Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Maestrul și cataracta

Zoom Maestrul și cataracta

Pe vremea cînd Ștefan Bănulescu o ducea prost cu vederea, dar nu se plîngea, i-am propus să mergem la pescuit împreună, la o baltă de lîngă Oltenița. Era parcă cea dintîi primăvară de după revoluție; oricum, la PECO se găsea benzină fără coadă. Bănulescu, om de cîmpie, fremăta că ieșea iarba și că venise timpul pescuitului la caras. Îmi spusese mai înainte cîteva povești despre peștele din bălțile ialomițene, în timpul vizitelor periodice pe care i le făceam la el acasă. Ca între „practicanți”, îmi arătase și mulinetele lui și îmi spusese ce performanțe avusese cu fiecare în parte.

Toți pescarii pe care-i cunosc sînt măcar un pic superstițioși. Au undițe și mulinete norocoase, lansete așijderea. Bănulescu, pentru a nu fi bănuit de superstiții pescărești, îmi dădea cifre statistice despre mulinetele lui destul de vechi, dar bine întreținute. Autorul Cărții Milionarului n-avea mașină, nici carnet de șofer, dar, oricît de mult îi plăcea pescuitul, le punea două condiții celor care-l invitau la vreo partidă pe malul bălții. Fără întîlniri cu cititorii cu ocazia asta și fără reculegeri scriitoricești adiacente, de inspirație bahică. Căci, îmi spunea, după ce stai o zi la pescuit, nu-ți mai arde de întîlniri cu cititorii, ci să te duci acasă să faci un duș. Cît despre întîlnirile dintre scriitori la o agapă ad-hoc, de astea se ferea ca de inundații. Nu-i plăcea să-și împartă singurătatea cu mai mult de o persoană.

Cînd am ajuns la Oltenița, scriitorul local care mă invitase – și care avea o funcție în cultura județului – i-a și zis lui Bănulescu despre o întîlnire cu cititorii orașului. Nu în aceeași zi, dar poate peste o săptămînă? Apoi i-a spus că personalitățile urbei ar fi fost încîntate să-l cunoască în carne și oase. Bănulescu a amînat politicos aceste propuneri, pentru o dată pe care ar fi trebuit s-o stabilească împreună cu cei care-l invitau abrupt. Omul era de o politețe impecabilă. Și ajungem pe malul bălții împreună cu ciceronele – ghidul adică! – din Oltenița. Era vreo opt dimineața. Încă se ridicau aburi de pe apă și păsăretul local se conversa tulburînd liniștea locului. A urmat ceremonialul căutării locurilor de pescuit. Bănulescu a ales primul unde să se instaleze, în urma unei vechi relații cu bălțile. Eu m-am dus ceva mai departe de el, într-un loc cu stufăriș. Speram să prind și vreun crap la undiță, deși numai carașii făceau ochiuri de prezență în apa bălții.

Pe la ora două p.m. ne-am strîns maimuțele. Era chiar o baltă de caras impecabilă. Adică aveam și de o saramură, și de pește prăjit, ba ne-ar fi rămas și de o plachie de caras grăsuț – pentru cine știa să-l pregătească. Încă nu dispăruse fixația pescuitului alimentar.

Pe drum spre casă, Bănulescu se scapă, din orgoliu de pescar încercat: dacă ar fi văzut ca înainte, ar fi prins de două-trei ori mai mulți carași. Atunci am aflat că maestrul meu era sîcîit de o cataractă tot mai agresivă.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale