe el, aruncînd priviri de gigolo din fața aia de Mr. Bean în rol de cioclu. În lumea aia care există doar în capul lui ferit de gînduri complicate, el e șarmant și charismatic.

Ai putea crede că de-aia își asumă toate idioțeniile. Că, în sfecla lui de păcălici, încrederea în sine e la maximum. Nu îi pasă lui de hater-i. Dar nu e chiar așa. Dacă țineți minte, la penultimul accident pe care l-a făcut bufonul, în 2007, cînd a trîntit o duduie puțin, primul instinct a fost să o șteargă englezește. Nu-l vedem noi super-penibil pentru că nu se ascunde. Ci din cauză că face de zece ori mai multe lucruri penibile decît alți politicieni. Sînt sigur că există întîmplări cu Orban, pe care nu le știm, la care s-ar cruci și Charlie Chaplin. Și-ar mînca basca Benny Hill. Și-ar agăța fața în cui Rowan Atkinson. Pentru că Orban nu e un bufon lucrat, ca ei. E un talent natural. Născut să fie o stea a călcatului pe greblă.