Măscaricii băsismului

Iar s-au mânjit Robert Turcescu și Grigore Cartianu cu jurnalism. Iar au făcut împachetări cu deontologie. Limbile acestor băieți ar trebui conservate în borcane cu formol ca sula lui Terente. „Pup tare și apăsat“ s-ar putea citi pe limboaiele celor mega-dotați în ale mozolului. S-ar mira adolescenții și ar chicoti văzând ce dezvoltate erau organele de presă ale pedelismului.

Foarte pe scurt, de la ce s-au luat camarazii de pe baricada băsismului: Cartianu l-a acuzat pe Turcescu de faptul că e implicat în organizarea referendumului de la sectorul 1. Atât i-a trebuit spoveditului acoperit. Ce replică îi dă Turcescu: „El care a păpat în ultimii ani sume consistente de bani în campania electorală, de la mai toate partidele politice. Numai PMP i-a dat niște zeci de mii de euro! El care a vândut cărți cărate cu portbagajul și cu geamantanul prin toată Europa și prin America, fără să dea un bon fiscal, fără să plătească impozit pe venit sau pe profit. Bani la negru, altfel spus“.

Bani la negru, sugaci de campanie, sume pentru publicitate electorală nemarcată în veci drept campanie electorală și consultanțe nefiscalizate. Cam despre asta ar fi vorba. Oh, da, fix așa se ceartă unii care știu că au făcut mizerii împreună. Și care ajung să se certe tot de la mizerii. Două dintre cele mai simple, rudimentare și grețoase produse ale mediei românești ajung să strige în piața publică fix ca două curve bătrâne care-și fac una alteia recensământul kilometrilor de organe pe care le-au găzduit.

Robert Turcescu își încheie zoaiele la adresa colegului de pupincurism astfel: „Nu ți-e rușine, lepră, să deschizi gura? Chiar crezi că poți minți la nesfârșit pe toată lumea? Nu poți, măi, prăpăditule!“.

Așa se întâmplă mereu: în cele din urmă, viermii ajung să se pape unii pe alții. Nu înainte de-a se acuza că sunt mari mâncători de rahat.