Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

MARIUS OPREA: „Nu știi ce ușor e să faci rost de bani, cînd nu ceri pentru tine!”

Zoom MARIUS OPREA: „Nu știi ce ușor e să faci rost de bani, cînd nu ceri pentru tine!”

Ca să-și poată continua săpăturile după victimele regimului comunist, Marius Oprea a primit fonduri de la asociații particulare, în timp ce la institutul pe care l-a înființat se fac săpături după hîrtii care să ateste cu ce se ocupă angajații.

Cristian Teodorescu:Ce faci la Periprava – arheologie pe cont propriu?

Marius Oprea:Nu, nu… n-am făcut așa ceva niciodată, pentru că în domeniul nostru asta se numește „braconaj“. Aici facarheologie pe contul victimelor. Nu glumesc. Noi făceam, pînă anul trecut, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-am fondat în 2005, la inițiativa mea, de 14 ani de zile un soi arheologie „judiciară“, de căutare a osemintelor celor îngropați în morminte fără cruce, împușcați de Securitate ori morți în detenție, și nu era să ne oprim în al 15-lea an, numai pentru că m-au scos pe mine afară de acolo. Sînt 15 ani acum de cînd săpăm în căutarea victimelor comunismului, vîrstă frumoasă, nu? ca și a fiului meu Alexandru, care e cu mine aici la Periprava, asta nu pentru că aș vrea să-l fac să-mi calce pe urme, nu-i recomand, că „e și grea, e și frumoasă“ arheologia asta. Singura deosebire acum e că nu mai e IICCMER cel care dă banii, face sesizările penale și se ocupă logistic de șantier, ci tocmai victimele și bunul Dumnezeu.Pe bune! Săpăturile le-am organizat în acest an sub egida Asociației Foștilor Deținuți Politici (e și dl președinte Octav Bjoza aici, cu noi), iar finanțarea, 20.000 de lei, am primit-o printr-un contract de mecenat, prin intermediul Fundației „Doina Cornea“ și al casei de avocatură Iordăchescu și Asociații, de la Asociația AD CARITATIS, din Bistrița. Nici nu știi ce ușor e să faci rost de bani, cînd nu ceri pentru tine!

C.T.:Ce-ai mai descoperit în ultima vreme?

M.O.:Libertatea naturii și cinci morți. Prima, pe cărările munților Trascăului, în Apuseni, unde am fost tot cu băiatul meu, fără telefon și Internet,iar pe cei cinci aici, la Periprava.

C.T.:Nu le-a fost jenă măcar ălora de la institut să te dea afară?

M.O.:Nu… „dacă e ordin, cu plăcere!“, nu știi că noi, românii, sîntem cei mai tari la executat ordine? E cel mai ușor. De-aia avem guvernele pe care le avem și viața politică și publică, în general, e așa cum e. Prea puțini gîndesc cu capul de pe umerii lor și au curajul să spună cu adevărat ce cred, să spună „nu“, în cazul subalternilor și mai ales „am greșit, e vina mea“, în cazul șefilor. Asta din urmă chiar nu se aude. Că a fost vorba de ordin, de sus de tot, n-am îndoieli. Ludovic Orban n-avea motive să mă țină pe-afară, ne știm din liceu. Așa că totul vine și de mai sus, de atît de sus, încît premierul n-a putut face nimic. Eu mi-am exprimat încă din 2014, cînd am și demisionat din partid, opinia că unirea PNL-ului cu PDL-ul, cimentată prin alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte, va distruge partidul liberal din România și că actualul președinte a realizat, de fapt, visul de aur al lui Ion Iliescu: de atunci încoace, avem „pluralism în cadrul Frontului“. Or, să ai opinii în România, unde e și grea, e și frumoasă viața, se plătește, mai devreme sau mai tîrziu. Am mai trecut prin așa ceva și în 2010, în timpul lui Băsescu. Atunci, m-am trezit scos din funcția de președinte al IICCMER peste noapte, ca să-i fac loc lui Vladimir Tismăneanu, care avea nevoie de decontarea deselor sale drumuri în România, pe care eu refuzasem să o fac, neacceptîndu-l în „conducerea științifică“ a Institutului.

C.T.: Și acum?

M.O.:Acum, le-a fost la fel de simplu: după reangajarea mea în 2012, numai în urma insistențelor lui Crin Antonescu, fostul meu coleg de facultate și bun prieten, și pînă în ianuarie acest an, eu am fost (aproape opt ani) „detașat în interes de serviciu„, de la Observator cultural.Tot acest timp, președinții Muraru și Preda n-au vrut să scoată la concurs postul pe care mă detașaseră să-l ocup la IICCMER. Primul, știu de ce. Andrei Muraru mă angajase de nevoie,dovadă că acum, consilier prezidențial al lui Iohannis fiind, consiliera de la departamentul lui, Alexandra Toader, a ajuns domnișoara președintă la IICCMER și m-a „executat“ nu numai pe mine, dar a renunțat și la ceea ce făceam și, de fapt, definea Institutul: căutarea victimelor comunismului. Ce-are Muraru cu mine și cu ceea ce fac? Mi-a fost subaltern, eu l-am adus la Institut în 2006, dar în 2008 l-am pussă-și dea demisia, pentru că, fără să știe că Ticu Dumitrescu era chiar în spatele lui, s-a exprimat extrem de ireverențios la adesa deținuților politici. Atunci am avut de ales, și am ales. Cum am ales și acum, să renunț ori nula căutarea morților fără cruce. N-o s-o fac, cît trăiesc, orice aș risca. De ce? O spune Radu Gyr, dacă îndrăznești să-i publici numele (vezi că Muraru e și cercetător la „Elie Wiesel!“) în poezia „Umbre“, pe care am descoperit-o recent: „Nu, viața asta n-are moarte, / Cînd strîngi lumină din morminte“.

C.T.:Ce știi despre mesajele zidite în pereții Cazinoului din Constanța de deținuții care au muncit forțat acolo?

M.O.:I-am identificat pe toți, mai puțin unul, de al cărui nume nu sînt sigur, pînă nu văd mesajul de pe peticul de hîrtie de sac, cu ochii mei. Am și scris pe larg despre asta (pentru că, din nou, am ajuns ziarist, cum m-ai cunoscut și tu la Europa Liberă), la două zile după descoperire, la Mediafax, unde colaborez acum găsind în Adrian Sârbu un șef care mă înțelege perfect, le-am publicat fiecăruia datele personale, condamnarea și alte amănunte pe care le-am putut afla, am cerut și identificarea dosarelor lor la CNSAS, urmînd să le cercetez cînd revin la București. Acum, ce-o mai face și săraca domnișoară Toaderla IICCMER, la anii ei de debut managerial, nu pot ști. Alt proiect nu aud să aibă și deocamdată nu l-au început nici pe ăsta. Pleacă cercetători (Clara Mareș și Alin Mureșan), se tot organizează administrativ, nu zic, poate că acolo merge mai bine, de asta se ocupă un fost colonel MApN, care a mai lucrat pe la Administrația Piețelor la un sector în București și care m-a supravegheat și pe mine, cînd m-au silit să-mi evacuez biroul, taman în joia din Săptămîna Mare a Paștilor, să nu fug cu pereții.

C.T.:Cu pandemia cum te descurci?

M.O.: Bine, port mască. Nu de alta, dacă n-aș purta, nu i-aș infecta de fapt decît pe cei care nu poartă nici ei mască, pentru căei „nu cred în COVID“. Dar în acest caz nu cred că e corect să invoci taman libertatea, mi se pare cam mult, e pur și simplu nevoie să-i respecți pe cei posibil mai vulnerabili, sau măcar nervii celor care se tem. Altfel, nu prea înțeleg înverșunarea din cele două tabere. Mai multe zile a scurtat pandemia prin moartea neuronilor în isteria iscată, decît virusul în sine.

C.T.:Pe unde te duci prin țară, ce zice lumea despre coronavirus?

M.O.:În Apuseni, de unde am venit, ori aici, la Periprava, n-am văzut măști aruncate pe poteci. Am văzut de fapt măști doar la credincioși, la Mînăstirea Rîmeți. O cabanieră mi-a cerut să-mi pun mască, la cabana Valea Mînăstirii, deși eram singuri acolo. Apoi, cînd și-a dat seama că n-are de ce să se teamă de mine, pentru că de fapt fața mea îi era cunoscută de la televizor, a început să rîdă de una singură. Acolo, în munți, lumea adaptează sloganul „Poartă mască!“ și altele, asociindu-le cu nevoile grajdului. Îți trimit o fotografie edificatoare. În rest, ca de obicei. Lumea s-a obișnuit cu îndemnurile lui Iohannis, cam cum o făcea și cu Telejurnalul.Din păcate pentru el, nu se „prinde“, n-are antene peste tot. Nici aici, la Periprava, n-am văzut pe nimeni cu mască. În acest capăt de lume toate ajung mai greu – și bune, și rele. Am găsit, în schimb, apă de colonie de trandafiri, cu doi lei și cincizeci de bani sticluța, la magazin. La intrarea lui, străjuită de mese și scaune verzi de tablă de pe vremea lagărului,se află încă, în stîngasus, o plăcuță albă, emailată, pe care scrie cu roșu „Aici se vinde Loz în plic“. Uite, că n-am întrebat dacă mai au lozuri cu Dacie.

C.T.:Cu calmul istoricului, ce crezi că ne așteaptă?

M.O.:Nimic bun, dar nimic atît de rău, din care să nu putem ieși. Poate că m-am molipsit de calmul celor din Apuseni, ori de aici, de la Periprava, că despre virus, nici acolo, nici aici n-am auzit să fi făcut vreo victimă. Îmi place să citez, cînd sînt pus să fac pronosticuri, un vers al lui Bacovia, de cînd a fost pus să scrie o poezie despre construirea socialismului, și care se încheia cam așa: „Cît despre ceea ce va fi, deocamdată e sublim“.

C.T.:Pe Mediafax, te citesc. Dar cu ficțiunea cum îți merge?

M.O.:N-am mai scris. Trăiesc în ea, și asta îmi ocupă tot timpul.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]