Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Lumea în 16 instantanee

Zoom Lumea în 16 instantanee

Nu mă dau în vînt după discuțiile despre „imposibila comunicare între generații“. Justificate pe ici, pe colo, dezbaterile pe această temă dramatizează în exces trecerea timpului și realitatea că fiecare generație își are idolii și sosul ei cultural. Cei ce însă au trecut cu bine prin școală comunică unii cu alții indiferent de vîrsta care-i separă. La asta m-am gîndit citind eseurile și paginile de jurnal ale lui Ciprian Măceșaru.

Laurențiu Ulici ar fi știut poate să explice mai bine cum e cu diferențele și deferențele dintre promoții și generații. După observații empirice, am făcut cîteva modeste constatări despre Ciprian Măceșaru. Una dintre ele pornește de la uimirea mea că autorul volumului Undița și ochiul e poet, prozator, jurnalist cultural, fotograf, autor de librete de operă și, la un moment dat, a fost și toboșar trecut prin două trupe, baterist cum se zicea pe vremuri. Eseurile lui trimit la toate aceste preocupări, care nu sînt totuși trăsătura unei generații, ci țin mai degrabă de o traiectorie personală a unui tînăr poet, curios și lipsit de prejudecăți. (Apoi însă mi-am amintit că optzecistul Florin Iaru, care e poet la bază, face și el fotografii, scrie proză, e jurnalist, face și analize politice la o adică, ține cursuri de creative writing și e IT-ist specializat pe cont propriu.) Interesat de ciudățeniile acestei vremi, eseistul C.M. scrie despre manifestări artistice aparte, devenite fenomene prizate de cunoscători și care au publicul lor. De la pisoarul lui Duchamp, pe care unii îl consideră „cea mai influentă operă de artă a secolului 20“, Măceșaru enumeră relativ contrariat „conservele cu rahat ale lui Piero Manzoni, conserva cu supă a lui Andy Warhol etc.,“ despre care constată că se vînd cu milioane de dolari, la fel ca statuile și tablourile care nu există, dar pe care privitorul e invitat să și le imagineze, care au și public și comentatori, spre mirarea amuzată a eseistului nostru. C.M. caută rădăcinile teoretice ale acestor ciudățenii, apărute de cînd orice poate deveni artă, inclusiv nimicul.

Interesat și de disputele politice din ultimele decenii, eseistul și diaristul deopotrivă remarcă un fapt care le-a sărit în ochi și istoricilor. Comunismul, declarat decedat  în anii ’90, se întoarce la viață, în ipostaza de „teorie bună, dar rău aplicată“, deși, în celebrul său Manifest, Karl Marx îndemna proletariatul la o deloc filosofică luptă de clasă pe care s-au construit imperii și regimuri criminale în Europa și în Asia. Într-un eseu despre despărțirea de comunism a Ninei Cassian, după o „paranteză de șapte ani“ în care poeta s-a înhămat la carul propagandei totalitare, C.M. constată, documentat, că de fapt această despărțire a avut loc mult mai tîrziu și că disidența ei n-a constat decît în discuții particulare mai mult sau mai puțin critice despre nebuniile lui N. Ceaușescu.

În textul despre deosebirile dintre fotografie și pictura realistă, cel ce dă și titlul volumului, fotograful C.M. spune că fotografierea, oricît de artistică, rămîne o undiță aruncată în realitate, spre deosebire de un tablou care, oricît de realist ar reproduce realitatea, aparține unui ochi artistic care o trece printr-o sensibilitate pe care aparatul de fotografiat n-o are. Ideea nu e nouă, dar textul eseistului e încîntător. La fel cum încîntătoare e și investigația sa pe urmele familiei de farmaciști Vorel al cărei prim reprezentant cunoscut s-a stabilit în România pe la începutul secolului al XIX-lea. Dinastia de farmaciști a Vorelilor a dat și un pictor, pe Lascăr Vorel, în care C.M. vede un mare nedreptățit, un artist original, azi uitat, dar care în scurta lui viață a influențat pictura unor confrați celebri, mai norocoși decît el (Bliup). Cele 16 eseuri ale volumului sînt tot atîtea instantanee ale lumii în care trăim, cărora Ciprian Măceșaru le adaugă paginile unui pasional și pasionant jurnal al anilor din urmă, din care m-a nemulțumit ultima însemnare, cea în care diaristul îi reproșează o propoziție lui Vasile Ernu, autorul Cuvîntului înainte al volumului Putinofobia scris de un italian care a decedat în 2020. Ce zice Ernu în propoziția care-l irită pe diarist? Că ar fi vorba despre „o carte care ne poate aduce cu picioarele pe pămînt“. Or, chiar dacă îi plac formulările paradoxale și umorul sec, numai de putinofilie nu poate fi bănuit Ernu.

Ciprian Măceșaru, Undița și ochiul. Eseuri și pagini de jurnal, Editura Curtea Veche, 2024.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta