Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mafia ghioceilor – Ghiocitorii

Zoom Mafia ghioceilor – Ghiocitorii

Mafia albă, mafia inocentă, mafia fără prihană

Vă place mai mult așa? Știți că pe firul de ghiocel pe care-l atingeți a fost și mînuța unui băiețel de trei ani? Costel. Sigur nu vă dați seama de cele două degete ale mîinii drepte a Mărioarei. Cu două dește s-a născut. Și nu este vorba despre aceste biete jivine. Este vorba de Barbu, Cirică, Mărguța din Buzău, de la Întorsură, de Miorița, Florentina, Sandu din Ploiești spre Cheia. Domnilor și doamnelor, firul de ghiocel este cît degetele lor. Sînt la fel de firave ca ghiocelul. Ar trebui să vedeți degete, nu ghiocei. Degete de copil ce n-are ce băga-n gură zile în șir iarna și, cînd dă iarba, fuge cu mă-sa de fustă la cules. Se smîrcuiesc copiii națiunii în căutarea unei plăpînzenii, în căutarea unui simbol al primăverii. Care trece prin degetele lor și moare în paharele voastre de whisky primite la ofertă.

Legea

Ea spune că exploatarea copiilor e pedepsită. Dar foamea? Unde este pedepsită lumea noastră cînd mor de foame țiganii tîrîndu-se-n genunchi? Căci mîna pe ghiocel e mîna neagră de țigan. Dimineața este zgîrcită, n-are decît legea ei, cînd ridică soarele pe cer. Sălașurile de țigan se învîrt în paie. Și bulibașa lor este mai lenevos, dar cînd se trezește pe dată cere plan. Și de nu are planul la picioare, nu dă pîini ca la porci celor supuși și ghiocitori. Nu dă și, dacă nu dă, moare de foame familia. A lui Costel, a Mărioarei, a celor ca ei. Bulibașa își așază supușii în linie la trei după-amiaza și pune cîinii pe ăi care n-au adus ghiocei. Foamea înăuntru și laba canină pe tine te încovoaie. Ca un ghiocel stînd să se ofilească.

Calcul

Bulibașa dă două pîini la o familie de cinci culegători. Dă pe două sute de fire, zic, două pîini. Și el ia bani, o mie-două. Dar, să zicem, sînt zece familii care culeg tîrîș ghiocei. Cîștigă zece mii, dînd zece pîini? Cît cîștigă mafiotul odată intrat în București?

Cineva trebuie să sufere pentru frumusețe, nu-i așa?

Publicat în Cațavencii, nr. 9(87), 2013

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

  • Pînă la capăt și pînă la ultimul centimetru

    12 februarie 2024

    Vom sprijini Ucraina pînă la capăt, a zis Joe Biden la Varșovia, pe vremea cînd își confunda doar un fiu cu celălalt, nu și pe președintele Macron cu defunctul președinte […]

bijuterii argint