La Tulcea este frăsuială mare, și asta nu pentru că ar da Dunărea peste digurile agricole care țin de 23 de ani pe uscat, în sărătură, aproape jumătate din suprafața Deltei. Autoritățile locale s-au prins în sfârșit că expiră, în 2013, termenul pînă la care România poate accesa fonduri europene pe bază de borș.
Este vorba despre activitatea Grupului local pentru pescărie durabilă, care are patru axe de finanțare în cadrul unui POP (Proiect Operațional de Pescuit), adică un cașcaval de 307,618 milioane de euro, adevărat declanșator de reflexe pavloviene interpartinice. Dezastrul pescăresc actual din Dunăre, de la intrarea fluviului în țară până la vărsarea în Marea Neagră, se datorează pescuitului electric, decimării reproducătorilor chiar în perioada de prohibiție și pescuitului industrial necontrolat. Tot acest jaf acceptat tacit de Agenția Națională de Piscicultură și Acvacultură se desfășoară într-un context în care lobby-ul mânjit cu icră neagră de tot felul de sindicate pescărești tulcene în Parlament a abrogat, rând pe rând, toate legile protective legate de specii în declin, perioade și zone de cruțare. Așa au fost reintroduse în RBDD setca și mai ales năvodul, sculă cu care, la apă mică, poate fi decimată într-o singură zi toată populația piscicolă a unui ghiol de întindere medie. Ei bine, știți voi cum rezolvăm aceste probleme grave? Prin înființarea unui corp de pază specializat, combaterea braconajului, prin repopulări, control strict al activității pescărești, ori prin legi care să limiteze pentru anumite perioade accesul la resursa piscicolă epuizată? Nu. Avem alte soluții. În primul rând, construirea unei Burse de pește care halește din Fondul European pentru Pescuit 14 milioane de euro. Adică o construcție gen restaurant de fițe cu etaj la malul Dunării, unde autoritățile jură că pescarii se vor îngrămădi să aducă peștele, în dorința lor nețărmurită de a plăti taxe la stat. Mai este și un port pescăresc de 10 milioane de euro la Midia, în apropierea platformei petrochimice. Ca să nu mai vorbim despre cei 70.000 de euro cheltuiți cu instruirea a 100 de pescari ce știu astăzi – și treziți brusc din beție – normele europene ale pisciculturii. Deocamdată au fost accesați aproximativ 100 de milioane de euro – puțin, zic ai noștri, față de cât de fraieri sunt europenii. Mai ales că anul ăsta a fost criză de icre de știucă în prohibiție, nu fiindcă ar fi existat vreun polițist sau vreun jandarm prin baltă, ci pentru că a fost apă mare și cumătra s-a ascuns prin stuf. Iată o oportunitate pentru cei puțini care mai au știucă – așa cum a fost, de pildă, amenajarea piscicolă Dunvăț 2 – să sece incintele la blană și să scoată la mezat, în plină prohibiție, sute de kilograme de icre de știucă (poate tone) pentru intermediarii care aprovizionează mall-urile și supermarket-urile din întreaga țară. Nu că ați fi pescari sportivi frustrați care prind știuca, o pupă și îi dau drumul, dar dacă vă atrage atenția puțin chestia asta, atunci poate ne prindem și că pe clădirea în paragină de aici – o palidă amintire de pe vremea pisciculturii intensive comuniste – este bătută în cuie ruginite o pancartă care ne anunță că această amenajare a cheltuit 5 milioane de euro prin POP, cu termen de execuție 2012. Adică tocmai pescuit durabil, susținerea comunităților locale și modernizare la standarde europene, dacă punem la socoteală și câinii maidanezi care păzesc investiția, în loc să o ardă golănește pe șosea la Murighiol, sărind la roțile mașinilor.
Publicat în Cațavencii, nr. 12 (90) 2013
