Ani de zile am fost terorizat de zgomotul ţînţarilor în picaj care mi se reped spre jugulară. De cînd mi-am pus plasă de ţînţari, acum cîţiva ani, nu mai am nici o treabă. Ei bine, săptămîna trecută a intrat unul şi nu era de loc fraier. Mi-a supt probabil vreo două kile de sînge pînă să facă cunoştinţă cu ziarul în bucătărie.
Dar nu de asta zic că nu era fraier. Mă tot întrebam pe unde a reuşit să intre şi am aflat: plasa mea impenetrabilă are o gaură. Nu vreau să mă grăbesc cu concluziile, dar gaura aia nu era acolo alaltăieri. Dacă mîine dimineaţă găsesc un ţînţar cu un bomfaier micuţ, care îmi taie plasa, e clar, omenirea e pierdută.
