Discuție între trei pensionari pe care am auzit-o alaltăieri, de la o masă alăturată, într-o crîșmă de fraternizare din Militari, unde m-am dus, incognito, să strîng semnături pentru demiterea lui Pițurcă: – Mare, dom’le, mare dă tot! Și să moară așa tînăr, la nici douăjdoi dă ani!
– L-a-mpins sub tramvai Arghezi, dă invidie!
– Fugi, dom’le, d-acilea, cum să-l împingă Arghezi?! L-a-mpins Securitatea!
– Da’ Arghezi ce erea? Ai? N-a cotit-o el în anii ăia? Plus că ăsta avea gagică tînără, o rusoaică belea, o balerină, nu o babă, ca răspopitu’!
– Păi, asta e, că rusoaica erea de la Securitate! Ăăă?
În momentul acela, al treilea pensionar, ca să pună capăt acestei polemici inutile, a început să spună trist, povîrnit, cu capul în palme (și transcriu cu exactitate):
– Zeceta o ucis orice bore dă vînt, zoarele s-o topit și o curs pă pămînt… care mai dai, mă, una mică?
E clar: literatura a pătruns deja în mase.
* * *
Cînd mă uit la perchezițiile astea de dimineață cu corupții din bănci, mi se face dor de-un credit nerambursabil ca de mama.
* * *
Surpriză! Chiar nu mă așteptam: Monica Macovei mi-a trimis ieri, prin Cristi Preda, mînca-l-ar mama de ochios, un bilețel: „Nutzi dragă, te citesc cu plăcere, dar să știi că n-ai dreptate, nu e așa cum presupui tu. Dimpotrivă: în liceu făceam ravagii, fugeau băieții după mine mai ceva ca după Fantomas.
Monique, Bruxelles, mardi, trois heures mauvaises”.
(va urma)
Publicat în Cațavencii, nr. 13 (91) 2013






