Îmi plac șoferii care își lipesc mesaje pseudo-amuzante pe mașini, gen “Și pe Dumnezeu îl urmărești tot atît de aproape?”, “Nu claxona, că mă enervez”, “Costel” sau, preferatul meu, “Sînt un cretin cu BMW care nu semnalizează, nu dă prioritate și depășește pe linie continuă, de aia mi-am lipit abțibildul ăsta cu Baby on board, ca să mă protejeze în trafic”. De departe cel mai șocant mesaj l-am văzut însă pe un Mercedes alb
“O singură greșeală și ești mort”. Era vorba de autobuzul 135, pe care l-am așteptat în stație o jumătate de oră, iar mesajul făcea parte dintr-un afiș de promovare a filmului Rush. Bănuiesc că e o campanie de încurajare a mersului cu bilet, pentru că, imediat ce ne-am urcat, toată lumea s-a grăbit să taxeze, ca să nu comită vreo greșeală.