Pare fabuloasă memoria lui Sașa Pană. Fostul medic militar și poet avangardist se lăuda cu ea, dar oftînd ca Ilya Ehrenburg care, în amintirile lui, scria că viața e grea pentru cine-și amintește totul. La el, însă, viața de memorialist era grea din pricină că trebuia să împace capra adevărului cu varza ideologiei comuniste. Omul era memoria ambulantă a avangardismului și păstrătorul maniacal al tuturor dovezilor scrise din istoria acestui curent. Scrisori, bilețele, cărți, fotografii, reviste, decupaje din reviste – toate depozitate în cutii de carton, precursoarele stick-urilor de memorie de azi. Cînd și-a scris memoriile, dacă nu era sigur de ceea ce ținea minte, medicul își deschidea cutiile. Poate însă că făcea această operațiune și din plăcerea mai simplă a celor ce-și răsfoiesc albumele cu fotografii pentru a-și obloji nostalgiile.
Am citit Născut în ’02 pe la sfîrșitul anilor ’70, dornic să aflu de la sursă informații despre avangardism, așa că n-am ținut minte mare lucru despre viața autorului. Ceea ce m-a contrariat atunci era stilul cît se poate de tradiționalist al lui Sașa Pană. Stil de premiant conformist, nicidecum de poet suprarealist, care a corespondat între războaie cu gurul de la Paris, André Breton. Ce-i drept, însă, Sașa Pană a debutat cu poezii simboliste remorcate de Ion Minulescu, iar în cronicile lui rimate din adolescență și în parodiile cu care și-a exersat talentul, Pană versifica inspirat de Topîrceanu.
De fapt, Născut în ’02 e un roman de formație autobiografic, cu izbutite ambiții de frescă socială și istorică. Așa că, atunci cînd scrie despre anul nașterii sale, 1902, Sașa Pană povestește și evenimentele din țară și din lume cu care a devenit contemporan din ziua de 21 august, stil nou, în zodia Leului.
Procedeul va fi reluat de n ori și explică în mare parte dimensiunile impunătoare ale cărții în care Sașa Pană a adăugat memoriilor pagini de jurnal și evocări. Întregul acestui amestec de proză intimistă și de mare cronică e impresionant și te cucerește tocmai prin aceste treceri frecvente de la faptele istoriei la viața particulară a memorialistului.
Născut în București, memorialistul ajunge după cîteva zile la Dorohoi, unde tatăl său medic își exercită cu folos profesiunea, dar are timp și de educația fiului. Tatăl, intelectual progresist cu înclinații către știință și binefăcător al bolnavilor săraci, cînd nu-și convinge fiul cu vorba, trece la tradiționala bătaie. Cînd iubitorul de literatură, Sașa, îi spune tatălui că ar vrea să urmeze literele, acesta îi mută gîndul către medicină, meserie mai sigură financiar, așa că tînărul Alexandru dă examen la medicină militară. Încă din liceu, Sașa simpatizează cu stînga, mai întîi cu stînga moderată, apoi cu Partidul Comunist și, deși militarii n-au voie să facă politică, nici gazetărie tincturată politic, scrie sub pseudonim la ziare de stînga și mai tîrziu devine chiar ilegalist. Tot el vede cum antisemitismul devine tot mai periculos și mai violent. În facultate e bătut în amfiteatru de studenții legionari și, ca medic militar, e scos la pensie în timpul regimului Antonescu, în timp ce Comisia de Românizare îl dă afară din casă.
Memoriile sale se opresc în noaptea de revelion din prima zi a anului 1945, „anul în care ne-am regăsit, frumoasă libertate!“, astfel că democratul Sașa Pană, cu memoria lui fenomenală, nu scrie nimic despre infamiile și despre crimele săvîrșite în România de partidul unic. Se cunoaște însă că luptătorul pentru libertate s-a învățat cu cenzura și că știe cum se fac epurările din partid pentru delicte de opinie. Fostul ilegalist se exprimă de multe ori cu fereală și dacă, din onestitate, ajunge să laude „dușmani de clasă“ care i-au făcut bine pe vremuri, are grijă să se delimiteze de ei, ca de ciumați politic.
Finalul memoriilor lui Sașa Pană mi se pare de-a dreptul scandalos. Petrecerea de revelion are loc în fostul sediu al ziarului Curentul ridicat de Pamfil Șeicaru și confiscat de comuniști pentru a face loc ziarului Scînteia, unde Sașa Pană ajunsese redactor. Șeicaru apucase să fugă din țară. Gazetarul fusese condamnat la moarte în contumacie, ceea ce nu era un amănunt neglijabil. Memorialistul îl tace, însă, preferînd să citeze vorba lansată de adversarii lui Șeicaru după apariția imobilului multietajat în care a funcționat Curentul: „Șantajul și etajul!“.
Sașa Pană, Născut în ’02, Editura Pandora M, 2021.
