Prin anii dezghețului, Marin Preda și prietenul său Ov. S. Crohmălniceanu se duc la Paris să vadă cum mai merge literatura pe-acolo. Erau în relații de „Marine!“ și „Moni!“ și, cum amîndoi vedeau parisul prima oară, ieșeau împreună la plimbare. N-aveau cine știe ce diurnă, așa că umblau mai mult pe jos. Croh se înarmase cu harta orașului și cu un ghid turistic.
Preda umbla cu mîinile în buzunare. Cu franceza se descurcau amîndoi, așa că flanau fără teamă că s-ar fi putut încurca pe străzi. Încep ei o discuție despre situația geopolitică de la București și se trezesc pe niște străduțe de unde nu mai știau încotro s-o apuce. Scoate Croh harta, inginerește, și nu se descurcă. Se face roșu la față. Marin Preda, calm: „Lasă, Moni, harta! Hai să întrebăm!“. Croh: „Nu, că ne facem de rîs!“. Preda ridică din umeri: „Ştii ce mi-a zis tata cînd m-am dus la București? Marine, zice, nu știi – întrebi!“ și oprește pe cineva să-l deslușească. Începe să-i spună parizianul pe unde s-o ia, tocmai cînd Croh, triumfător, îl anunță că s-a lămurit. Preda îl ascultă mai departe pe franțuz, îi spune „Mersi!“ și se întoarce spre prietenul său: „Moni, cu metoda ta cartografică vorbești singur, cu a mea auzi și ce mai zice lumea“. Crohmălniceanu nu se lasă: „Marine, una e să te rătăcești la București și altceva în Orașul Luminilor“.
