Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Maestrul și preventivii

Zoom Maestrul și preventivii

„Procurorii cu dosarele lor, eu cu simfoniile mele!”, spunea, cu o optimistă melancolie, Mădălin Voicu mai zilele trecute, după ce s-a dat jos din turnul de fildeș al artei. Mai precis, cînd s-a dus la DNA să-și vadă dosarul pentru care procurorii le-au cerut deputaților să le dea voie să-l aresteze preventiv. De ce vor să-l bage procurorii la mititica pe acest artist al PSD-ului și pe amicul său, Nicolae Păun, deputatul romilor, mai cunoscut sub numele de Niki Scorpion?

Omul cu simfoniile susține că pentru niște banalități, acolo. Și, fiindcă are gura mare, pe el l-au scos în față ca pe urs! Banalitățile astea ar fi, pentru procurori, trafic de influență, deturnare de fonduri, spălare de bani și fals în declarații. Adică, din ce-a răsuflat pînă acum de prin cele 5.000 de pagini ale dosarului, maestrul Mădălin și amicul Scorpion, sau mai degrabă invers, ar fi ciordit niște fonduri europene, amestecate cu bani de la stat, cu care ar fi trebuit să le facă un bine țiganilor. Și chitindu-se ei doi cum să-i miluiască mai șucar pe frații lor, au vrut mai întîi să se convingă dacă fondurile astea nu le fac rău romilor. Tot încercîndu-le ei, miloși, pe pielea lor și a rubedeniilor, ca să nu le pice greu romilor neînvățați cu tratamente europene, ce să vezi? S-au terminat fondurile, de l-au luat procurorii pe Mădălin de la simfoniile lui, iar pe Niki Scorpion l-au deranjat de la treburile lui discrete, dar mănoase.

Pînă de curînd, artistul spunea pe la televiziuni că nu se amestecă el cu gherțoii și ghiolbanii și că cine fură, de la stat sau din alte surse, să intre la pîrnaie. Ce-i drept, acum vreo nouă ani, cînd i-a cerut statul vioara Stradivarius pe care o ținuse în comodat tatăl său, Ion Voicu, și o băgase Mădălin în seiful familiei, dirijorul – nu și nu! Vioara intrase în proprietatea urmașilor, fiindcă o plătise bătrînul Voicu, din concerte, cu vîrf și îndesat! Nu exista nici o hîrtie care să ateste asta, dar așa socotise familia. S-a tot țigănit Mădălin cu ministrul Culturii de atunci, compozitorul Adrian Iorgulescu, pînă l-a amenințat ministrul că-l dă pe mîna Justiției. Numai așa s-a înduplecat dirijorul să scoată vioara din seiful familiei. Acum, poate că el și-o fi închipuind că scapă de Justiție, ca data trecută, cu vioara Stradivarius. Dar dacă procurorii n-au timp sau respect de simfonii, ci-l iau drept un gherțoi penal cu pretenții și lavalieră, te pomenești că înființează Mădălin vreun cor cu preventivii de la Rahova.



Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    Cum i-or fi pus numele Scorpion lui Paun? Nu era „paun” porecla potrivita?

  2. #2

    La astia se impauneaza tot;)!

  3. #3

    Mădăline, Madaline/Plange muzica in tine/Ca nu-i place a exploda/ln concert la Rahova/Te îndrum s-o iei ușor/Ca acolo a fost si Nicușor/Prietenul tău marxist/De pe vremuri, comunist/Deci poți sa rememorezi/Amintiri si sa creezi/Lucrări multe sa se știe/In faimoasa pușcărie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia