Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

MARIUS CHIVU: „Vara asta m-am împietenit cu lăutarul Gigi Dragomir, zis Paganini“

Zoom MARIUS CHIVU: „Vara asta m-am împietenit cu lăutarul Gigi Dragomir, zis Paganini“

Cînd am auzit că Marius Chivu, poet, prozator, critic și călător pe Himalaya, s-a mutat la țară, m-am gîndit că orășeanul sociabil pe care-l știam și-o fi descoperit vocația de pustnic comunal. De fapt, Marius s-a dus la țară cam ca personajele din Decameronul, ca să scape de epidemie și să-și vadă liniștit de treburi.

Cristian Teodorescu:De ce să se mute un critic literar (adică tu) la țară?

Marius Chivu: Trebuie să spun din capul locului că nu m-am mutat definitiv, doar pe o perioadă nedeterminată, împins la spate de pandemie și încurajat de faptul că aveam deja o casă unde să mă retrag cu tot confortul necesar asigurat.Acum, cînd îți răspund la aceste întrebări, mă aflu de aproape șapte luni în „Oltenia de sub munte“, la Slătioara, Vîlcea (satul de baștină al lui Dinu Săraru, ha-ha!), în casa bunicilor mei materni, casă bătrînească de a cărei renovare m-am ocupat în ultimii doi ani. Plănuiam să fie o casă de vacanță pentru perioada verii, cînd oricum obișnuiam să plec din București, dar s-a dovedit, iată, mai mult decît atît, un fel de reședință în vremuri de restriște.M-am mutat însă din mai multe motive: să nu mă expun infectării și să nu stau închis în casă, să-mi petrec timpul în natură, muncind pe lîngă casă și în grădină (primăvara asta am plantat o livadă întreagă cu vreo treizeci de pomi fructiferi), să fiu aproape de părinții mei, care locuiesc în satul vecin, de data asta în casa bunicilor paterni, la o distanță de doar cîteva minute cu bicicleta. M-am ocupat însă și de chestiuni literare: am citit și am scris, am redactat cîteva manuscrise pentru prieteni, am ținut niște tabere săptămînale exclusiviste de creative writing și m-am ocupat de dotarea bibliotecii comunale apelînd la bunăvoința cîtorva edituri.

C.T.:Ce sfat i-ai da cui ar vrea să facă la fel?

M.C.:Depinde în ce fel vrea s-o facă. Dacă are deja o casă (cum am avut eu) și dacă satul respectiv beneficiază de o infrastructură satisfăcătoare (Slătioara are ulițe asfaltate și iluminat stradal, apă curentă și canalizare, supermarket și containere de reciclare a pet-urilor, semnal 4G), atunci da, aș încuraja din start pe oricine să trăiască măcar o vreme la țară. Altfel, e nevoie de o anume investiție: fie poți închiria pe o sumă absolut modică (cîteva sute de lei pe lună) una dintre nenumăratele case în care nu mai locuiește nimeni, fie cumperi și renovezi una veche ori construiești o casă nouă – situație în care ai nevoie de un buget între 10.000 și 50.000 de euro, poate chiar mai mult, depinde ce anume îți dorești.În primul rînd, însă, e vorba și de disponibilitatea fiecăruia de a munci: trebuie să pui răsadurile pentru o mică grădină de legume, trebuie să le uzi, să cosești iarba și să cureți copacii, să gătești la butelie, să scoți apă din fîntînă (dacă nu ești racordat la rețea), să tai lemne și să faci focul în sobă sau în centrală (iarna trebuie să te trezești și să reaprinzi focul spre dimineață). Eu am prins cîteva săptămîni de iarnă cu zăpadă la începutul pandemiei, dar am fost crescut de bunici (am făcut grădinița la țară, plus toate vacanțeledin gimnaziu și din liceu, muncind cot la cot cu bunicii), deci știu cum e viața aici. În plus, tatăl meu e un om fantastic de muncitor și ne-am ajutat reciproc. Am cules cartofii și porumbul, acum ne pregătim să culegem via, iar în iarnă să facem țuică cu cazanul – anul acestaavem foarte multe mere.

C.T.:Îți lipsește Bucureștiul?

M.C.:Îmi lipsesc evenimentele de la Qreator, concertele din Control, filmele de la „Elvira Popescu“… Altfel, au tot venit prietenii mei în vizită. Toată vara am avut casa și curtea pline, am făcut zeci de grătare.

C.T.:Te-ai întîlnit cu medicul de familie de acolo? Dar cu celelalte notabilități?

M.C.:Cum am copilărit aici, unde părinții mei locuiesc de douăzeci de ani, îi cunoșteam oricum pe toți, și încă foarte bine. Medicul de familie se ocupă de mama de ceva vreme, cu medicul veterinar m-am tot întîlnit în primăvară, cînd au fătat vacile noastre și ale vecinilor, tata îi crește preotului porcul de Crăciun, iar consilierul de la Primărie care se ocupă de apă, canalizare etc. a fost coleg de redacție cu mine la Viața Vîlcii, cotidianul din Rm. Vîlcea, unde am lucrat ca reporter înainte de a pleca la facultate. Vara asta m-am împrietenit și cu bibliotecarul și, mai ales, cu lăutarul Gigi Dragomir, zis Paganini, fost miner în Valea Jiului, un om absolut fascinant, după viața căruia s-ar putea face un documentar.

C.T.:Ce zice lumea pe acolo despre pandemie? E sau nu e?

M.C.:Multă vreme nu am avut nici un caz în sat, dar apoi au apărut cîteva. Oamenii mi s-au părut de la început responsabili: cei veniți din străinătate au stat în carantină, Poliția a patrulat ulițele și a îndemnat sătenii să rămînă cît mai mult în propriile gospodării, iar la supermarket s-a intrat de la început cu mască și s-au completat declarații. Că or fi și negaționiști, asta e oricum o fatalitate. Unul dintre ei a fost chiar o rudă de-ale mele, venită acasă din Anglia pentru cîteva săptămîni.

C.T.:Unii spun că de plecat de la oraș e ușor, întoarcerea e mai problematică. Pentru tine cum ar fi?

M.C.:Adevărul e că m-am întors în București pentru alegeri și m-am simțit cumva inadecvat în primele două zile – apartamentul mi se părea mai mic decît mi-l aminteam și nu prea știam ce să fac prin casă. Dar mă voi readapta, nu-mi fac probleme. Doar să primesc din nou proiecte care să necesite prezența mea în oraș. Deocamdată lucrez pentru Dilema veche foarte bine și de aici. Am Internet bun și o pădure în fața casei.

C.T.:Ți-e dor de expedițiile tale sau te pregătești minuțios de vreuna?

M.C.:Nu doar că mi-e dor, dar simt nevoia. În general, las să treacă suficient de mult timp între cărțile mele (de călătorie, proză, poezie), astfel încît să resimt nevoia de a mai scrie una. În pandemie am cam rezolvat unul dintre aceste genuri în care scriu, rămîn celorlalte două.

C.T.:Ce-ai mai citit în lunile astea pandemice?

M.C.: Am citit și străini, și români: Simona Sora – Complezență (Polirom), Flannery O`Connor – Greu de găsit un om bunși Fernando Aramburu – Patria (ambele Litera),Ted Chiang – Exalare (Nemira), George Saunders – Pastoralia (Humanitas Fiction), Alexander Hemon – Asta nu-ți aparține/ Părinții mei: O introducere(Black Button Books), acestea mi-au plăcut cel mai mult. Acum m-am apucat de noua colecție „Anansi“, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu la Editura Pandora-M, cu cărți numai una și una.

C.T.:Un prieten, tot critic literar, mi-a spus că i s-a cam tăiat inspirația scrisului de cînd cu… Tu?

M.C.:Eu mi-am scris toate cărțile retras undeva la țară, în oraș am scris foarte puțin; așa că în perioada asta n-aveam cum să nu scriu nimic. Dar nu mă gîndesc să și public deocamdată, anul acesta editorial e cam terminat, la propriu și la figurat.Marea mea realizare este însă inițiativa „Niște orășeni“, gîndită și pusă pe picioare împreună cu Octavian Viorel, un vecin de uliță din generația mea, bucureștean retras ca și mine în Slătioara în primele luni ale pandemiei. E vorba de un ghid de bune practici pentru mutatul la țară al orășenilor, urmînd o metodologie preluată de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții. (Cu ocazia asta l-am cunoscut și pe primar, un pesedist destoinic, tocmai a cîștigat al treilea mandat cu 87% din voturi.) Cu o finanțare privată, am adus la Slătioara o echipă de specialiști care au lucrat la acest ghid pe care îl va putea prelua ca model oricine altcineva din țară care, ca și noi, simte nevoia să repopuleze un sat. Sînt mulți doritori să se mute/relocheze/migreze la țară, dar e bine s-o facă în cunoștință de cauză, să cunoască comunitatea rurală respectivă (componența demografică, tradițiile și obiceiurile, elementele arhitecturale specifice, oportunitățile de educație și business, resursele naturale etc.) și să se integreze în mod natural, fără să afecteze identitatea locului.

C.T.:Mă tot bîntuie un clasic îndemn: „Nu spera și nu ai teamă“.Cum să-l iau, în împrejurările astea?

M.C.:„Ia totul în tragic și nimic în serios“, după îndemnul unui alt clasic, pe care îl admirăm și iubim amîndoi, și care, apropo, va împlini în curînd 90 de ani: Radu Cosașu.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]

  • Cocalarul războinic s-a retras strategic

    20 octombrie 2020

    Țineți minte cum, pe 31 decembrie, Marcel Vela, un neica-nimeni până atunci, în ochii publicului național, sărea direct la gâtul lui Raed Arafat, începând un război din care, de fapt, […]

  • Epoca neaveniților

    13 octombrie 2020

    ,,Credința zugrăvește icoanele-n biserici” – acest vers eminescian, ce definește puterea izbăvitoare a credinței capabile să înalțe arta mai presus de pensula zugravului, ar trebui scrijelit pe zidurile instituțiilor de […]

  • Zuckerman și românii

    13 octombrie 2020

    America ne iubește. Ne face autostradă și cale ferată de la Marea Neagră la Marea Baltică, ne scoate din ghearele 5G-ului chinezesc, ne rezolvă reactoarele de la Cernavodă. Ne dă […]