Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

MARIUS DANIEL POPESCU: „N-avusăi pile, că nu se cere“

Zoom MARIUS DANIEL POPESCU: „N-avusăi pile, că nu se cere“

A plecat din Oltenia poet și s-a făcut romancier în Elveția, unde a luat premii literare pentru primele sale romane cît să mai dea și altora. Și dacă-l întrebai la perfectul simplu oltenesc, îmi răspunse la fel, că plecă cu perfectul simplu în boccea acum mai mult de treizeci de ani. Marius Daniel Popescu e un tip extraordinar, pe care se poate conta. Noaptea scrie, iar ziua conduce autobuze pe străzile din Lausanne, unde în pandemie circulația e mai înlesnită. Deviza lui în aceste vremi: „Continuăm!“.

 Cristian Teodorescu: Ca neamțul în Bulgaria, ce să cate olteanul în Elveția?

Marius Daniel Popescu: Fusăi tînăr și parcă fu ieri ziua cînd plecai din țară, mă dusăi după muiere, ca să nu-i ies de sub papuc; fu o elvețiancă ce-mi făcu farmece, avea douăzeci și unu de ani și studia științe politice; o cunoscui la Brașov, îmi băgă inima la ciocolată și visai că mi-a sunat ceasul elvețian. Îmi luai bocceaua cu perfectu’ simplu, ne urcarăm în avion și aterizai pe planeta cantoanelor, tărîm îngust și sofisticat, unde umbla francul cu lesa în gură și vacile ascultau muzică de Bach. Nașu’ literar în România îmi fu Alexandru Mușina, crescui pe lîngă el și îmi dospii poezia alături de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Sorin Matei și alții. Cînd ajunsăi la casa muierii, o luai de la zero cu toate, învățai limba franceză și plecai la muncă, tăietor de lemne în pădure de conifere. După un an, trecui pe autobuze și făcui un premiu de poezie sub Tîmpa, martori în viață sînt doamna Tania Mușina, Alexandru Cistelecan și Romulus Bucur; îl botezai „Premiul Cristelle“ ca să-mi onorez nevasta, cu care făcui nunta la Mănăstirea Cozia. Unul dintre laureați fu Dumitru Crudu.

C.T.: Cînd plecași din România fusăși poet, în Elveția ajunsăși și prozator, iar romanul cu care ai debutat, Simfonia lupului, scris direct în franceză, luă cel mai important premiu literar de acolo. Avuși pile?

M.D.P.: Începui să scriu poezie în limba lui Baudelaire, cu al doilea volum de poeme, Arrêts déplacés, cîștigai premiul Rainer Maria Rilke, la Sierre, unde este înmormântat marele poet; dădui autografe într-un autobuz cu mese și scaune, colegii de la volăneală începură să-mi spună „Maestre“. Trecui la proză într-o noapte tăiată la beregată, jupuită de stele și friptă pe grătarul amintirilor; îl avusăi de față pe nașu’ literar elvețian, Jean-Louis Kuffer, el zisă că trebuie să-mi povestesc viața, îi spusăi să meargă la culcare și scrisăi zece pagini la mașina de scris; cînd să făcu dimineață eram prozator în pielea goală, mi-au mai trebuit opt ani ca să-mi fac costum din primul roman. Simfonia lupului o publicai la Paris; nașu’ literar de acolo este Jacques Gélat pe care îl întîlnii în casa copilăriei lui Marquerite Yourcenar; băurăm un bar de whisky cu vin și mă prezentă la editura José Corti, care mă acceptă printre scriitorii ei, alături de Gherasim Luca. N-avusăi pile, că nu se cere, premiul Robert Walser îmi deschise drumul de debutant în proză, îmbătai jumate din Lausanne și continuai cu scriitura.

C.T.: Care-i adevărata ta meserie, a de scriitor ce-și făcu și revistă literară în Elveția, PersilPătrunjel în traducere – sau a de șofer de autobuz?

M.D.P.: Pătrunjelul  îl făcui între primele două premii, mă pusăi să particip mai mult la viața culturală de aici; publicai pînă acum 186 de numere, peste trei ani o să facem douăzeci de ani de la prima apariție. Eu nu am nici o meserie, eu am ocupații, îmi ocup viața cu ceea ce-mi merge bine; făcui aproape treizeci de ani de autobuze, scrisăi și scriu poezie și proză, pe fata mea o cheamă Oana Emma Popescu și ne spunem „te iubesc“ aproape în fiecare zi. Mă ocup cum îmi place și cum îmi vine bine, mă adaptez în permanență climatului înconjurător, sînt independent din foarte multe puncte de vedere.

C.T.: Nu-i nasol în pandemie să conduci autobuzul?

M.D.P.: Cu pandemia, făcui și io covidu’, dar nu-mi dădui seama decît după un test care zise că am anticorpi; la volanul de autobuz, clienții nu mai urcă pe la ușa din față, iar ca șofer nu sînt obligat să port mască. E greu pentru multă lume, pentru mine e aproape la fel ca înainte, îmi fac programul și mă duc acasă.

C.T.: E mai năzuros pasagerul elvețian îm pandemie?

M.D.P.: Elvețienii sînt cuminți în pandemie, ordonați și disciplinați, e rar cînd „face gît“ vreunul, ca șofer trebuie să-mi fac datoria ca înainte, deci la fel de bine, aglomerația de pe străzi a dispărut, circulația vehiculelor este mult mai calmă.

C.T.: Cum fu primit Culorile rîndunicii, al doilea roman al tău?

M.D.P.: Cu Simfonia lupului luai Premiul Federal de Literatură, mă făcură elvețienii un fel de scriitor național de-al lor; eu am numai pașaport românesc și-o s-o fac și pe fiică-mea româncă, acum ea studiază în anul patru arhitectură, dac-o superi te înjură pe românește, exact cum a învățat-o, de mică, unchiul meu, fratele mamei, Ion Busuioc, oltean devenit personaj în cărțile mele. Cu Culorile rîndunicii mai luai alte două premii, unul la Paris și altul pe Web. Romanele mele au mai multe ediții epuizate, editorul José Corti așteaptă cartea următoare ca să le mai imprime și pe primele, încă o dată. Muncesc la Țipătul mrenei, pun pe grătarul memoriei pește din Dunăre, Jiu, Olt și Olteț.

C.T.. Despre elvețieni se spune că nu-s tocmai primitori cu străinii. Ori astea sînt răutăcisme de-ale noastre?

M.D.P.: Elvețienii au o societate foarte complexă, sînt douăzeci și șase de cantoane, patru limbi oficiale, catolici și protestanți; în plus, Elveția a primit și primește mulți străini ce se stabilesc pe teritoriul ei, la autobuze sîntem aproape cincizeci de naționalități. Dacă te integrezi în societatea de aici, ești foarte bine primit, elvețienii muncesc mult și știu să se distreze la fel de bine ca alții, au vinuri bune și fac petreceri, oamenii se invită unii pe alții. Diversitatea și respectul diversității sînt reguli de bază, bunică-mea spunea „cîte bordeie, atîtea obiceie“; răutăcioși există peste tot, prejudecățile n-au limită teritorială sau națională. Nu există „țară perfectă“, depinde de „viziunile“ și „așteptările“ fiecăruia; eu mă consider un „bine primit“ peste tot, pentru că fac multe eforturi pentru a-mi respecta și a-mi întelege „gazda“: comprendre et ne pas juger. Cărțile mele au fost foarte bine „primite“, am fost integrat în literatura occidentală, reprezint România și Elveția la Paris, în toată francofonia și în restul lumii.

C.T.: Vii în fiecare an în România, cînd românul se duce în Maldive sau mai nou, în Kenya. Fuseși și anul trecut, în pandemie?

M.D.P.: În România fusăi acum un an, la începutul pandemiei; sper să revin în curînd și îmi asum riscul de a face carantina, regulile crizei nu sînt comode. Un an fără un adevărat concediu de odihnă este un an „pierdut în spațiu“, am nevoie de regăsirea cu rădăcinile oltenești și românești, îmi este dor de rude, prieteni și colegi. Fiică-mea vrea și ea să revină în țară, la vară o să venim amîndoi, sînt mîndru că s-a atașat de ai noștri, vorbește destul de bine românește. Țara de aici/de acolo îmi este și un teritoriu special de inspirație, ce se întîmplă la noi zi de zi reprezintă pentru mine un rezervor de subiecte inepuizabil; activitatea de a trăi îmi este primordială, trăiesc mult mai mult România decît mă trăiește ea, sînt atașat formării mele ca individ și sînt liber în lumea occidentală precum și în limba franceză.

C.T.: Cunosc pe cineva care a avut nevoie de Euthyrox cînd nu se găsea în România și căruia i-ai sărit în ajutor din Elveția. Acel cineva mi-a zis să-ți mai mulțumesc o dată din partea lui.

M.D.P.: Mulțumesc pentru mulțumiri! Ajut cum pot și pe cine pot, mă dăruiesc celorlalți, persoanelor apropiate sau chiar necunoscute; solidaritatea între oameni înfrînge invidia și disprețul.

C.T.: Scriitorii și șoferii au ceva în comun: apropie oameni care nu se cunosc. Distanțarea socială prin care trecem o să lase urme?

M.D.P.: Distanțarea socială actuală, ce durează de mai bine de un an, a lăsat, lasă și va lăsa mult timp urme; teama, frica de „celălalt“ au devenit „obligatorii“; înțelegerea „protejării reciproce“ ne îndepărtează unii de alții, la propriu și la figurat, „normalitatea“ relațiilor umane a fost redefinită, „contactul“ fizic a fost redus substanțial. Moartea a fost „democratizată“ prin facilitatea virusului de a ne „intra sub piele“, rînduielile sociale au explodat; ne „apărăm“ de contaminare cum putem, ne adaptăm, inventăm noi tipuri de „întîlniri“. Criza este mondială, suferințele fizice, psihice, relaționale și financiare sînt enorme; „reabilitarea“ comportamentului fără mască de protecție ne va lua timp și energie. Dar vom reuși să ne îmbrățișăm și să ne pupăm în public ca înainte; individul uman are resurse inepuizabile, societatea umană a trecut prin perioade mult mai grele. Sînt optimist și conștient că greutățile le învingem împreună; sper că vom învăța multe din această perioadă foarte dificilă, poezia și literatura vor „mărturisi“ pe „limba“ lor „anii pandemiei“. Continuăm!

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Norocul rîmă-n soarele cu pete

    13 aprilie 2021

    Norocul rîmă-n soarele cu pete precum un porc umflat cu diamante, cum l-aș ademeni-n vîrtej și pante spre cocinile sfinte să se-mbete, frică îmi e să nu ne creadă plante […]

  • Boala băncii nebune

    13 aprilie 2021

    România a împrumutat săptămîna trecută 3,5 miliarde de euro de pe ceea ce Guvernul numește „piețele externe“. Aceste piețe puteau să fie și interne, fiindcă ele reprezintă, de fapt, băncile-mamă […]

  • Prizonierii lui 5%

    13 aprilie 2021

    936.864 de români au votat, în decembrie 2020, cu alianța USR-PLUS pentru Senat și 906.965 de cetățeni români au votat cu alianța USR-PLUS pentru Camera Deputaților. Nici măcar 5% din […]

  • Rugăciunea preafrumoasei blondine către jandarmul călare pe situație

    6 aprilie 2021

    Motto: ,,Nu pot, nu pot, fată mare, Că mi-e murgul slab de șale“ Stimată și iubită, în veci, Jandarmerie, te rog să-mi pui cătușele și mie. Și fiindcă disperarea mă […]

  • Miracolul prostiei românești

    6 aprilie 2021

    Pentru o clipă s-ar fi putut crede că Iohannis revine din lunga stare vegetală, că transformarea dulapului în om, pe care alchimiștii au negat-o veacuri la rînd, se petrece chiar […]