De cel puţin zece ani, în fiecare dimineaţă, cînd plec spre serviciu, mă întîlnesc cu un domn, acelaşi domn, care îşi plimbă căţelul – pe Pufi – şi fumează tacticos. OK, mint. De fapt pe la prînz, pentru că în ultimii zece ani n-am reuşit o singură dată să mă trezesc dimineaţa. În schimb, partea cu domnul care fumează şi cu Pufi este perfect adevărată.
Ce-i mai interesant însă, pe lîngă faptul că domnul Pufi încă n-a făcut cancer pulmonar, este că omul e extrem de civilizat, adică nu-şi aruncă scrumul sau ţigările pe jos, ci doar într-o scrumieră pe care o flutură ţanţoş în mîna cu lesa. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Pufi, care, lipsit de mîini cu degete opozabile sau stăpîni cu bun-simţ, se cacă pe unde apucă.
